Prima pagină » Gândul Green » VIDEO | Robert Negoiță, un primar optimist: ”România își poate atinge ținta de reciclare de 55% la deșeuri municipale în 2025”

VIDEO | Robert Negoiță, un primar optimist: ”România își poate atinge ținta de reciclare de 55% la deșeuri municipale în 2025”

Cristian Lisandru

România își poate atinge ținta de reciclare de 55% la deșeurile municipale în anul 2025, chiar dacă a ratat toate obiectivele de până acum. Cu anumite condiții, însă, susține primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, un exemplu în acest sens fiind experiența statelor care au reușit, urmând a fi intensificate campaniile de informare a cetățenilor.

Primarul Robert Negoiță a precizat, în timpul emisiunii Gândul Green, că există bani europeni pentru aceste sisteme, dar este nevoie de o cât mai bună informare, ”cât mai insistentă, cât mai perseverentă”.

Nu este vorba despre a inventa ceva pe această zonă, cu atât mai mult cu cât – din experiența altor țări – s-a putut demonstra că un astfel de sistem poate fi implementat.

“Nu cred  că noi, românii suntem inferiori altor societăți  care au reușit să facă treaba asta. Doar trebuie să ne inspirăm să vedem cum anume au reușit  să o facă. Repet, este o chestiune de finanțare, Doamne ajută, că finanțare există,  sunt bani europeni pentru aceste sisteme și e vorba de o informare cât mai bună, cât mai insistentă, cât mai perseverentă, după care  următoarele măsuri care se impun, nu inventăm nici măcar pe zona asta, pentru că alții înaintea noastră au verificat și au demonstrat că se poate implementa un astfel de sistem”, a declarat Robert Negoiță, în cadrul emisiunii Gândul Green.

”Acest proiect ne ajută să facem un mare pas înainte”

Edilul Sectorului 3 a mai adăugat că în sectorul pe care-l conduce se implementează deja un proiect care va duce la creșterea gradului de reciclare.

“Noi am început să implementăm, noi suntem undeva la 20-25% acum, când discutăm. Acest proiect pe care-l avem cu finanțare europeană ne ajută să depășim 50%. Și acest proiect, despre care fac vorbire, nu finalizează sistemul, ci pur și simplu ne ajută să facem un mare pas înainte”, a  conchis Robert Negoiță.

În prezent, Primăria Sectorului 3 desfășoară o campanie de reciclare a deșeurilor electronice, electrocasnice și electrice (DEEE), în parteneriat cu Red Point, Direcția de Salubritate Sector 3 și Eco Life Style. Campania pune la bătaie premii în valoare totală de 25.000 lei.


Citește și: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre