Prima pagină » Economic » Companiile americane se pregătesc pentru ieșirea Greciei din zona euro

Companiile americane se pregătesc pentru ieșirea Greciei din zona euro

Companiile americane se pregătesc pentru ieșirea Greciei din zona euro
În ciuda eforturilor disperate ale Greciei de a evita intrarea în faliment, companiile americane se pregătesc pentru ceea ce părea cândva de neconceput: o ieșire forțată a statului elen din zona euro

În ciuda eforturilor disperate ale Greciei de a evita intrarea în faliment, companiile americane se pregătesc pentru ceea ce părea cândva de neconceput: o ieșire forțată a statului elen din zona euro, notează The New York Times.

Bank of America Merrill Lynch, divizia de investiții a Bank of America, a doua cea mai mare bancă americană din punct de vedere al activelor, s-a interesat cum ar putea trimite camioane de bani în Grecia pentru a-și plăti angajații și furnizorii, în cazul în care statul se va confrunta cu un deficit de lichiditate. De asemenea, Ford și-a configurat sistemele informatice pentru a putea trece imediat la o altă monedă, în situația în care Grecia se reîntoarce la drahma.

Nimeni nu poate estima cu precizie impactul unei eventuale ieșiri a Greciei din zona euro, însă marile bănci și companii de consultanță americane au început deja să-și consilieze clienții asupra măsurilor pe care ar trebui să le ia pentru a fi pregătiți de o posibilă destrămare a blocului monetar, notează sursa.

Planurile de urgență ale companiilor și băncilor americane sunt într-un contrast puternic cu asigurările făcute de politicienii europeni care au subliniat în repetate rânduri că această criză este sub control, dar și că integritatea zonei euro poate fi menținută.

Ce sfaturi primesc marile companii pentru a minimiza impactul revenirii la drahmă

JP Morgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, nu își asumă niciun risc și a creat deja conturi noi pentru o serie de giganți americani, conturi rezervate pentru o drahmă sau orice altă monedă care ar putea înlocui euro.

Piețele financiare internaționale au așteptat vara aceasta soluții din partea liderilor UE însărcinați cu rezolvarea problemelor legate de datoriile suverane imense ale statelor europene, însă ritmul alert cu care se pregătesc marile companii de ieșirea Greciei din zona euro sugerează că investitorii au fost prea optimiști. Mulți directori sunt foarte sceptici în privința capacității Greciei de a implementa politicile fiscale austere cerute de Europa în schimbul asistenței financiare.

„Este corect să spunem că multe companii se pregătesc”, a precizat Paul Dennis, manager de programe la Corporate Executive Board, o companie privată de consultanță.

Renunțarea Greciei la moneda unică europeană ar stârni unde de șoc pe piețele internaționale care au avut de suferit de fiecare dată când problemele legate de criza datoriilor de stat au reintrat în atenția publică. De asemenea, un Grexit (Greek Exit, n.r.) ar pune presiune și pe Italia și Spania, economii mult mai mari decât cea a Greciei, care se confruntă la rândul lor cu un nivel ridicat al datoriei publice.

„În urmă cu 15 luni, când am început să analizăm asta (eventualitatea ieșirii Greciei din zona euro n.r.), ni s-a părut inimaginabil”, își amintește Heiner Leisten, partener Boston Consulting Group. „Acum nu mai este nici imposibil și nici inimaginabil”, a mai apreciat el.

Ce măsuri pregătesc marile companii în eventualitatea ieșirii Greciei din zona euro

„Companiile ne-au pus niște întrebări foarte delicate, ca de exemplu: ce facem dacă apare vineri seara un anunț privind ieșirea Greciei din zona euro. În unele cazuri, companiile și-au pus la punct un plan de urgență, ca de exemplu,â să aibă o persoană care să ia trenul către Atena și o valiză cu 50.000 de euro pentru a-i plăti pe angajați”, a declarat Peter Frank, consultant la Pricewaterhouse.

„Când am început să oferim consultanță pe aceste probleme, lumea venea pentru sandvișurile și biscuiții gratuiți. Acum lucrurile s-au schimbat. Planurile pentru situații neprevăzute se axează pe trei scenarii – o ieșire a unui stat din zona euro, ieșirea mai multor state din zona euro și o destrămare a blocului monetar”, a precizat și Carole Berndt, șeful diviziei de servicii globale de tranzacționare pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa de la Bank of America Merrill Lynch.

Băncile și companiile de consultanță sunt reticente să-i numească pe clienții care doresc să fie pregătiți pentru orice scenariu. La fel și marile companii, care evită să discute despre aceste măsuri pentru a nu-i supăra pe clienții europeni.

Băncile centrale, dar și ministerul de Finanțe din Germania au luat la rândul lor în considerare implicațiile unei ieșiri a Greciei din zona euro, însă s-au arătat foarte rezervați cu privire la dezvăluirea unor planuri punctuale.

Cu toate acestea, unele corporații s-au arătat deschise și au împărtășit măsurile pe care le iau pentru a se asigura că sistemele pe care le folosesc se vor adapta rapid unei noi monede.

În Europa, holdingul care controlează operatorii aerieni Iberia Airlines și British Airways a recunoscut că ia măsuri în eventualitatea ieșirii Spaniei din zona euro.

„Am analizat multe scenarii, inclusiv unul în care mai multe state decid părăsirea zonei euro”, a precizat Roger Griffith, de la MasterCard. Griffith susține că s-au luat unele măsuri care vor face posibil ca orice schimbare să poată fi operată „într-o zi sau două”.

Visa a anunțat la rândul său, într-un comunicat, că va putea efectua „o tranziție rapidă către o nouă monedă cu o întrerupere minimă pentru clienți și retaileri”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Prezicerea lui Stolojan: Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
Putin și-a scos fosta dirigintă la cină. A venit la volanul unui SUV Aurus să o ia de la hotel
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Cât de bine arată Andreea Tonciu în costum de baie! Bruneta face furori la plajă cu silueta sa: „Îmi place să încerc câte puțin din toate”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șeful ANAF: „În perioada următoare probabil o să vindem un Ferrari”. Se anunță controale la bogații cu averi nejustificate
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
Arheologii au dezvăluit secretele unei insule preistorice create de om