Prima pagină » Economic » CFR vrea să facă rost de bani. Decizia luată de conducere

CFR vrea să facă rost de bani. Decizia luată de conducere

CFR vrea să facă rost de bani. Decizia luată de conducere
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA organizează săptămâna viitoare 8 licitații publice pentru închirierea a peste 1.000 de spații comerciale și terenuri, în suprafață totală de aproape 390.000 de metri pătrați, în vederea optimizării fluxului de numerar.

Licitațiile sunt programate pentru 22 iulie 2014, la sediile celor 8 regionale de cale ferată, și vizează vânzarea 1.072 de spații cu o suprafață totală de 42.060 mp și terenuri totalizând 347.358 mp, către agenți economici care doresc să-și extindă activitățile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau național.

„Spațiile comerciale sunt situate în gări, sau în proximitatea acestora, și pot fi închiriate și de micii întreprinzători care analizează intrarea și dezvoltarea unei activități comerciale pe piața locală (…). Dezvoltatorii și reprezentanții marilor branduri care doresc să intre și pe piața de retailer locală sunt așteptați să participe la cele 8 licitații, marți 22 iulie, începând cu ora 9:00 (…)”, se arată într-un comunicat al CFR.

Reprezentanții CFR menționează că gările „modernizate la standarde europene” asigură agenților economici condițiile optime pentru a-și adapta ofertele de produse și serivicii la cerințele celor aproximativ 60 de milioane de călători, care tranzitează anual stațiile de cale ferată.

„Prin această abordare pe piața imobiliară, dorim ca activitățile comerciale din stațiile de cale ferată, să îmbine perfect calitatea produselor cu serviciile oferite celor aproximativ 60 de milioane de călători, în contextul în care prin modernizarea gărilor s-a redimensionat și îmbunătățit aria comercială a companiei. Valorizarea spațiilor și terenurilor deținute de companie este parte a unui proces complex de creștere a eficienței economice, dar și de a optimiza fluxul de numerar, necesar pentru a asigura condiții și servicii de calitate în gări”, a declarat Macarie Moldovan, director general al CFR SA.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administrează infrastructura feroviară publică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!