Cât de puternică este de fapt „armata populară” a Iranului. Forța nebănuită a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice: sute de mii de paramilitari care răspund la comanda unui singur om

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) este una dintre cele mai puternice organizații din Iran, concepută ca principalul apărător al revoluției din 1979 și, în prezent, o legătură esențială cu grupările militante islamiste – Hezbollah, Hamas, Houthi – care se opun violent Israelului și Statelor Unite. După ce ayatollahul Khamenei a fost eliminat, IRGC s-a transformat în vârful de lance al atacurilor-represalii lansate de Iran împotriva țărilor din Golf și nu numai.

• Creat după revoluția din 1979, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice răspunde direct în fața Liderului Suprem al Iranului.
• IRGC sprijină grupări militante din Irak, Liban, teritoriile palestiniene, Siria și Yemen. Această „axă de rezistență” își propune să elibereze regiunea de influența occidentală și israeliană.
• Rolul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice în represiunile brutale asupra protestatarilor din ianuarie 2026 a stârnit indignare internațională, determinând Uniunea Europeană și alte organisme importante să condamne gruparea și să o desemneze drept organizație teroristă.

În urma revoluției din 1979, liderii clerici iranieni au creat Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) în afara și ca o contrapondere la forțele armate tradiționale ale țării, în care nu aveau încredere.

Astăzi, notează Council of Foreign Relations, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice raportează direct Liderului Suprem, iar dimensiunea și puterile sale s-au extins imens.

IRGC are la dispoziție arsenalul de rachete balistice al Iranului și supraveghează Forța Quds

Printre numeroasele sale atribuții militare importante, corpul operează arsenalul de rachete balistice al Iranului și supraveghează Forța Quds, o forță expediționară care colaborează cu diverse filiale regionale ale Iranului, inclusiv Hamas și Hezbollah. În 2026, Israelul era încă angajat în ostilități cu ambele grupuri militante, în Fâșia Gaza și, respectiv, în Liban.

• IRGC are, de asemenea, o influență deosebită în politica națională a Iranului.
• Mulți veterani au ajuns în funcții guvernamentale de rang înalt, inclusiv în cabinet, parlament și provincii.
• Între timp, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice s-a îmbogățit cu miliarde de dolari prin gestionarea unor rețele comerciale și financiare ilicite puse la punct pentru evitarea sancțiunilor internaționale.

Mulți experți regionali se așteaptă ca IRGC să joace un rol esențial în alegerea unui succesor pentru Khamenei, ucis în urma atacurilor declanșate de Israel și SUA, în data de 28 februarie 2025, ceea ce ar putea consolida și mai mult puterea grupării și ar putea crește barierele în calea reformei politice.

„Armata populară” a Iranului operează dincolo de limitele legii și ale sistemului judiciar

IRGC a fost fondat imediat după căderea șahului Mohammad Reza Pahlavi în 1979, în contextul în care stângiștii, naționaliștii și islamiștii s-au luptat pentru a stabili cursul republicii revoluționare.

În timp ce prim-ministrul interimar controla guvernul și instituțiile statului, cum ar fi armata, mulți clerici și discipoli ai liderului suprem fondator al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, au organizat „contragreutăți” pentru aceste instituții moștenite.

Printre acestea se număra și IRGC, care opera dincolo de limitele legii și ale sistemului judiciar. Răspunzând în fața liderului suprem, structura sa de comandă îl ocolește pe președintele ales.

• Gărzile Revoluționare au fost concepute ca o „armată populară”, contribuind la consolidarea revoluției în timp ce Khomeini a instituit un stat bazat pe conceptul de velayat-e faqih sau „tutela juristului”.
• Scopul era de a transforma Iranul într-o republică constituțională, învăluită într-o structură teocratică.
• Khomeini intenționa ca IRGC să protejeze noul regim de o eventuală lovitură de stat, precum cea din 1953, care a înlăturat guvernul ales democratic al lui Mohammed Mossadeq și l-a readus la putere pe șah.

Cum sunt organizate Gărzile Revoluționare

Războiul Iran-Irak (1980–1988) a transformat IRGC într-o forță de luptă mai degrabă convențională, cu o structură de comandă similară cu cea a armatelor occidentale.

„Extrem de instituționalizată în prezent, IRGC rămâne o forță paralelă cu cea a forțelor armate regulate ale Iranului, cu peste 190.000 de soldați sub comanda sa”, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).

