Tu știi ce cumperi? Când vor dispărea din hipermarketuri legumele românești

Tu știi ce cumperi? Când vor dispărea din hipermarketuri legumele românești

Fructele și legumele de sezon care se găsesc în hipermarketuri sunt de origine românească. Asta susțin patronatele. În realitate, însă, o parte din retaileri optează să își aprovizioneze hipermarketurile cu fructe și legume din import.

Gândul a fost în șase magazine, ale unor lanțuri de hipermarketuri răspândite în toată țara, pentru a vedea dacă merele, perele, cartofii, ceapa, usturoiul, ardeiul gras sau conopida – fructe și legume care rezistă și în sezonul rece și care se găsesc în raioanele special destinate – sunt de proveniență românească sau nu.

Astfel, pe data de 3 decembrie am vizitat, incognito, Carrefour Berceni – Grand Arena Mall, Cora Berceni – Sun Plaza, Mega Image Concept Store – Piața Sudului, Billa Piața Romană, Kaufland Mihai Bravu și Auchan Vitan.

La raionul legume am găsit cartofi albi produși în România în cinci din cele șase hipermarketuri. Auchan a fost singurul retailer unde cartofii albi la vrac erau de proveniență germană. În cazul cartofilor roșii, toate hipermarketurile comercializau alimentul produs în România.

Același lucru am constatat și în cazul cepei albe. Carrefour, Cora, Mega Image, Billa și Kaufland aveau ceapă din România, La Auchan ceapa galbenă la vrac era din Germania.

Morcovi românești am găsit în toate cele șase hipermarketuri pe care le-am vizitat. În ceea ce privește usturoiul, niciunul dintre retaileri nu comercializa condimentul produs în România, ci unul adus din China sau Spania.

Conopida este o altă legumă despre care patronatele ne-au asigurat că o vom găsim de origine românească. În Kaufland conopida românească a fost înlocuită cu cea din Marea Britanie. În restul hipermarketurilor vizitate am găsit conopidă produsă la noi în țară.

La raionul fructe și legume am verificat dacă merele roșii și perele scoase la vânzare sunt sau nu românești. Kaufland a fost singurul retailer care nu comercializa mere roșii de proveniență autohtonă la vrac. În hipermarketul vizitat am găsit mere din Polonia. În Kaufland singurele mere românești care erau comercializate erau cele pentru plăcintă, la pungă.

La capitolul pere, în Kaufland și Auchan se comercializau cele aduse din Italia.

Fructele românești ar putea dispărea din magazine și piețe în următorii ani

Un studiu al organizației non-guvernamentale WWF, realizat în 11 hipermarketuri din România și făcut public la Gândul LIVE, arată că anul acesta 55% din legumele și fructele de sezon din hipermarketuri sunt românești. În 2013, doar 52.57% erau de proveniență din România. Aici puteți citi mai multe despre studiul care arată cât de românești sunt alimentele pe care le găsim la rafturile din hipermarketuri.

Cu toate astea, Aurel Tănase, directorul executiv al Organizației Interprofesionale Legume-Fructe Prodcom, spune că românii aleg din ce în ce mai mult să consume mere, pere și prune din import, pentru că sunt mai arătoase, iar fructele românești au ajuns la o treime din consum și riscă să dispară din magazine și piețe în următorii 3-5 ani.

Tănase a declarat pentru gândul că cele mai multe legume disponibile, la ora actuală, pe piață provin din depozitele și din șoproanele producătorilor locali. Excepție fac însă legumele „gigant”, pe care le găsim în supermarketuri, susține Aurel Tănase, directorul Prodcom.

„Ceapa, ridichile, morcovii sunt producție românească. Legumele, verdețurile, salata sunt producție locală”, a precizat Tănase.

În cazul roșiilor, însă, producția este atât de scăzută încât trebuie completată de la furnizori străini.”Producem foarte puține roșii, sub o tonă pe zi, la serele Nicolae Bălcescu din Constanța, diferența fiind din import”, admite acesta. În niciunul din hipermarketurile vizitate de reporterii gândul nu se mai comercializau roșii românești. Spania și Turcia sunt țările din care provin roșiile comercializate în Carrefour Berceni – Grand Arena Mall, Cora Berceni – Sun Plaza, Mega Image Concept Store – Piața Sudului, Billa Romană, Kaufland Mihai Bravu și Auchan Vitan.

Tabel: Consumul mediu de legume și fructe pe cap de locuitor

Legume/fructe kg/an
Cartofi 104,5
Roșii 38,3
Varză 42,2
Ceapă uscată 20,1
Ardei 10,6
Mere 24,2
Prune 4,3
Cineșe-vișine 3,3
Piersici-nectarine 3,4

Sursă: date INS, aferente anului 2012

În lunile reci, din noiembrie și până în februarie, puțini sunt agricultorii care își permit în România să își continue activitatea, având în vedere tarifele mari pe care trebuie să le plătească pentru încălzirea serelor. „În România nu există capacități de producție care să asigure necesarul de consum în perioada noiembrie-februarie. Aportul producătorilor români este de 10% ca urmare a prețurilor mari la energia termică, prețuri care descurajează producția”, explică Aurel Tănase, adăugând că puținele sere care funcționează în această perioadă folosesc pentru încălzire peleți din floarea soarelui, nu gaze. Pentru că nu producem cantități mari, în această perioadă nici nu trimitem legume la export.

