Prima pagină » EXCLUSIV » Capitalizarea tuturor companiilor listate la BVB, la MAXIME istorice. Cât a fost creșterea după declinul abrupt dintre cele două tururi prezidențiale

Capitalizarea tuturor companiilor listate la BVB, la MAXIME istorice. Cât a fost creșterea după declinul abrupt dintre cele două tururi prezidențiale

Capitalizarea tuturor companiilor listate la BVB, la MAXIME istorice. Cât a fost creșterea după declinul abrupt dintre cele două tururi prezidențiale

Piața de capital din România a recuperat din pierderile suferite între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale și, mai mult, a ajuns la maxime istorice la finalul lunii mai, conform datelor oficiale agregate de specialiștii Bursei de Valori București (BVB) și comentate pentru Gândul de președintele Radu Hanga.

Companiile listate la BVB am avut o lună mai tumultuoasă, dar, la final, toate au ieșit în câștig, arată cele mai recente statistici ale bursei, prezentate, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii acreditați.

Astfel, la 30 mai, față de 30 aprilie, indicele principal al BVB, BET, a avut un avans de 6,7%, iar BET-TR a crescut cu 8,8%.

Conform datelor BVB actualizate până pe 6 iunie 2025, BET este cu 0,4% peste precedentul maxim istoric, din 18 iulie 2024.

  • BET este primul indice dezvoltat de BVB și reprezintă indicele de referință al pieței locale de capital. BET reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, exclusiv societățile de investiții financiare (SIF-uri). Este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free floatului, ponderea maximă a unui simbol fiind de 20%. Criteriul principal de selecție al societăților în indice este lichiditatea.

BET-TR este cu 4,7% peste precedentul maxim istoric, din 18 iulie 2024.

  • BET-TR este primul indice de tip „total return” lansat de BVB, construit pe structura indicelui de referință al pieței, BET. Indicele BET-TR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea.

Radu Hanga, explicații despre volatilitatea ridicată din luna mai

„Evoluția pieței de capital din România în luna mai 2025 a fost influențată, pe de-o parte, de alegerile prezidențiale din România, precum și de incertitudinile cauzate de tensiunile comerciale dintre marile puteri economice ale lunii.

Astfel, dacă până în aprilie 2025, indicele BET a fost pe un trend ascendent, în linie cu piețele externe, majorarea bruscă a taxelor vamale de către SUA și replicile UE și China au pus toate piețele pe un roller coaster, care pare că s-a mai calmat după ce SUA și UE au pus pe pauză noile tarife majorate, însă tensiunea continuă să fie pe piețe”, a declarat pentru Gândul președintele BVB, Radu Hanga.

„În timp ce piețele internaționale au fost stimulate de perspectivele pozitive ale acordurilor comerciale și de politicile monetare favorabile, Bursa de Valori București a fost afectată de incertitudinea politică internă generată de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, pe de o parte, iar pe de altă parte, de faptul că premierul Marcel Ciolacu și-a dat demisia, ceea ce a dus la un guvern provizoriu. Ulterior turului 2, odată cu un rezultat final al alegerilor prezidențiale, incertitudinile s-au mai disipat, astfel că piața a urcat accelerat și a recuperat întreaga scădere consemnată între cele două tururi ale alegerilor” a precizat Radu Hanga.

„Astfel, la finalul lunii mai, piața a depășit precedentele maxime istorice la nivelul capitalizării și a indicelui BET-TR. Volatilitatea ridicată din luna mai este explicabilă prin sensibilitatea pe care piețele emergente o au la factorii politici interni și importanța stabilității politice pentru încrederea investitorilor”, a conchis președintele BVB.

Evoluția indicilor

Creșterea lunară este o medie la care au ajuns indicii, după căderea abruptă dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, din 4 mai, respectiv 18 mai.

Toate companiile listate au înregistrat scăderi ale valorii acțiunilor încă de la deschiderea BVB din 5 mai, lunea de după rezultatele oficiale ale votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC), suveranistul George Simion (AUR) s-a afla, după primul tur al alegerilor prezidențiale, pe primul loc, urmat de independentul Nicușor Dan.

Datele BVB agregate și prezentate miercuri arată că, în intervalul de după primul tur al alegerilor, BET a avut o scădere de 5,18%, iar BET-TR, de 3,55%

În lunea de după turul 2, pe 19 mai, BVB a deschis în creștere pe toți indicii, iar rulajul se cifra la 1,23 miliarde de lei (242,9 milioane de euro) după 30 de minute de la debutul ședinței, din care valoarea obligațiunilor era de 1,2 miliarde de lei, iar cea a acțiunilor de 36,1 milioane de lei.

Reacția pieței după turul 2 al alegerilor s-a tradus în statisticile BVB într-o creștere a BET de 12,17% și a BET-TR de 13,02%.

Piața a crescut cu peste 35 de miliarde de lei

După o lună de fluctuații, la 30 mai, BET-TR a ajuns la un nou maxim istoric. La acest moment, și capitalizarea tuturor companiilor listate la BVB a ajuns la maxim istoric, de 401,79 miliarde de lei.

Per ansamblu, avansul capitalizării domestice, adică a companiilor locale, fără Erste, a fost de 35,74 de miliarde de lei între 30 aprilie și 30 mai.

În primele două zile după turul 1 al alegerilor, capitalizarea domestică a scăzut cu 7,3 miliarde de lei, cu o scădere a BET de 5,2% și a BET-TR, de 3,6%.

Însumat, până în joia dinaintea turului 2, companiile locale listate pierduseră 11,446 miliarde de lei. Procentual, asta a însemnat o scădere a BET de 5,2% și a BET-TR, de 3,6%.

Creșterea a început să se facă simțită în preajma turului 2. Astfel, din vinerea dinaintea turului 2 al prezidențialelor și până luni, 19 mai, la închiderea bursei, piața de capital domestică a câștigat 11,07 miliarde de lei. Vorbim de un avans al BET de 7,35% și al BET-TR de 7,36%.

Însumând avansurile de după turul 2 și până la finalul lunii mai, capitalizarea bursieră a crescut cu 20,51 miliarde de lei, cu un plus de 12,64% al BET și 12,9% al BET-TR.


CITEȘTE ȘI:

Marile companii din energie încep să recupereze scăderile de pe BVB din ultimele zile. Transgaz are chiar un plus de câteva sute de milioane de lei

Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră

Efectul victoriei lui Nicușor Dan: leul românesc, la cel mai puternic avans față de EURO din ultimii trei ani

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și

Mediafax
Vești de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Anunțul medicilor
Digi24
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI
Cancan.ro
Temperaturile scad la 8°C în aceste orașe din România, pe final de iunie 2025. Meteorologii Accuweather anunță o schimbare bruscă a vremii
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Mediafax
Cresc taxele. Statul va lua peste o treime din profitul firmelor în urma majorărilor
Click
Așa arată manichiura de prințesă! De ce preferă Kate Middleton unghiile scurte și naturale
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Directorul fără activitate de la stat, dar plătit cu 12.000 lei, a fost demis: Dumnezeule, nu stau degeaba. Analizez contracte de pază
Digi24
Ce vrea să le interzică Guvernul Bolojan militarilor și polițiștilor să facă, chiar și după trecerea în rezervă
Cancan.ro
Sebastian a murit la doar un an și jumătate după ce tatăl său l-a uitat în mașina încinsă, timp de 3 ore 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la aproape 53 de ani! Nu o vezi des în ipostaza asta
observatornews.ro
Ce burse vor fi tăiate în Educație. Studentă: "Nu de aici se pierd cei mai mulți bani"
StirileKanalD
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
KanalD
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 26 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 23,12 milioane de lei la Joker
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO | Amendă și permis suspendat, deși a depășit pe linie discontinuă. Ce nu a observat acest conducător
Descopera.ro
Băutura care ne ajută să îmbătrânim sănătos
Capital.ro
România s-a cutremurat. Ion Iliescu a făcut personal anunțul: Pot să închid ochii...
Evz.ro
Poliția Locală amendează copiii ce n-au bani de ștrand
A1
Claudiu Gherguț și-a sărbătorit ziua de naștere în timpul stagiului la Retroscena. Cum l-a surprins chef Richard Abou Zaki
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Cine îi sare în ajutor lui Alex Marcu, atunci când iese cu fetița sa? A trecut aproape o lună de la moartea Teodorei Marcu
RadioImpuls
Craiova are propriul colț de paradis acvatic: Descoperă WATER PARK-ul verii cu tobogane, piscine și distracție pentru toată familia
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Bulă și-a pierdut complet interesul în amor!
Descopera.ro
Un studiu șocant arată că recipientele de sticlă conțin mai multe microplastice decât cele de plastic