„Observatorul Prețurilor”, proiectul care le promite românilor mâncare mai ieftină. „Va exista o jenă din partea celor care măresc nejustificat prețurile”

Observatorul Prețurilor, proiectul care le promite românilor mâncare mai ieftină. Va exista o jenă din partea celor care măresc nejustificat prețurile
Publicat: 16/09/2013, 22:39
Actualizat: 03/09/2019, 12:59

Românii ar putea cumpăra mâncare mai ieftină.Autoritățile din România poartă discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene în vederea creării unui Observator al Prețurilor, prin care românii ar urma să se informeze cu privire la prețurile unor produse de bază, de la ieșirea de pe poarta fabricii sau a fermei, până la raftul magazinului.

Pe scurt, proiectul prevede crearea unui site unde să fie afișate, în primă fază, prețurile comparative la alimente de bază din marile rețele de magazine, precum și în piețe. Cu ajutorul unui astfel de sistem de monitorizare a prețurilor, populația ar putea vedea de unde poate cumpăra alimentele cu cele mai mici prețuri.

Dacă propunerea va fi acceptată de Comisia Europeană, sistemul ar trebui să funcționeze în întreaga Uniune Europeană, nu doar în România, potrivit unor informații obținute de gândul de la surse guvernamentale.

„În prezent au loc discuții cu Comisia Europeană în ce privește crearea unui Observator al Prețurilor. Sistemul ar urma să asigure o transparență pe filiera produselor, de la prețul cu care produsul pleacă din fermă, până la cel cu care produsul ajunge în magazin sau în piață. Este o propunere a noastră. Dacă va fi acceptată, sistemul ar trebui să funcționeze în întreaga Uniune Europeană, nu doar în România. Odată cu implementarea acestui Observator, va exista o jenă din partea celor care acum măresc nejustificat prețurile”, au declarat pentru gândul surse guvernamentale, care au ținut să sublinieze că deocamdată nu este vorba de un proiect conturat, ci doar la nivel de discuții.

Ideea nu este însă una nouă. În 2010, ministrul Economiei de la acea vreme, Adriean Videanu, a avansat, într-o conferință de presă, ideea creării unui Oservator al Prețurilor. Aceasta ar consta în inființarea unui portal prin intermediul căruiaromânii ar putea să se informeze despre prețurile pentru mai multe alimente de bază, conform datelor făcute publice la acea vreme de Videanu.

Videanu susținea că pentru înfiintarea acestui portal, costurile sunt „minimale”, iar pentru funcționarea acestui observator ar fi urmat să fie folosiți angajați de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

„ANPC va monitoriza prețurile în 1.400 de puncte din țară și acolo unde va observa derapaje majore va interveni”, preciza Videanu la acea vreme. Potrivit acestuia, în Grecia acest sistem a dus la scăderea cu 7% a prețurilor în decurs de trei luni.

Marii retaileri se opun

Reprezentanții marilor retaileri se opun vehement proiectului Observatorului Prețurilor, declarând că un asemenea demers ar fi „inutil, ineficient și discriminatoriu”.

„Nu dorim să inventăm noi roata. Un asemenea proiect este depășit și inutil”, a declarat pentru gândul Delia Nica, director executiv AMRCR.

De altfel, marii retaileri s-au opus proiectului încă din 2010, când el a fost prezentat de fostul ministru al Economiei.

Proiectul era considerat „inutil, întrucât nu se adresează adevăratei zone de manifestare a crizei care este economia subterană, ci comerțului modern, fiscalizat în întregime, și unde prețurile se ajustează natural”, precum și „ineficient, întrucât implementarea și actualizarea unui astfel de observator va reprezenta o muncă fără rezultate reale, ce nu va putea ține pasul cu ritmul schimbărilor de prețuri dictate de cerere și ofertă, de campaniile promoționale sau de varietatea sortimentelor”, potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

AMRCR considera atunci că înființarea unui Observator al Prețurilor ar fi discriminatorie, pentru că ar fi urmat să fie monitorizate prețurile produselor de bază, în timp ce consumatorul ar fi interesat și de o comparație a prețurilor la utilitățile casnice, servicii bancare, telefonie sau chiar servicii publice.

Legumele și fructele de import se scumpesc de câteva ori până ajung la raftul supermarketurilor

Prin intermediul Observatorului Prețurilor, populația ar putea cunoaște inclusiv prețul pe filiera produselor.

Legumele și fructele importate ajung pe rafturile supermarketurilor din România la prețuri de câteva ori mai mari comparativ cu prețul de intrare în țară,reiese din informațiile primite de gândul de la Ministerul Agriculturii și care au la bază date INS. Reprezentanții marilor retaileri susțin că ei nu sunt importatori, ci fac achizițiile de la firme specializate în astfel de activități, menționând că datoria de a verifica cifrele din facturile din vamă intră în atribuțiile Gărzii Financiare.

