Prima pagină » Economic » Aeroportul „Henri Coandă”, nominalizat la Routes Europe Awards 2013

Aeroportul „Henri Coandă”, nominalizat la Routes Europe Awards 2013

Aeroportul
Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București a fost nominalizat de către experții companiilor aeriene la Routes Europe Awards, unele dintre cele mai prestigioase distincții din aviația mondială, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

Cel mai important aeroport din România a fost selectat la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între patru și 20 de milioane de pasageri, alături de cele din Atena, Dublin, Marsilia, Istanbul și Praga, câștigător fiind desemnat Aeroportul „Eleftherios Venizelos” din capitala Greciei, Atena, se precizează în comunicatul remis de Serviciul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București.

La nivel mondial, în categoria în care a fost nominalizat „Henri Coandă” figurează aeroporturi precum San Diego, South West Florida și Tampa, toate din Statele Unite, Auckland (Noua Zeelandă) și Kansai (Japonia).

Routes Europe Awards recunosc excelența în serviciile aeroportuare, conform celor mai profesioniste și stricte criterii aplicate de companiile aeriene, mai arată sursa citată.

Gala Routes Europe Awards 2013 a avut loc luni la Budapesta, la eveniment participând peste 1.000 de profesioniști din aviația civilă europeană și mondială.

„Încă de la înființare, Compania Națională Aeroporturi București și-a asumat misiunea de a dezvolta unul dintre cele performante sisteme aeroportuare europene și de a deveni un model de urmat, la nivel mondial, prin promovarea celor mai înalte standarde în calitatea serviciilor, protejarea resurselor și a mediului, dar și a unui nivel ridicat de responsabilitate socială”, se mai menționează în comunicat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
Cum arată Conchita Wurst, la 12 ani după Eurovision. 'Femeia cu barbă', de nerecunoscut! 😲
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu - Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta Laura Cosoi pentru plăcinta cu brânză dulce și foietaj: „Iese foarte bună”. E un desert simplu pe care vedeta îl prepară acasă
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Cine a fost primul matematician din istorie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Fenomenul El Niño va reveni între vara și toamna anului 2026, anunță experții