Piața RCA a crescut ușor în primul semestru din 2023. Cu cât s-a mărit prima medie pentru asigurarea obligatorie auto – RAPORT

Piața RCA a crescut ușor în primul semestru din 2023. Cu cât s-a mărit prima medie pentru asigurarea obligatorie auto – RAPORT
Publicat: 04/10/2023, 18:46

Piața asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) a crescut ușor în primul semestru din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar numai dacă este luată în calcul și activitatea celor două sucursale care desfășoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire și au avut o creștere semnificativă a cotei, după cum arată raportul semestrial al Autorității de Supraveghere Financiară, publicat miercuri. Mai mult, prima medie plătită de un șofer român a fost mai mare față de anul trecut, chiar în contextul în care prețul a fost plafonat la nivelul maxim de la nivelul lunii februarie, pentru a preveni noi scumpiri abrupte după falimentul Euroins, așa cum s-a întâmplat după scoaterea anterioră de pe piață a liderului de segment, City Insurance.

Prețul polițelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) a suferit fluctuații semnificative pe fondul celor mai recente ieșiri de pe piață ale societăților care erau lideri pe acest segment. Tarifele au crescut semnificativ după ce Autoritatea de Supraveghe Financiară i-a retras companiei City Insurance autorizația de funcționare, în septembrie 2021, dar și pe fondul falimentului Euroins, din martie 2023, atunci când autoritățile au început să ia în calcul să plafoneze prețurile RCA.

Pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor după decizia similară în cazul societății Euroins România și după publicarea unor tarife de referință, orientative, majorate semnificativ pe unele segmente, autoritățile au decis – în aprilie – să le plafoneze la nivelul celor maxime de la finalul lui februarie 2023. Până la luarea și publicarea deciziei finale, s-au înregistrat creșteri pe aproape o treime din segmente, iar pe restul au scăzut, dar unele cu doar câțiva lei.

Plafonarea expiră pe 10 octombrie, dar Executivul a demarat deja procesul legislativ pentru prelungirea plafonării. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, joia trecută, că a existat pe ordinea şedinţei de Guvern, în prima lectură însă, un proiect pentru prelungirea până la finalul acestui an a poliţelor RCA, dând asigurări că se va adopta înainte de data-limită.

Din informațiile Gândul, plafonul de preț pentru polițele RCA – stabilit la nivelul celui de la finalul lunii februarie 2023, ar urma să fie prelungit cu 90 de zile, deci până pe 10 ianuarie 2024 inclusiv.

Prețul RCA este compus din mai mult elemente, inclusiv orașul de domiciliu, dar vârsta șoferului și capacitatea cilindrică sunt de bază. În plus, prețul RCA pe care un șofer îl plătește depinde de încadrarea într-o clasă a sistemului Bonus-Malus, care pornește de la clasa B/M B8, cea mai mare existentă, unde coeficientul aplicat asupra primei de asigurare este de 50%, în timp de pentru clasa B/M M8, cea mai gravă, se acordă o penalizare de 80%.

Cine sunt jucătorii de pe piața RCA

Pe piața asigurărilor își desfășurau activitatea, la 30 iunie 2023, șase asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA, după retragere autorizației asigurătorului Euroins, respectiv: Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Generali Romania Asigurare Reasigurare SA, Grawe Romania Asigurare SA, Groupama Asigurări SA și Omniasig Vienna Insurance Group SA.

Cele două sucursale ale companiilor străine care își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire pe piața RCA din România sunt Axeria IARD și Hellas Direct.

Sucursala Axeria Iard și-a început activitatea pe piața RCA în cursul trimestrului IV 2021 și a înregistrat un volum al primelor brute subscrise pentru RCA de aproximativ 339 milioane lei în primele șase luni ale anului 2023, ceea ce înseamnă 7,3% din totalul primelor brute subscrise pentru acest segment.

De altfel, la finalul anului 2022, societatea Hellas Direct a intrat pe segmentul RCA din România, în baza dreptului de stabilire (FoE), în semestrul I 2023 cumulând un volum de prime brute subscrise de peste 267 milioane lei (5,8% din piața RCA).

Gradul de concentrare se menținea ridicat pentru primii asigurători din top în semestrul I 202 – chiar dacă este în scădere față de perioada când exista pe piață Euroins – astfel că primele 3 societăți de asigurare cumulau aproximativ 60% din portofoliul de asigurări RCA din România. Diminuarea s-a observat având în vedere dinamica subscrierilor sucursalelor prezente pe piața locală, ce dețineau cumulat o cotă de 13,1% în semestrul I 2023.

