Prima pagină » Economic » Radu se ducea, duminică, în Bulgaria. Când a ajuns pe Podul Prieteniei, a avut o surpriză: „ERA CEVA INCREDIBIL!”

Radu se ducea, duminică, în Bulgaria. Când a ajuns pe Podul Prieteniei, a avut o surpriză: „ERA CEVA INCREDIBIL!”

Autoritățile au început reabilitarea podului peste Dunăre.

Șoferii care au traversat duminică podul Giurgiu-Ruse au așteptat chiar și 40 de minute, atât din cauza TIR-urilor care tranzitau către Bulgaria, cât și din cauza lucrărirlor de reparații demarate de autorități.

„S-a circulat mai greu decât de obicei și din cauza lucrărilor de reabilitare care presupuneau ocuparea unei benzi pe o porțiune”, s-a plâns Radu, un șofer care s-a arătat deranjat de faptul că alți participanți la trafic au ales să intre pe contrasens pentru a ocoli coloana mare de mașini, blocând circulația și pe sensul către România, acolo unde se putea circula pe ambele benzi. „Era ceva incredibil! Zeci de mașini, chiar autocare, intrau pe contrasens încă de pe pod, ca să ajungă mai repede la granița cu Bulgaria. Nu îi interesa că se întâlnesc cu vreun TIR și blochează traficul”, ne-a povestit cititorul.

La începutul anului, gândul a semnalat starea precară a infrastructurii rutiere care asigură legătura dintre România și Bulgaria. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a precizat că în martie vor începe lucrările de reabilitare, valoarea contractului semnat în octombrie fiind de 46,1 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a circa 12,8 milioane de euro, cu TVA, la un curs mediu de 4,45 lei/euro. Din acești bani, 85% reprezintă finanțare nerambursabilă ce urmează a fi acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.

Foto: 3 ianaurie

Până la începerea lucrărilor propriu-ziuse, în luna martie 2015, CNADNR SA execută „lucrări de reparații cu mixturi asfaltice la rece, ca masură provizorie de asigurare a desfășurării în condiții de siguranță a traficului rutier”, după cum reiese dintr-un răspuns transmis gândul.

Când va fi gata reabilitarea

Compania promite că lucrările de reparații la podul de la Giurgiu vor fi finalizate până la data de 31 decembrie 2015.

Contractul de reabilitare a Podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a fost atribuit în luna octombrie 2014 asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering.  În luna noiembrie 2014 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor.

Contractul are o perioada de 16 luni, investiția fiind finanțată cu fonduri europene, din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS-T 2007 – 2013.

„Din cele 16 luni, 2 luni reprezintă perioada de proiectare, care se va încheia la sfârșitul lunii ianuarie 2015. După finalizarea perioadei de  proiectare va începe perioada de execuție a lucrărilor, însă din cauza condițiilor meteorologice caracteristice perioadei de iarnă, execuția propriu zisă va fi posibilă începând cu luna martie 2015”, potrivit CNADNR.

Compania a precizat că lucrările de reabilitare a podului urmează să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2015.

Câți bani a încasat CNADNR din taxa de pod

Aproximativ 12,7 milioane de euro este suma pe care CNADNR a încasat-o anul trecut din tariful de trecere a podului peste Dunăre, în sensul Giurgiu-Ruse, potrivit unui răspuns transmis luni gândul de CNADNR.

Deși suma ar fi ajuns pentru construcția a mai bine de doi kilometri de autostradă, drumul de intrare în România este plin de adevărate cratere, șoferii fiind nevoiți să facă slalom printre ele. Drumul este însă mult mai bun pe partea bulgărească a podului.

În imaginile de mai jos pod se poate vedea starea podului la începutul anului (3 ianuarie)

Podul, construit în 1952, are o lungime de 2.224 metri, din care 1.146 metri aparțin României. Tranzitul se poate realiza atât pe calea ferată, cât și pe șosea.

În vara lui 1997 a avut loc recepția oficială a lucrărilor de consolidare a podului. Lucrările au început în 1995, fiind finanțate cu 1,2 milioane de ECU (monedă care a precedat euro), echivalentul a circa 1,4 milioane de dolari, prin Programul PHARE, de către UE.

Acestea au constat în reparația hidroizolației, a îmbrăcăminții asfaltice, precum și înlocuirea rosturilor de dilatație. Executantul lucrărilor a fost CCCF București, iar consultant firma Consitrans.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!