Prima pagină » Economic » BNR proiect de reducere a gradului de îndatorare

BNR proiect de reducere a gradului de îndatorare

BNR proiect de reducere a gradului de îndatorare
BNR pregătește reguli dure pentru românii care vor credite. Cei mai afectați vor fi oamenii cu salarii mici

Potrivit surselor media, gradul de îndatorare la împrumuturile imobiliare cu dobândă fixă ar deveni, de la 1 iulie 2018, de 50% la creditele în lei și de 35% la cele în valută, în prezent acesta fiind într 60% și 70% în funcție de bancă. La creditele ipotecare cu dobândă variabilă (unde la dobânda comercială se adaugă și indicatorul ROBOR la 6 luni), plafonul ar fi stabilit la 40% în cazul creditelor în lei și 30% la cele în valută, iar pentru creditele de consum, plafonul ar fi de 25% la împrumuturile în lei și 15% la cele în valută.

Purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu a refuzat să comenteze „aceste cifre”, menționând, însă, pentru MEDIAFAX, că în scurt timp banca centrală va prezenta un proiect în acest sens. „Discuții există pe tema gradului de îndatorare de mai multă vreme, dar deocamdată nu este nimic oficial, BNR va ieși în cel mult o lună cu un proiect oficial”, a spus Dan Suciu.

În data de 13 octombrie 2017, Consiliul Național de Supraveghere Macroprudențială (CNSM) a constatat o tendință de supraîndatorare a populației și a anunțat că ar putea recomanda BNR să reducă gradul de îndatorare. Ulterior, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că „s-ar putea să umblăm și la gradul de îndatorare, dacă CNSM ne va cere asta”.

Iar în luna februarie ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici declara că nu susține limitarea gradului de îndatorare pentru consumatori, precizând că populația trebuie lăsată să apeleze la împrumuturi pentru nevoile pe care le au în derulare. „Trebuie să lăsăm populația, pentru că este normal să apeleze la astfel de instrumente, deci de creditare, pentru nevoile pe care le au în derulare. Nu sunt într-o astfel de poziție în care să fiu împotriva unei astfel de abordări, adică să susțin o limitare. Vedem, analizăm, dar nu împărtășesc astăzi această idee, de a limita. De a fi poate mai atenți este în regulă, dar să nu limitezi și chiar să ceri foarte multe condiții în momentul în care o persoană se îndatorează”, a declarat Teodorovici, întrebat dacă ar fi oportun să se ia în calcul un prag maxim de îndatorare pentru consumator, de 50% din venituri la credite.

Oficialul adăuga în februarie, că Ministerul de Finanțe și Guvernul vor discuta și vor avea un punct de vedere pe acest subiect care „s-a discutat cu Comitetul pentru Supraveghere Macroprudențială”. „Spun foarte clar că statul, în piață, trebuie să aibă totuși anumite momente pe care le argumentează foarte clar atunci când intervine. Nu sunt în favoarea unei plafornări, și încă foarte jos pe această creditare. Este o primă propunere în cadrul Comitetului de la BNR”, a spus ministrul de Finanțe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Orașul din inima României care a trăit visul american. „Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii și cu sărăntocii”
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
O femeie din România a pierdut zeci de mii de euro după ce a primit un mesaj pe WhatsApp. A crezut că va moșteni 175.000 de euro din Franța
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Sângerarea gingiilor ar putea fi un semn precoce al unei afecțiuni mult mai grave