Aproximativ jumătate din acest personal este format din recruți, iar ramurile IRGC includ:

• Forțe terestre cu sediul în cele 31 de provincii ale Iranului și la Teheran, care numără peste 150.000 de soldați;
• Forța paramilitară Basij, care susține că poate mobiliza aproximativ șase sute de mii de voluntari;
• Forțe navale, separate de ramura navală a armatei regulate iraniene, care numără aproximativ douăzeci de mii de marinari și sunt însărcinate cu patrularea frontierelor maritime ale Iranului, inclusiv Strâmtoarea Hormuz, prin care trece anual aproximativ o treime din țițeiul maritim mondial;
• O forță aeriană de cincisprezece mii de oameni, separată și de o ramură paralelă a armatei regulate, care conduce programul de rachete balistice al Iranului;
• Un comandament cibernetic, care lucrează cu companii afiliate IRGC în domeniul spionajului militar și comercial, precum și al distribuirii de propagandă, potrivit IISS (relația sa precisă cu hackerii afiliați statului este neclară).

Forța Quds, ramură de facto pentru  „afaceri externe” a IRGC

IRGC a început să sponsorizeze grupuri armate nestatale din regiune în anii `80, desfășurându-se pentru prima dată în războiul Iran-Irak.

Forța Quds a apărut ca ramură de facto pentru afaceri externe a IRGC și a dezvoltat legături cu grupuri armate din Afganistan, Irak, Liban, teritoriile palestiniene, Yemen și din alte părți, oferindu-le instruire, arme, bani și consultanță militară pentru a proiecta puterea Iranului în străinătate.

• Unele dintre aceste grupuri operează frecvent independent de Iran și unele de altele, dar Teheranul le consideră parte a unei „axe de rezistență” anti-Occidentale aflate sub influența sa.
• Experții spun că Iranul a încercat să consolideze cooperarea în cadrul acestei alianțe în ultimii ani.
• Prin încurajarea acestor grupări, Teheranul a căutat să-și exporte revoluția și să descurajeze agresiunea din partea țărilor occidentale și a inamicului său perpetuu, Israelul.
• Mișcarea libaneză Hezbollah , de exemplu, împărtășește ostilitatea Iranului față de Statele Unite și Israel, care ocupau sudul Libanului când a fost fondată gruparea.

Atentatele cu bombă din 1983 asupra ambasadei SUA, a Corpului Pușcașilor Marini ai SUA și a cazărmilor parașutiștilor francezi din Beirut, precum și asasinatele diferiților oponenți ai regimului, au fost atribuite Iranului și intermediarilor săi, respectiv Hezbollah.

În plus, oficiali ai serviciilor secrete occidentale și din Orientul Mijlociu au legat IRGC de atentatul cu bombă din 1994 asupra unui centru evreiesc din Buenos Aires, Argentina, deși Teheranul susține că nu a fost implicat.

Administrația Trump a învinuit IRGC pentru uciderea a 608 soldați americani în Irak, între 2003 și 2011

Implicarea IRGC în Irak după invazia americană din 2003 a devenit o sursă deosebită de dispută între Teheran și Washington.

• În 2007, președintele american George W. Bush a acuzat Forța Quds că a furnizat militanților musulmani șiiți bombe de pe marginea drumului pentru a ucide forțele americane, deși experți din interiorul și din afara guvernului american au pus la îndoială dacă astfel de ordine au venit direct de la Teheran.
• Administrația Donald Trump a învinuit IRGC pentru uciderea a 608 soldați americani în Irak între 2003 și 2011.
• În urma revoltelor regionale din 2011, cunoscute în mod obișnuit sub numele de Primăvara Arabă, Forța Quds s-a desfășurat în Siria.
• Iranul a susținut inițial că agenții îndeplineau o misiune limitată de apărare a altarelor șiite, dar ulterior a recunoscut că forța îl ajuta pe președintele sirian Bashar al-Assad să reprime tulburările în rândul populației majoritare sunnite.

Pe măsură ce nemulțumirea s-a transformat în război civil, Forța Quds a servit nu doar la capitolul „consiliere militară”, ci și pe linia frontului, luptând alături de forțele regimului sirian, militanții libanezi Hezbollah și refugiații afgani care serveau în milițiile împuternicite ale IRGC.

Între timp, după ce revoltele arabe au declanșat în mod similar un război civil în Yemen, IRGC a canalizat sprijin de informații, instruire și arme către houthii din Yemen pentru a ajuta mișcarea rebelă împotriva forțelor combinate ale guvernului țării și ale rivalei Iranului, Arabia Saudită.

IRGC îl eclipsează pe președintele Iranului

Deoarece IRGC merge în sincron cu pozițiile politice ale liderului suprem, puterile sale par uneori să le eclipseze pe cele ale președintelui Iranului, care nu controlează niciuna dintre forțele armate și are relativ puține puteri proprii.

Doar bărbați au fost președinți, iar dacă legea iraniană impune acest lucru nu este foarte clar.

• Deși președintele are influență asupra politicii interne – el controlează bugetul național, de exemplu – influența sa asupra politicii externe este limitată.
• Influența organizației era depășită de cea a lui Khamenei – până la eliminarea sa în urma atacurilor israeliene din 28 februarie 2026 -, cu care IRGC a avut relație reciproc avantajoasă, spun experții.

„De când Khamenei a devenit lider suprem în 1989, cinci președinți iranieni (Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, Mohammad Khatami, Mahmoud Ahmadinejad, Hassan Rouhani și Ebrahim Raisi) au venit și au plecat, dar niciunul nu a adus schimbări semnificative sau durabile structurii puterii Iranului – sau conduitei sale interne sau externe”, a scris Karim Sadjadpour, expert în Iran la Carnegie Endowment for International Peace, în iulie 2024.

„Garda Revoluționară – comandată de fostul lider suprem – a devenit mai puternică de-a lungul deceniilor și domină instituțiile politice ale țării, precum și sistemul judiciar, mass-media și statul de supraveghere. Represiunea socială și corupția guvernamentală endemică, proasta gestionare și incompetența au rămas constante, indiferent cine este președinte”, a mai notat acesta.

Tragedia aviatică din 2020 și o „lovitură” pentru imaginea IRGC

În 2007, Basi – organizația paramilitară „Organizația pentru Mobilizarea celor Oprimați” – a fost adus sub comanda directă a IRGC, o reorganizare pe care unii analiști au atribuit-o unei concentrări reînnoite asupra amenințărilor interne percepute la adresa regimului.

• În iunie 2009, IRGC ar fi contribuit la trucarea alegerilor prezidențiale în favoarea lui Ahmadinejad. Pe fondul demonstrațiilor de masă ulterioare care acuzau fraudă, grupurile pentru drepturile omului au documentat atacurile lui Basij asupra protestatarilor.
• Mii de oameni au fost reținuți, iar mulți politicieni și activiști reformiști au fost închiși.
• Experții spun că implicarea puternică a IRGC în politică și disponibilitatea sa continuă de a face rău iranienilor o fac nepopulară în rândul publicului.

Reputația IRGC a suferit „o lovitură de imagine” după ce a doborât din greșeală, cu rachete sol-aer, un avion de pasageri care zbura deasupra spațiului aerian iranian în ianuarie 2020, ucigând toate cele 176 de persoane aflate la bord. Majoritatea erau iranieni.

Sursa colaj foto main – Profimedia Images / Wikipedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Prăbușirea Republicii Islamice Iran ar fi un eșec strategic pentru Rusia lui Putin? Avertisment: „Moscova nu mai are nevoie de ajutorul Teheranului pentru a continua războiul din Ucraina”
• Portavionul american USS Gerald R. Ford a intrat în „operațiuni de luptă active” împotriva Iranului. CENTCOM: „Forțele americane s-au apărat cu succes împotriva a sute de atacuri cu rachete și drone iraniene”
• Rusia livrează arme Iranului, dar sunt ca o picătură de apă dulce într-un ocean. „Kremlinul nu are nicio intenție de a salva Teheranul de atacurile lansate de SUA și Israel”
• Culisele operațiunii „Răgetul Leului”, cea mai mare misiune de luptă aeriană din istoria Israelului. „A fost fracturată capacitatea Iranului de a contracara acțiunile ulterioare”
• „Mindichgate”. Culisele arestării lui Herman Halușcenko, fost ministru al Energiei, figură-cheie în cel mai mare scandal de corupție din Ucraina, acuzat că câștigat 9 milioane dolari din schema „Energoatom”