Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta, despre situația din Lampedusa: „Europa se face de râs. Suntem și noi prinși în chestia asta”

VIDEO | Victor Ponta, despre situația din Lampedusa: „Europa se face de râs. Suntem și noi prinși în chestia asta”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre numărul mare de migranți care au ajuns în ultimele zile în insula italiană Lampedusa. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Eu cred că este încă un semn foarte clar că Europa se face de râs. E ceva cumplit, oribil. Suntem și noi prinși în chestia asta, în sensul în care austriecii țipă să nu intre România (în Schengen – nr), dar 90% dintre migranții din Europa vin prin Grecia, Italia, Spania, Portugalia, că noi nu suntem la Marea Mediterană, ca să intre pe la noi. Avem niște probleme în toată Europa, iar România este în frunte: pe de o parte, nu avem muncitori și avem nevoie de oameni. Pe de altă parte, facem un sistem atât de birocratic încât numai prin corupție mai reușești să faci ceva.

Acesta a enumerat pașii pe care trebuie să îi facă un emigrant pentru a putea veni să lucreze în România.

Ponta: „Suntem nebuni. Este o bătaie de joc la adresa noastră”

„Depui o cere de aviz de muncă, la IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări) – se depun online, apoi faci o programare la IGI ca să depui fizic, te duci la ghișeu. După care, în 30 de zile eliberează avizul de muncă, apoi depui online documente la consulat, apoi te programează la Ambasadă să depui documentele, după care Ambasada le trimite la București la centrul de vize, de unde se solicita la IGI o confirmare. Consulatul te programează să vii să îți ia amprente. După ce a ajuns omul în țară, merge la IGI pentru amprentare, de unde se emite un permis de ședere pentru un an, iar să sfârșitul anului trebuie să îl prelungească. Suntem nebuni.”

Toți pașii aceștia nu sunt decât o „bătaie de joc la adresa noastră”, spune Ponta. „Cei de la IGI spun că sunt acolo de când veneau 5.000 de oameni, iar acum vin 200.000. Când totul se rezolvă online, când ai pe telefon angajatul statului. Poate să-ți ia și amprentă, și fața, și documentul să ți-l scaneze. Uite ce trebuie să facă pentru a aduce un om să îți taie ceapă la bucătărie. În anumite domenii, statul român a rămas pe vremea comuniștilor.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)