Prima pagină » Economic » Decizie istorică a celei mai mari bănci din România. Schimbarea majoră pe care o implementează în 2018

Decizie istorică a celei mai mari bănci din România. Schimbarea majoră pe care o implementează în 2018

Decizie istorică a celei mai mari bănci din România. Schimbarea majoră pe care o implementează în 2018
Detalii în articol

Rețeaua BCR va dispune, astfel, de 41 de sucursale „cashless”, iar numărul acestora va crește până la 125 pe parcursul anului 2018. Totodată, BCR va deschide, în acest an, 7 sucursale noi de tip Centru de Dialog Financiar, iar alte 58 vor fi modernizate, în baza unei investiții totale de peste 50 de milioane de euro în următorii doi ani.

„Modernizarea rețelei de unități reprezintă o componentă esențială a strategiei noastre de retail. Întreaga arhitectură a noilor sucursale BCR, inclusiv conceptul de agenții cashless, a fost dezvoltată ținând cont de propunerile venite din partea clienților noștri și în strânsă legătură cu strategia de dezvoltare a Grupului Erste. Prin migrarea completă a operațiunilor curente în numerar înspre mașinile electronice multifuncționale, vom putea oferi, în primul rând, o nouă experiență în cadrul agențiilor cashless”, a declarat Dana Demetrian, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

„În fiecare din cele 33 de unități BCR cashless, clienții vor putea derula operațiuni bancare curente grație celor două tipuri de echipamente de ultimă generație instalate – MFM, adică mașini multifuncționale care permit o gamă largă de operațiuni, și APT, adică Ghișeu Automat BCR (APT) destinat persoanelor fizice, prin intermediul căruia se pot efectua depuneri de numerar și plăți de facturi”, se arată în comunicatul băncii.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuințe. BCR oferă gama completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor și 514 unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori, având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM – peste 2.000 de bancomate și POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking și E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!