Cartofii, roșiile, castraveții, ceapa și usturoiul care intră în România din țări precum Bulgaria, Polonia, Egipt, Macedonia, Ucraina, Iordania sau Maroc ajung să fie vândute la prețuri de câteva ori mai mari față de cele de pe facturile din vamă.

În opinia producătorilor de fructe, cauzele acestui fenomen ar putea fi subevaluarea prețurilor în vamă, precum și majorarea prețurilor pe lanțul de intermediari.

De exemplu, roșiile aduse în primele patru luni ale anului din Polonia au intrat în țară la prețuri de 0,55 lei pe kg, iar cele din Maroc la 1,36 lei pe kg, ajungând pe rafturile supermarketurilor la prețuri de câteva ori mai mari.

Din Grecia a fost livrată ceapă la preț de 0,29 lei pe kg, cea adusă din Ucraina – la 0,37 lei pe kg, iar cea din Austria – la 0,66 lei pe kg. Cel mai ieftin usturoi a provenit, în perioada menționată, din Polonia, fiind livrat în vamă la un preț mediu de 0,31 lei pe kg.

Din Iordania au fost importați în prima parte a anului cei mai ieftini castraveți, la un preț de 1,22 lei pe kg, urmați de cei din Ungaria, aduși la un preț mediu de 1,68 lei pe kg.

Merele și perele importate din Macedonia în prima parte a anului au ieșit din vamă la prețuri mai mici de un leu pe kilogram, iar cele aduse din Polonia au ajuns la 1,02 lei pe kilogram.

Reprezentanții producătorilor de fructe și legume susțin că supermarketurile le cumpără marfa la prețuri mici, iar pe rafturi ea se regăsește, în prezent, la prețuri de trei ori mai mari. Gândul a scris că, în perioadele din afara sezonului agricol prețul fructelor și legumelor din marile magazine ajunge să fie de până la 10 ori mai mare, comparativ cu cel de pe facturile de intrare în țară.

„Eu sunt producător de fructe. Dacă le ceri supermarket-urilor un preț pe kilogram de 1,5 lei plus TVA, unele strâmbă din nas. În schimb, pe raft au mere, fără gust, din Polonia sau Grecia, cu 4-6 lei pe kilogram. În general, prețurile cu care ni se preiau în prezent merele de către supermarket-uri sunt de 1,8- 2,2 lei plus TVA, iar în magazin sunt vândute cu 3,5-4,5 lei pe kg”, a declarat pentru gândul Aurel Tănase, președintele patronatului Romconserv.

La rândul lor, reprezentanții marilor retaileri spun că verificarea veridicității prețurilor din facturile de import intră în atribuțiile Gărzii Finaciare și că marii retaileri nu fac importuri, ci achiziționează marfa de la importatorii ce le oferă prețurile cele mai mici.

„Garda Financiară trebuie să verifice corectitudinea datelor înscrise în facturi. Supermarketurile nu sunt importatori, ci cumpără de la firmele care fac importuri. Cumpărăm de la cei ce oferă prețurile cele mai mici, pentru a putea oferi clienților noștri prețurile cele mai reduse”, a declarat pentru gândul Delia Nica, vicepreședinte al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), care a adăugat că pe perioada verii, ponderea fructelor și legumelor românești ajunge în supermarketuri la 90% din totalul fructelor și legumelor aflate la vânzare.

Importuri de 200 milioane de euro

Companiile din România importă în fiecare an legume de aproximativ 150-200 milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 10-20% din valoarea producției medii de legume de pe piața locală, potrivit Ziarului Financiar.

Pe de altă parte Aurel Tănase, președintele Romconserv, spune că în acest an pe piețele externe s-a înregistrat o cerere în creștere pentru fructe și legume proaspete românești. „În urma participării noastre la târgul de profil de la Berlin din acest an, livrările de fructe românești către UE au crescut de patru ori. În luna iulie, am participat la un program de degustări de fructe organizat în Moscova, unde au participat mari importatori și unde fructele românești s-au bucurat de un mare succes”, a adăugat Tănase, care a completat că scopul organizației profesionale pe care o conduce este „să scăpăm de intermediarii din Republica Moldova”.

Tănase spune că există în derulare programe de promovare a fructelor românești și în Franța, Polonia, Slovacia și Germania. „Cererea a fost foarte mare, nu am putut să îi facem față”, s-a plâns Tănase, considerând că ar trebui găsită o soluție de sprijin din partea statului a producătorilor români de legume și fructe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV:...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un copil a găsit o piesă rară de Lego pe o plajă din Marea Britanie