De ce ajung hipermarketurile să vândă legume turcești și fructe poloneze

Există două motive care îi fac pe cei care conduc marile lanțuri de magazine din țară să apeleze mai degrabă la furnizori străini, decât la cei locali. Unul dintre acestea este lipsa unei producții constante. Așa ajungem să găsim în hipermarketuri legume din Turcia, Spania și Belgia și fructe din Polonia, Grecia și din țările arabe.

„Din experiența mea există două motive (n.r. care îi fac să apeleze la furnizori străini)- prețul, desigur, și constanța în aprovizionare. Sigur că la același tip de produs întâlnim și sortimente mai scumpe din import, cum sunt cartofii aduși din America pentru diversificare. Pe de altă parte, lanțurile importă la nivel modial, global”, a declarat pentru gândul Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară.

„Producătorii din România nu au cantitățile necesare pentru a crea constanță în aprovizionare. Legumele și fructele românești sunt de mai mare calitate decât orice din import, însă avem două lucruri care ne țin în loc: absența asociațiilor puternice cu un număr mare de producători astfel încât să asigure o producție mare pe fiecare produs și absența depozitelor unde să fie colectate, sortate și împărțite produsele pe fiecare segment de piață-export, conserve, magazine”, a mai adăugat el.

Precipitațiile și grindina au distrus sute de hectare de legume

Ploile abundente au distrus, în total, în această vară între 40%-60% din culturile de legume din regiunea de sud a țării, potrivit estimărilor făcute de reprezentanții Asociației Fermierilor din România.

În 2014, au existat unele probleme în zona Vidra, cea care asigură o mare parte din aprovizionarea cu fructe și cu legume a Bucureștiului. Grindina a distrus circa 40 de hectare de culturi. Alte 70 de hectare au fost și ele afectate de fenomenele meteo extreme.

Câteva sute de hectare de legume din județul Vâlcea, care urmau să ajungă în marile lanțuri de magazine, au fost distruse, la rândul lor, de ploi în luna august.

2013, un an excelent pentru producția de legume și fructe

Anul 2013, a fost unul excelent pentru producția de legume. Producția de legume a crescut cu 13,6% față de anul precedent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în ciuda faptului că suprafața cultivată a fost mai mică.

Sursă: Producția agricola la principalele culturi,în anul 2013, INS

Producțiile cu fost mai mari la castraveți, ceapă, roșii, morcovi, pepeni verzi și galbeni, ardei și varză.

Pentru cartof, anul trecut a fost unul foarte bun. Suprafața cultivată cu cartofi, de 208.000 de hectare, a fost a treia cea mai mare din Europa, după Polonia și Germania, iar producția a fost a șaptea cea mai mare din Europa, după Germania, Olanda, Franța, Polonia, Regatul Unit și Belgia, conform datelor INS.

Producții mai mari decât în anul preedent s-au înregistrat și în cazul fructelor din livezile românești. Cele mai mari creșteri la pomii fructiferi au apărut în cazul cireșilor și al vișinilor (30,4%), în cazul perilor (15,8%) și al caișilor (12,5%). Producția a crescut, totodată, la pruni cu 11,5% și la meri cu 8,3%.

Cum să păstrezi legumele iarna

Nutriționiștii susțin că legumele cumpărate iarna au un conținut mai ridicat de chimicale, comparativ cu cele pe care le cumpărăm în sezonul cald. Medicii recomandă achiziționarea legumelor importate din țări apropiate României. Motivul? Acestea sunt tratate mai puțin cu substanțe care să le ajute să reziste trasportului.

Cartofii, morcovii, ceapa și usturoiul sunt legume care pot supraviețui chiar și în timpul sezonului rece, important este modul de depozitare. Nutriționiștrii recomandă ca acestea să fie ținute în locuri răcoroase. Morcovii pot fi depozitați într-o lădiță cu nisip, iar cartofii – îngropați în pământ, iar atunci când îi vom scoate vor arăta ca proaspăt cultivați.

Dacă nu sunt depozitați corespunzător, cartofii pot deveni toxici pentru organism atunci când încep să încolțească.

Pentru a evita efectele negative ale acestora trebuie înlăturate toate porțiunile înverzite și încolțite. Partea galbenă din cartof care rămâne este sigură pentru consum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Ramona Olaru, fără chiloți în public. Dialog bizar cu Alina Pușcaș
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Ce se întâmplă în Rusia după masacrul de la sala de concerte din Moscova. Bilanțul...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii