Prima pagină » Economic » Unicornul româno-american UiPath începe procedura de listare la bursă/ Compania IT ar putea fi evaluată la peste 20 de miliarde de dolari

Unicornul româno-american UiPath începe procedura de listare la bursă/ Compania IT ar putea fi evaluată la peste 20 de miliarde de dolari

Gilda Popa
Unicornul româno-american UiPath începe procedura de listare la bursă/ Compania IT ar putea fi evaluată la peste 20 de miliarde de dolari

Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat joi că a demarat oficial procedura de listare la bursă, în SUA. Compania IT a depus documentaţia necesară pentru o ofertă publică iniţială (IPO), o operaţiune la finalul căreia ar putea fi evaluat la peste 20 de miliarde de dolari.

Compania IT americană UiPath, fondată în România de antreprenorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă, a precizat că mărimea şi preţul IPO-ului nu a fost încă stabilite. Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că ofertă publică iniţială ar putea să se deruleze în prima jumătate a anului următor.

Printre investitorii la UiPath se numără Accel, Sequoia Capital, Coatue Management, Tiger Global Management LLC şi Tencent Holdings Ltd.

Compania cu sediul în New York este specializată în tehnologia de automatizare a proceselor robotizate, software care ajută companiile să economisească timp și bani prin automatizarea sarcinilor manuale repetitive, cum ar fi introducerea datelor în tabele de calcul, de tip Excel. Acesta concurează cu Automation Anywhere Inc., care este susținut de SoftBank Group Corp.

UiPath a depus un proiect confidențial de declarație de înregistrare la autoritatea americană de reglementare a pieței de capital

UiPath a anunțat că a depus un proiect de declarație de înregistrare, confindențial, la autoritatea americană de reglementare a pieței de capital (SEC), pentru o eventuală ofertă publică inițială (IPO). Numărul de acțiuni clasa A care urmează să fie vândute și marja de preț nu au fost determinate încă.

Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari, după ce a ajutat unele dintre cele mai mari companii americane să îşi automatizeze procesele de rutină.

În iulie 2020 Uipath a ajuns să valoreze 10,2 miliarde de dolari

În iulie 2020, compania de automatizări software (RPA) Uipath a ajuns să valoreze 10,2 miliarde de dolari, declarându-se astfel „decacorn”, în urma unei runde de investiții de serie E de 225 milioane de dolari. Finanțarea a fost condusă de fondul de investiții Alkeon Capital. La runda de investiții au mai participat Accel, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global și alții. Este vorba de o creştere semnificativă faţă de evaluarea de şapte miliarde de dolari obţinută la precedenta rundă de finanţare din luna aprilie 2019.

Surse Bloomberg: UiPath are venituri recurente anuale de aproximativ 500 de milioane de dolari

UiPath s-ar alătura unui grup de startup-uri de tehnologie care doresc să devină publice anul viitor, unele după ce planurile lor de listare au fost întârziate de pandemia de coronavirus. Compania digitală de jocuri video Roblox Corp., serviciul de întâlniri online Bumble, platforma de livrare de produse alimentare Instacart Inc. și creditorul ipotecar online Better.com se numără printre cei care se așteaptă să dețină IPO-uri, potrivit informațiilor deținute de Bloomberg.

În prezent, UiPath este interesată să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au accelerat procesul de automatizare a proceselor pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara în luna martie că clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, în luna februarie a acestui an, Dines a spus că UiPath are în vedere o posibilă listare publică iniţială (IPO), după ce în 2018 a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp compania şi-a mutat sediul general la New York.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...