Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO Ion Cristoiu: „«Valul roșu» de la alegerile din SUA nu a venit pentru că a fost anunțat înainte”

VIDEO Ion Cristoiu: „«Valul roșu» de la alegerile din SUA nu a venit pentru că a fost anunțat înainte”

Alexandru Tosa
Alegerile din Statele Unite

O victorie zdrobitoare a republicanilor la alegerile din Statele Unite nu a venit, așa cum se așteptau Trump și fanii săi, pentru că a fost anunțat înainte, iar democrații s-au pus „în gardă”, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Marius Tucă: Toată lumea vorbea de „valul roșu”, valul republican după acești 2 ani de mandat catastrofali ani ai lui Biden, că vine „furia roșie”, vine ”valul roșu”. De ce n-a venit?

Ion Cristoiu: Nu a venit nimic. Păi, în primul rând, pentru că s-a zis că vine. Cred că acolo a funcționat și o „umblare la sondaj”. Adică, să te ferească Dumnezeu pe ideea unui câștig la scor. De regulă, atmosfera asta îți demobilizează o știre: „oricum câștigăm” și pe de altă parte îi mobilizează. Dar cel mai important fost implicarea lui Trump.

Marius Tucă: Dumneavoastră credeți că nu mai era cazul ca Trump să participe la această campanie?

Ion Cristoiu: Nu merge! Hai să vedem ce imbecilitate a putut să fie într-o politică republicană. Cum să vii tu cu Trump și să spui următoarea chestiune: „Dacă noi câștigăm alegerile, îl suspendăm pe președintele Americii”?

Să înțeleagă Ciolacu și ăștia. Politicianul se adresează nu fanilor lui, că ei sunt tâmpiți, trump-iștii. Pe ăia e greu să-i dezamăgești.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!