Prima pagină » Economic » Grupul OMV Petrom a avut pierderi masive după taxa de solidaritate și scăderea prețurilor, față de rezultate-record anul trecut. Evoluția pe bursă

Grupul OMV Petrom a avut pierderi masive după taxa de solidaritate și scăderea prețurilor, față de rezultate-record anul trecut. Evoluția pe bursă

Madalina Prundea
Grupul OMV Petrom a avut pierderi masive după taxa de solidaritate și scăderea prețurilor, față de rezultate-record anul trecut. Evoluția pe bursă

Acţiunile Grupului OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, au scăzut în ultimele două sesiuni de tranzacționare de la Bursa de Valori București, de la 0,55 lei la 0,52 lei pe unitate, conform cifrelor de pe piața de capital românească. Această evoluție, venită în contextul publicării raportului pe trimestrul 3 al companiei şi primelor nouă luni din 2023, care nu a adus vești la fel de bune pentru investitori ca anul trecut. Una din pricipalele cauze, dincolo de ieftinirea de la nivel european și global, este taxa de solidaritate pe care producătorul a fost obligat prin lege să o verse la bugetul de stat – virată apoi la Fondul de Tranziție, pentru plata diferențelor de costul suportate de furnizorii din schema de compensare – plafonare în energie.

Valoarea de piață a coborât, de marți dimineața, când Grupul OMV Petrom a publicat datele financiare pe Bursa de la București, până miercuri, cu peste un miliard, de la 34,27 miliarde de lei la 33 de miliarde, fiind vorba de o scădere cu 3,85%.

Ulterior, până la ora publicării materialului, acțiunile au început să crească ușor pe BVB, cu 1,61%, de la minimul de 0,5270 la 0,5385 de lei pe unitate – o valoare încă mai mică decât cea de marți – ceea ce înseamnă o capitalizare de 32,96 de miliarde de lei (la ora 15:00).

Rezultate – cheie

Grupul OMV Petrom a anunțat, marți, rezultatele pentru ianuarie – septembrie 2023 și T3/2023 inclusiv situațiile financiare neauditate preliminare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2023.

Cel mai mare producător de hidrocarburi din țară a avut, în trimestrul 3, un profit de 1,6 miliarde de lei, o scădere de la 4,5 miliarde de lei în aceeași perioadă de anul trecut.

„Rezultatele noastre pentru 1-9/23 reflectă un mediu cu prețuri mult mai scăzute la energie și o scădere a cererii de gaze și electricitate, fiind, de asemenea, afectate și de efectele reviziilor planificate ale rafinăriei noastre Petrobrazi și centralei electrice Brazi. În T3/23, am avut o performanță operațională puternică, cu producția de hidrocarburi aproape constantă trimestrial și rate ridicate de utilizare pentru activele noastre din domeniul downstream după reviziile planificate”, a precizat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„Comparativ cu rezultatele înregistrate în contextul fără precedent din 2022, venitul nostru net raportat în 1-9/23 este cu ~70% mai scăzut, la 2,5 miliarde lei. În aceeași perioadă, investițiile noastre au fost cu aproape 50% mai mari, la 3,4 miliarde lei, în timp ce contribuțiile la bugetul de stat, inclusiv dividendele de bază, au ajuns la 12,4 miliarde lei. De asemenea, în luna octombrie au fost distribuite statului român dividende speciale de aproape 600 milioane lei”, a precizat șefa OMV Petrom.

CEO OMV Petrom a amintit că în acest interval grupul a intrat în faza de dezvoltare pentru proiectul Neptun Deep, perimetrul de mare adâncime din Marea Neagră, în parteneriat cu Romgaz – în urma avizării de către autoritatea de reglementare a planului de dezvoltare a zăcământului și a atribuirii de contracte pentru principalele instalații offshore. „Am avansat cu proiectele noastre de energie regenerabilă și de infrastructură pentru e-mobilitate. De asemenea, am finalizat cu un an înainte de termen modernizarea rețelei de benzinării cu marca Petrom în cadrul parteneriatului cu Auchan, cu magazine de proximitate acum disponibile în toată țara pentru clienții noștri”, a conchis Christina Verchere.

