Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Florin Stănică: „Serele regale de la Peleș sunt impresionante. Necesită mici intervenții, dar sunt funcționale”

VIDEO | Florin Stănică: „Serele regale de la Peleș sunt impresionante. Necesită mici intervenții, dar sunt funcționale”

Prof. univ. Dr. Florin Stănică, membru fondator Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că serele regale de la Castelul Peleș sunt impresionante. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Cu câțiva ani în urmă am reușit să intrăm în zona Foișor, care are un regim special. Acolo se găsesc serele domeniului Peleș. Este și casa grădinarului. Diferite persoane se ocupau de gestionare și aveau și casele lor. Există o casă a grădinarului, acum fiind gestionată de stat”, a declarat Florin Stănică.

Conform acestuia, serele regale sunt impresionante. „Ele sunt orientate Est-Vest. În mod normal le orientăm Nord-Sud. Pe partea dinspre nord au un zid din piatră, așa cum toate terasele le au. Acesta e în interiorul serelor și se încălzește în timpul zile, iar noaptea radiază căldură. Din punct de vedere energetic sunt extraordinare. Ele mai necesită mici intervenții, dar încă sunt funcționale.”

„Am găsit tot felul de specii care necesitau îngrijiri. Una dintre sere era invadată de o plantă pe care o întâlnim când ne ducem în zona mediteraneana. Aceasta invadase sera respectivă. Fusese plantată pe vremea Reginei Maria. Există și o fotografie cu regina Maria, care la acea vreme servea ceaiul”, a mai spus el.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli