Gânduri de scriitor. Narcis Avădanei: ”Lumina e la noi!”

E Paștele. Umplem cărucioare, băgăm la sarmale, ouă, drob, grătare, cotlete, cu nerușinare și neapărat cu aceeași poezie la purtător pentru toți – ”E rău și e greu și n-avem bani!”

Să-mi fie cu iertare, toate tembeliziunile mioritice titrează cu un fel de ritm bombastic, cu mâhnire și satisfacție în același timp, că e cel mai scump Paște din ultimii 30 de ani, că lumea moare de foame și că totul, absolut totul e prea scump pentru buzunarul românului.

Nu am intenția de a lua în batjocură adevărurile irefutabile ale televiziunilor, mai ales că sigur sunt verificate din trei surse! Probabil surse în stare de ebrietate… asta pentru că realitatea de pe-afară, aia pe care n-o mai bagă nimeni în seamă de multă vreme, pentru că ea a ajuns să fie dictată pe Whats-App, în articole cu așa-zise pretenții de credibilitate, arată cu totul altceva!

INEDIT În 1835, fostul sclav Frank McWorter a cumpărat un teren de 80 acri în Ilinois cu 100 de dolari. Un an mai târziu, acesta a înființat New Philadelphia

20:17

FLASH NEWS Primul ministru propus care admite faptul că Guvernul Mureșan nu are șanse să treacă în Parlament: Se pare că nu!

20:12

Afară, marketurile sunt pline. Și nu, nu pentru strictul necesar! Piețele sunt doldora, mall-urile la fel! Nu tu chin și jale, economie sau vreo urmă de pioșenie în fața ”tăvălugului” care ne lovește. Ai noștri, români sadea, puri și gata de atac în lupte imaginare stârnite în pahare țariste, consumă. Mult și fără noimă și se plâng apoi că e dificil. Și o mai bagă și puțin cu postul, că-i cool și la modă să te spovedești în vremurile astea în care singura salvare este, în mintea lor, cea venită din emisferele neantului, pe-o rază lină, dătătoare de viață și lumină.

Și uite așa, în peisajul acesta, în acest tablou sublim, pictat mai degrabă de Ștefan Câlția, ori Adrian Ghenie, ori Felix Aftene, decât de Nicolae Grigorescu, Ludovic Bassarab sau Octav Băncilă, vin sărbătorile. Vine Paștele și aduce lumina cu sine și parcă ar fi de bun augur să ne mai spălăm de toată mizeria asta care-i ca un scut al urâțeniei din sufletele noastre. Numai că nu mai are nimeni ochi să vadă și să audă o realitate. Nuu, mergem pe calea bătătorită! O ardem pe-a sfinții creștini, ne mândrim că suntem țara din Grădina Maicii Domnului și mai apoi, ce să vezi, potop la gura și-n inimile noastre, cu taifun de ură și ranchiună, prejudecăți la greu și multă necunoaștere, că până și Noe s-ar speria dacă ar ști că are de salvat pe arca sa monumente inefabile din astfel de specii!

Lumina asta a Paștelui nu-i aia pe care o luăm noi aprinsă cu bricheta în altar. Lumina asta înseamnă cunoaștere, e mai mult un principiu de viață care ar face mult bine pe pământ dacă ar fi înțeles și îmbrățișat. Lumina ar trebui să fie mai mult bun simț, ar trebui să fie acceptare și înțelegere, anduranță și măcar puțin, doar puțin mai multă inteligență. Lumina ar trebui să schimbe și limbajul, ar trebui să ne pună la colț când o luăm razna și să ne facă așa, măcar puțin, mai capabili de a intra pe calea aia interesantă a seriozității și omeniei.

Nu are legătură asta cu modernismul. Nu, lumina reală a sărbătorii, lumina reală din sufletele noastre nu-i neapărat modernă, e mai degrabă pe modulul clasic. Asta pentru că am uitat atât de repede cât de tare ne-a lovit pandemia și am uitat că viața și ceea ce ne înconjoară atârnă de-un fir de praf, neșters și lăsat parcă în ciuda celui care n-a știut să facă curățenie cum trebuie la locul de muncă.

Ne urâțim, oameni buni! Ne lăsăm pradă fiecărui automatism și nu mai gândim cu propriul suflet. Uităm ce-i rușinea, uităm să vedem realitatea și ne lăsăm în voia unor figuri de stil proaste, mediocre, care nu doar că ne trag în jos, ci ne și bagă doi metri sub pământ.

Ne batem joc puțin și de cultură, uităm să ne mai iubim, să comunicăm, să ne susținem și să vedem bunătatea din fiecare dintre noi. Ne răzvrătim rapid pe probleme minore, dar niciodată la nivel masiv, la nivelul la care ar trebui să conteze părerile noastre.

Și-n final, ne limităm tot la mâncare și grătare, pe principiul că merge ”și așa”! De asta ar trebui să scăpăm! Nu doar de Paște, ci mereu, dar măcar acum avem și lumina ca motiv de izbăvire. Lumina este de fapt simplitatea din noi!

Și ar trebui, cu ajutorul ei, să ne dăm seama că suntem ce merităm, cum ne ticluim, fără scenarii absurde venite providențial! N-ai să găsești niciodată, asta e sigur, o rețetă a fericirii, a unei lumi ideale. Știm deja varianta cu utopia și mai știm că lumea fără proști, invidioși, probleme și suferințe n-ar fi la fel de colorată, de fenomenală și a naibii de liberă în iubire, dacă știi cum să-i trăiești limitele.

Singura certitudine pe care o am, asta după ce-am dat și cu fundul de gheață, am rămas și sărac, am fost și bogat, am deschis uși, am adulmecat bucurii și-am trăit tristețile unor cinci vieți la un loc, cuprinzând treceri, evoluții, școli, lecții, durere, redute, reușite și multe înfrângeri, este că – într-un final – viața este frumoasă, oricând și oricum, dacă-i trăită cum trebuie! Și e frumoasă cu drame firești, nu cu supraviețuiri inutile. De ce? Pentru că e oglinda oglindirilor tale. Și cea mai bună cale către tine. Și asta-i esențial și de Paște! Hristos a înviat!

Citește și:

• Gânduri de scriitor. Narcis Avădănei: ”Pe dos!”
• Poetul Narcis Avădănei, despre ”Statul paralel”: ”Nu sunt absurd și nu cred neapărat într-o societate ideală, dominată de echilibru”
• Narcis Avădănei: ”Lăsați-i poporului televizorul!” (OPINIE)
• Poetul Narcis Avădănei: ”Nu ne merităm țara!”
• Narcis Avădănei, despre oameni, artă și libertăți în pandemie: ”La „lock” comanda!”