Suma fabuloasă plătită pe „ciotul” de autostradă de 6,5 kilometri de pe București-Ploiești. Când va fi gata UPDATE

Publicat: 15/05/2014, 18:37
Actualizat: 29/07/2014, 17:49

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a făcut vineri referire la revendicările financiare ale constructorului italian, făcându-și curaj: „o să ne luptăm cu ei”.

„Trebuie să știți că, din trecut, acolo am moștenit și un proces de instanță, în care constructorul cere CNADR vreo 90 de milioane de euro. Ne apărăm, o să ne luptăm cu ei, o să vedem care va fi situația. Acolo sunt revendicări financiare ale dânșilor care vin din anii 2007-2010, pentru lucrări suplimentare solicitate de autorități locale, în general ale statului român, care au produs o mulțime de costuri care dânșii spun că nu au fost acoperite. Noi nu avem aceeași opinie cu ei, de asta ne și judecăm. Ce va stabili instanța, aceea vom face”, a spus ministrul Transporturilor, într-o conferință de presă, la Mediaș.

Întrebat dacă anul acesta se va termina măcar un kilometru din cei 6,5 rămași din autostrada București – Ploiești, ministrul Dan Șova a spus inițial „mi-e greu să vă răspund”, ca apoi să adauge „cred că o mare parte din ei vor fi gata”.

„Știu că, CNADR a declanșat încă de acum trei luni, rediscutarea și renegocierea contractului cu ei. Ei și-au asumat construcția celor 6,5 kilometri și cred că, fiind vorba de câmpie, cred că o mare parte din ei vor fi gata. Cât exact, o să vedem. (…) Cei 6,5 kilometri vor fi făcuți și vom vedea dacă din prețul negociat va mai rămâne ceva care să nu fie realizat, eu sper că nu”, a arătat Șova.

O nouă licitație pentru realizarea mai multor ieșiri și reamenajarea benzilor de siguranță

Ministrul a anunțat că urmează o nouă licitație pentru realizarea mai multor ieșiri și reamenajarea benzilor de siguranță, la autostrada București-Ploiești.

În opinia lui Șova, „problema mare” pe București – Ploiești este că proiectul inițial avea prea puține ieșiri și, de asemenea, avea probleme, benzile de siguranță.

„Și ăsta reprezintă un nou proiect, deci vrem să facem încă un nod rutier și să facem niște reamenajări la benzile de siguranță, asta o să însemne un proiect nou, o licitație nouă, dar nu are legătură practic cu actualul proiect al autostrăzii”, a arătat ministrul Dan Șova.

Pe de altă parte, în răspunsul CNADNR datat aprilie 2014 se arată că în prezent CNADNR și antreprenorul JV Pizzarotti&Tirenna Scavi caută împreună „soluția optimă de finalizare a autostrăzii” București-Ploiești, între km 0 și km 19,5.

În luna ianuarie Dan Șova, care la acea vreme era ministru al marilor proiecte de infrastructură, își exprima speranța că „ciotul” de 6,5 kilometri din autostrada București-Ploiești să fie finalizat anul acesta sau în februarie-martie 2015.

Câți bani ne costă cei 6,5 kilometri

„Pentru anul 2014, bugetul alocat pentru tronsonul de autostradă București-Ploiești este de 280.144.000 lei (62 milioane de euro). În conformitate cu programul de lucrări aprobat, în acest an nu va fi inaugurat nici un sector de autostradă”, se arată într-un răspuns – semnat de directorul general al CNADNR – la întrebarea ce porțiune din tronsonul de 6,5 kilometri va fi inaugurată în cursul acestui an. Răspunsul CNADNR a fost postat pe portalul forum.peundemerg.ro.

De altfel, suma este menționată și în primele 20 de proiecte de investiții publice în 2014, prezentate în martie de Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget.

În luna martie CNADNR a plătit suma de 22.536.313,34 lei (circa 5 milioane de euro) pentru lucrări executate (pe cei 6,5 km), în perioada septembrie-noiembrie 2013, „iar situația de lucrări este în curs de verificare”. De asemenea, datoriile înregistrate la CNADNR sunt în valoare de 25.353.231,40 lei, cu TVA (5,65 milioane de euro), reprezentând obligații de plată către Impresa Piazzotti&C Cluj.

Până în prezent CNADNR a efectuat plăți pentru acest tronson în valoare de 645.406.462,45 lei, cu TVA (143,4 milioane euro), se mai arată în răspunsul semnat de șeful CNADNR.

Astfel că în total, pentru cei 6,5 kilometri, CNADNR ar urma să plătească în total, în acest an, 211 milioane de euro, în aceasta sumă fiind incluși banii deja plătiți, plus datoriile restante și plus banii bugetați pentru proiect pentru acest an. Reiese un cost de 32 de milioane de euro per kilometru construit.Spre comparație, segmentul din Autostrada Transilvania construit de Bechtel a costat statul român 25 de milioane de euro per kilometru.

Ce promiteau autoritățile în 2012 legat de cei 6,5 km din București-Ploiești

În iulie 2012 premierul Ponta și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu au tăiat împreună panglica pe 56 de kilometri din cei 62 de kilometri ai autostrăzii București-Ploiești. Nici până acum aici nu există parcări, spații de servicii, benzinării sau telefoane SOS.

Cât privește finanțarea, primii 6,5 kilometri ai autostrăzii București-Ploiești, dintre Șoseaua Petricani și Centura Capitalei, au beneficiat de finanțare „cu țârâita” în 2012 și 2013
„De la km 0 la km 2 urmează să se rezolve problema retrocedărilor. De la km 2 la km 6 lucrările sunt executate în proporție de 10%”, au explicat în iulie 2012 oficialii de la Ministerul Transporturilor.

Septimiu Buzașu, care era secretar de stat din Ministerul Transporturilor în iulie 2012, explica la data inaugurării celor 56 de kilometri că între km 0 și km 2 urmează să fie executat un pasaj care „din punct de vedere tehnologic nu poate fi terminat mai devreme de 1,5 ani. În mod normal, contractul pe București -Ploiești se va încheia în doi ani, din momentul în care se va încheia ultima expropriere”, a precizat în iulie 2012 secretarul de stat din MT.

În plus, constructorii au descoperit în zonă un număr mare de proiectile neexplodate, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar Compania de Națională de Autostrăzi a încheiat un contract cu o firmă specializată pentru a „curăța” de bombe o suprafață de 400.000 mp, potrivit unor informații publicate de gândul.

Lucrările la autostrada spre Ploiești erau estimate a costa aproape jumătate de miliard de euro, respectiv 450 de milioane.

În acest an, CNADNR vrea să finalizeze 93,1 kilometri de autostradă, având la dispoziție un buget de 2,65 miliarde lei, mai mic cu 1,1 miliarde lei față de anul trecut. Printre altele, CNADNR intenționează să inaugureze în acest an o porțiune de 6,5 km a autostrăzii București – Ploiești.


UPDATE, 15 mai, ora 16,30

La sfârșitul lunii aprilie, într-un răspuns oficial semnat de șeful CNADNR, Narcis Neaga, și publicat pe forum.peundemerg.ro, datele despre cei 6,5 kilometri, și preluate mai sus de gândul, diferă de datele pe care aceeași companie le-a trimis joi drept replică la articolul publicat în gândul.

Amintim că în iulie 2012 CNADNR a anunțat că a inaugurat 55,5 kilometri din cei 62 de kilometri ai autostrăzii București-Ploiești, restul de 6,5 kilometri rămânând de finalizat.

sursa: document CNADNR, datat 30 aprilie 2014, publicat pe forum.peundemerg.ro

Astfel, potrivit datelor din răspunsul publicat pe forum, sumele plătite până acum pentru cei 6,5 km de autostradă au fost de 645.406.462 de lei, cu TVA, după cum se poate vedea în facsimil, în timp ce datele remise CNADNR joi precizează că fondurile pentru ” întreaga secțiune din acest tronson de autostradă de la km 0+000 la km 19+500, sunt în valoare de 543.051.606,64 lei”, iar „pentru tronsonul cuprins între km 0+000 și km 8+225 (care include cei 6,5 km la care se face referire în articol), plățile efectuate până în prezent sunt în valoare de 160.537.778,92 lei”.

„În realitate, plățile efectuate până în prezent, în cadrul contractului, pentru întreaga secțiune din acest tronson de autostradă de la km 0+000 la km 19+500, sunt în valoare de 543.051.606,64 lei, iar pentru tronsonul cuprins între km 0+000 și km 8+225 (careinclude cei 6.5 km la care se face referire în articol), plățile efectuate până în prezent sunt în valoare de 160.537.778,92 lei. Astfel, suma rămasă de decontat în cadrul contractului, pentru întreaga secțiune de la km 0+000 la km 19+500, este de130.398.929,4 lei. Din aceasta sumă, 113.743.845,64 lei reprezintă restul rămas de decontat pe tronsonul cuprins între km 0+000 si km 8+225 (care include cei 6.5 km la care se face referire în articol) iar 16.655.083,76 lei reprezintă restul rămas de decontat pe tronsonul cuprins între km 8+225 și km 19+500. Valoarea totală a tronsonului cuprins între km 0+000 și km 8+225 este de 274.281.624,56 Lei”, arată CNADNR în comunicatul remis joi.

Ca urmare, prețul mediu pentru un kilometru construit este, potrivit companiei de autostrăzi, de 7,41 de milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere