Prima pagină » Economic » Cât te costă să îți instalezi centrală termică

Cât te costă să îți instalezi centrală termică

Cât te costă să îți instalezi centrală termică
Costurile instalării unei centrale termice de apartament pornesc de la 3.200 de lei și pot ajunge până la 7.800 lei, în cazul în care vorbim de o primă instalare, pentru un apartament mediu de 80 mp, potrivit estimărilor Ariston Thermo România. În acest fel, amortizarea investiției se poate face chiar și în 2 ani, în funcție de oraș și de costurile gigacaloriei în sistem centralizat.

„Românii sunt tot mai atenți la alegerea pe care o fac atunci când sunt în căutarea unei centrale termice de apartament. De altfel, studiile arată că din ce în ce mai multe achiziții sunt realizate pentru înlocuirea echipamentelor vechi, în acest caz investiția fiind mai mică, iar aspectele luate în calcul vizează cu precădere eficiența și serviciile post-vânzare”, spune Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Astfel, potrivit afirmațiilor sale, în medie, românii plătesc cca. 3.200 de lei pentru o centrală termică în condensare, cel mai achiziționat model fiind cel de 24 kw, ideal pentru un apartament cu o suprafață de până la 100 mp.

„Dacă vorbim de înlocuirea unei centrale vechi pentru un apartament mediu de 80 mp, pe lângă costurile noului echipament, este necesar un buget de doar 400 lei pentru montarea acestuia. De asemenea, recomandăm și spălarea instalației (radiatoare și țevi) cu o soluție alcalină, în acest caz tarifele ajungând la 150 lei”, a mai spus reprezentantul companiei.

Astfel, per total, în cazul înlocuirii centralei termice, bugetul necesar este, în medie, de 3.750 lei, iar, în funcție de costul gigacaloriei, amortizarea investiției se poate face între 2 și 4 ani.

Pe de altă parte, în cazul unei prime instalări de centrală termică, investiția inițială poate ajunge la 7.800 lei, luând în calcul tot un apartament mediu de 80 mp. Astfel, pe lângă prețul centralei termice și montaj, se adaugă costurile necesare debranșării, realizării instalației de gaz și cele realizării instalației de încălzire (radiatoare, robineți, țeavă, etc).

„Costurile necesare pentru debranșare diferă de la oraș la oraș, existând zone din țară unde acest proces nu doar că este anevoios, din cauza birocrației și a documentelor necesare, dar este și  costisitor. Un astfel de exemplu este București”, a mai spus Drăguleanu.

Mai mult, și bugetul necesar pentru realizarea instalației de gaz diferă de la caz la caz. Dacă în clădire există deja infrastructura de gaz, atunci costurile sunt mai mici. În caz contrar, tot procesul poate deveni mai costisitor. Chiar și așa amortizarea se poate face în 5-6 ani.

În ceea ce privește alegerea centralei termice potrivite, românii trebuie, înainte de toate, să facă o analiză a necesarului de încălzire a locuinței ținând cont de gradul de izolare, suprafața și volumul spațiului ce urmează a fi încălzit și de numărul de consumatori de apă caldă menajeră (numărul de băi și bucătării).

„Puterea centralei termice este determinată de această analiză. Pe termen lung, este evitat astfel riscul neplăcerilor apărute ca urmare a unei cantități prea mici de apă caldă furnizată, comparativ cu nevoile familiei. Astfel, puterea termică a centralei ar trebui să fie direct proporțională cu dimensiunea spațiului și cu numărul de consumatori de apă caldă menajeră”, a subliniat Cătălin Drăguleanu.

Un alt aspect important care trebuie luat în calcul la cumpărarea unei centrale termice este și siguranța în exploatare: evacuarea corespunzătoare a gazelor arse sau protecția la îngheț și lipsa apei din instalație. În acest sens, este recomandat să nu se opteze pentru produse ale căror funcții nu sunt atent studiate și care pot aduce probleme pe termen lung.

Nu în ultimul rând, un criteriu esențial în alegerea unui echipament de încălzire este și perioada de garanție. Cum durata de viața a unei centrale termice de apartament depășește, în medie, 10 ani, este foarte important ca atât serviciul de garanție, cât și cel de post-garanție, să fie asigurate de către firme specializate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sfântul Vasile, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. De ce este bine să bei vin pe 1 ianuarie
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Cum explică președintele FIFA prețurile „astronomice” pentru biletele de la Cupa Mondială 2026?