Care e valoarea totală a primelor de asigurare subscrise

Piața RCA a ajuns în semestrul I 2023 la aproximativ 4 miliarde lei, care reprezintă valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, restul până la totalul clasei A10 reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Valoarea primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de ASF a scăzut cu circa 6%, comparativ cu perioada similară din anul precedent, asta în contextul extinderii activității celor două sucursale ce practică asigurare RCA pe teritoriul României.

Totuși, dacă este includă și activitatea derulată de sucursale, volumul primelor brute subscrise în semestrul I 2023 s-a situat la 4,6 miliarde lei, în creștere cu circa 3% față de volumul subscrierilor aferent primelor 6 luni ale anului 2022, când era de 4,5 miliarde lei, inclusiv sucursale.

Numărul de contracte RCA încheiate de societățile autorizate de ASF în primele șase luni ale anului 2023 – exprimat în unități anuale, pentru a ține seama de durata diferită a polițelor, ce pot fi încheiate pe o perioadă cuprinsă între 1 și 12 luni – a fost de circa 3,4 milioane, în scădere cu 8% față de semestrul I 2022. Dacă sunt luate în considerare și sucursalele, numărul de unități anuale pentru contractele RCA a fost de aproximativ 4,1 milioane, în creștere cu 1% comparativ cu semestrul I 2022, inclusiv sucursale.

În primele 6 luni ale anului 2023, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 12 luni – 88% din contractele RCA au fost încheiate pe o perioadă de 1 an.

Cea mai mare pondere în structura portofoliilor de clienți, în semestrul I 2023, au avut-o contractele încheiate cu persoane fizice, care, la nivelul întregii piețe, a fost de aproximativ 73%.

La cât a ajuns prima medie

Pe ansamblul întregii piețe, la 30 iunie 2023, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.190 lei, în creștere cu 3% comparativ cu semestrul I 2022 – când era 1.154 de lei, respectiv cu 86% față de semestrul I 2021, când un șofer român plătea, în medie, 639 de lei.

Defalcat, în primul semestru din 2023, prima medie anualizată pentru persoane fizice a fost de 924 de lei, de la 496 de lei în semestru l din 2021, înainte de căderea City Insurace.

Pentru persoane juridice, prima media anualizată aceasta a ajuns la 1.952 de lei, față de 1.176 de lei, în același interval de acum doi ani, conform datelor ASF.

Care a fost dauna medie

Valoarea despăgubirilor brute plătite de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF a fost de 1,7 miliarde lei în semestrul I 2023 pentru daunele plătite pe segmentul RCA.

În contextul falimentelor recente, Fondul de Garantare a Asiguraților a aprobat suma de circa 318 milioane lei pentru plata daunelor RCA în semestrul I 2023, din care 288 milioane lei reprezintă plățile efectuate pentru segmentul RCA ca urmare a falimentului societății City Insurance.

În semestrul I 2023, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au efectuat plăți în valoare de circa 1,7 miliarde lei pentru aproximativ 157 mii de dosare de daună, rezultând o daună medie de circa 10.600 lei, în creștere cu 10% comparativ cu perioada similară din anul precedent.

Despăgubirile brute plătite pentru RCA au crescut cu 7%, în timp ce numărul dosarelor de daună plătite s-a redus cu 3% față de semestrul I 2022.

Din valoarea totală a despăgubirilor brute plătite de societățile autorizate și reglementate de ASF, cele mai mari valori au fost plătite pentru daune materiale (1,3 miliarde lei), restul (361 milioane lei) reprezentând valoarea daunelor plătite pentru vătămări corporale.

Daunele plătite pentru persoane fizice au fost mai mari comparativ cu cele plătite pentru persoane juridice, atât pentru vătămările corporale, cât și pentru daunele materiale în toate perioadele analizate.

În ceea ce privește daunele medii plătite pentru RCA, calculate ca raport dintre despăgubirile plătite și numărul dosarelor de daună plătite, dauna medie plătită pentru vătămări corporale s-a situat la circa 74.629 lei și cea plătită pentru daune materiale la 8.579 lei, conform analiștilor autorității de reglementare.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Xi Jinping pregătește un turneu în Europa. Ce țări va vizita președintele Chinei?