Prima pagină » Economic » Danone anunță o tranzacție de 10 miliarde de dolari. În ce investește

Danone anunță o tranzacție de 10 miliarde de dolari. În ce investește

Danone anunță o tranzacție de 10 miliarde de dolari. În ce investește
Danone, unul dintre cei mai mari producători de iaurturi la nivel mondial, va cumpăra WhiteWave Foods, adăugând în portofoliul deja puternic cel mai bine vândut brand de lapte de soia din Statele Unite, Silk, dublându-și cota de piață pe acest segment în SUA, potrivit Bloomberg.

Valoarea tranzacției se ridică la 10 miliarde de dolari. Investitorii WhiteWave vor primi 56,25 de dolari cash, potrivit unui anunț Danone. Prețul oferit este cu 19% mai ridicat decât prețul de închidere de miercuri al acțiunilor producătorului de lapte de soia.

Danone își va finanța achiziția prin datorie și speră la o creștere a profitului operațional de 300 de milioane până în 2020.

Achiziția ar urma să confere Danone poziția de lider global pe segmentul de lactate proaspete și mâncăruri sănătoase, în condițiile în care consumatorii încep să fie din ce în ce mai atenți la etichete și la ce conțin alimentele și elimină treptat mâncărurile procesate, potrivit Bloomberg.

WhiteWave Silk este cel mai vândut brand de lapte de soia din SUA, o piață unde mulți clienți încearcă să facă tranziția către lapte pe bază de plante.

„Achiziția va oferi Danone posibilitatea să avanseze în misiunea sa și istoria bogată în a fi în primul rând când vine vorba de trendurile consumatorilor”, a declarat Franck Riboud, președintele Danone.

Vânzările WhiteWave vor crește cu 11% anul acesta, potrivit estimărilor analiștilor, după ce s-au dublat din 2010 pe fondul creșterii cererii pentru băuturi mai sănătoase.​

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!