Câți bani a plătit la buget gigantul din energie

OMV Petrom a înregistrat în T3/23 contribuția de solidaritate pe țițeiul rafinat în valoare de 372 milioane de lei. Așa cum anunțase la jumătatea lunii mai, OMV s-a conformat obligației de plăti o taxă suplimentară reprezentând contribuția de solidaritate, devenită obligatorie după ce, pe 12 mai, șeful statului promulgase legea de aprobare a OUG 186/2022, care a inclus, în a doua variantă trimisă la Cotroceni, un nou mod de calcul al taxei, ce viza exclusiv gigantul din energie.

Astfel, conform raportului publicat de BVB vineri, Legea nr. 119/2023 de aprobare a OUG 186/2022, a introdus obligația de plată pentru anii 2022 și 2023 a unei contribuții de 350 de lei pentru fiecare tonă de țiței procesat pentru companiile cu activități de extracție și rafinare a țițeiului. Prin urmare, OMV Petrom a înregistrat în T2/23 Contribuția de solidaritate pe țițeiul rafinat pentru anul 2022 în sumă de 1,48 miliarde de lei și pentru perioada 1-6/23 în sumă de 498 de milioane de lei.

Banii din taxa de solidaritate au mers în fondul pentru tranziție, pentru acoperirea sumelor aferente schemei de compensare – plafonare.

Principalele aspecte pentru primele nouă luni din 2023

Grup

Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 6,2 mld lei, cu 38% sub nivelul record din 1-9/22, determinat în principal de prețurile scăzute ale mărfurilor

Valoare a investițiilor de 3,4 mld lei, în creștere cu 48% față de aceeași perioadă a anului precedent

Contribuția la bugetul de stat, incluzând dividendele, a atins 12,4 mld lei,  cu doar 17% mai scăzută față de nivelul record din 1-9/22

Explorare și Producție

  • Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 3,3 mld lei față de 4,4 mld lei în 1-9/22, determinat în principal de prețuri realizate mai mici la țiței și gaze naturale, volume de vânzări mai mici și costuri mai mari de producție
  • Producția a scăzut cu 4% față de aceeași perioadă a anului, la 114,5 mii bep/zi, în principal din cauza declinului natural, dar a fost parțial compensată de contribuția reparațiilor capitale la sonde și a sondelor noi
  • Costul de producție a crescut cu 18% la 15,4 USD/ bep din cauza scăderii producției disponibile la vânzare, impactul negativ al cursului de schimb, costuri mai mari cu serviciile și cu personalul, precum și din cauza unui impact pozitiv al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal în 2022

Rafinare și Marketing

  • Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 1,8 mld lei comparativ cu 3,2 mld lei în 1-9/22, în principal ca rezultat al volumelor proprii mai mici în contextul reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi
  • Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom mai scăzut cu 6% la 14,9 USD/bbl, datorită diferențialelor mai slabe pentru produse
  • Rata de utilizare a rafinăriei la 75% comparativ cu 94%, afectată de revizia planificată a Petrobrazi
  • Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup mai mari cu 1%

Gaze și Energie

  • Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 1,6 mld lei comparativ cu 2,8 mld lei în 1-9/22, reflectând în special prețuri la gaze și electricitate semnificativ mai scăzute, revizia planificată prelungită a centralei electrice Brazi; totuși, performanța operațională a fost bună în ambele segmente  de activitate  într-un context de piață plin de provocări și cu un nivel ridicat de reglementare
  • Volume de vânzări de gaze naturale cu 2% mai mari, obținute din creșterea vânzărilor către portofoliul de consumatori finali și către piața reglementată, în pofida scăderii cererii pe piață în general și consumului mai mic la centrala electrică Brazi
  • Producție netă de energie electrică de 2,45 TWh, reprezentând 6% din mixul de generare electricitate al României, afectată de revizia planificată prelungită și complexă.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum lovește datoria de 40.000 de miliarde de dolari a SUA finanțele Europei
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Meghan Markle se întoarce în Marea Britanie pentru un rol de actriță, spun surse apropiate cuplului
Click
Horoscop 21-27 august. Săptămână decisivă pentru 3 zodii: bani, schimbări și oportunități neașteptate
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat