Prima pagină » Economic » Programul „Noua Casă”, record zilnic de solicitări. În primele două luni a fost alocat deja aproape jumătate din buget

Programul „Noua Casă”, record zilnic de solicitări. În primele două luni a fost alocat deja aproape jumătate din buget

Programul „Noua Casă”, record zilnic de solicitări. În primele două luni a fost alocat deja aproape jumătate din buget
FOTO - Caracter ilustrativ

Solicitările zilnice de garantare pentru programul „Noua Casă” înregistrează un record cu peste 200 de cereri pe zi. Peste 40% din bugetul programului Prima Casă a fost alocat în primele două luni, iar până acum s-au acordat 5.000 de garanţii.

Termenul de aprobare a garanţiei, în cazul unei documentaţii complet şi corect întocmite, este de maximum 48 de ore de la transmiterea solicitării de garantare de către finanţatorii înscrişi în program.

Programul a demarat la sfârşitul lui martie 2021 și are o valoare de aproximativ 646 milioane de lei, care susţin credite de circa 1,26 miliarde de lei, informează Digi 24.

Spre finalul verii anului trecut au fost publicate normele de aplicare pentru noul program Prima Casă, care a adus dublarea plafonului pentru credite la locuinţele noi, până la 140.000 euro, dar şi triplarea avansului minim, de la 5% la 15%.

Prin intermediul acestui program s-au acordat, în perioada 2009-2020, 305.436 de ga­ranţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,8 miliarde de lei.

ING: Numărul cererilor pentru „Noua Casă” s-a dublat față de anul trecut. Cât e rata pentru un credit ipotecar garantat de stat

ING Bank România, unul dintre cei 14 parteneri ai programului „Noua Casă”, anunță un interes crescut al clinților, față de anul trecut, pentru a accesa un creditul ipotecar garantat de stat.

ING Bank România a primit 1.200 de cereri pentru un credit prin progamul Noua Casă, care a debutat la sfârșitul lunii martie. Numărul aplicațiilor este de două ori mai mare față de anul anterior, au anunțat, marți, reprezentanții companiei.

În cei șase ani de când este partener în programul Prima Casă, devenit Noua Casă, ING a ajutat peste 15.000 de persoane să își cumpere o locuință.

În acest timp, am avut cea mai performantă utilizare a fondurilor primite și ne-am crescut constant limita primită de la FNGCIMM”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending ING Bank România.


Citește și: Banca Comercială Română oferă credite prin programul Noua Casă


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!