„Criză morală”. Fotbalul din Turcia, zguduit de scandalul pariurilor: 300 de jucători suspendați, 150 de arbitri suspectați. 1 arbitru plasase nu mai puțin de 18.227 de pariuri. Un apropiat al lui Erdoğan apare în scenariu, fanii sunt sceptici: „Vor mușamaliza afacerea”

Publicat: 29 11. 2025, 13:02
Actualizat: 29 11. 2025, 13:19

Anchetele desfășurate în lumea controversată a pariurilor sportive pun „stop” meciurilor din ligile inferioare de fotbal ale Turciei, iar sute de jucători au fost suspendați. Mulți dintre aceștia, însă, spun că sunt doar țapi ispășitori. Arbitri și jucători de fotbal ar fi pariat pe meciuri, deși Federația de Fotbal din Turcia nu permite acest lucru, iar un apropiat al președintelui Recep Tayyip Erdoğan apare în scenariu. Totuși, fanii sunt sceptici și nu cred că fotbalul din țara lor va fi, în cele din urmă, „curat”.

La frizeria Hair Office din centrul Istanbulului, televizorul montat pe perete transmite un meci de fotbal, în timp ce frizerul Ramazan Dursun bârfește cu clienții săi, așa cum face întotdeauna.

Totuși, când conversația se îndreaptă către cel mai recent scandal din Turcia – o anchetă privind o aparentă „epidemie” de pariuri ilegale în fotbal, care amenință orice noțiune de fair-play în cel mai popular sport al țării -, Dursun, vorbărețul frizeriei, poate articula doar câteva cuvinte: „E foarte mare (n.red. – scandalul) și e foarte rău”.

  • Saga a căpătat proporții uimitoare, notează Financial Times. Autoritățile turce din domeniul fotbalului au suspendat temporar aproape 300 de jucători profesioniști, inclusiv 25 din prima ligă a Tuciei.
  • Timp de două săptămâni, partidele au fost anulate la diviziile de nivel trei și patru.
  • S-a descoperit în cursul anchetei că peste 150 de arbitri ar fi pariat pe meciuri, inclusiv pe unele partide de nivel înalt.

Turcia, șocată de amploarea scandalului: „Erodarea statului de drept, impunitatea juridică și lipsa de transparență”

Șeful Federației de Fotbal din Turcia a numit acest scandal de proporții o „criză morală”, iar procurorii au avertizat că au fost implicate atât de multe „părți interesate” încât ancheta are „potențialul de a fi extinsă sistematic”.

Și mai dureroasă este însă lumina nefavorabilă pe care acest scandal a aruncat-o asupra societății din Turcia în general, au declarat fanii, proprietarii de afaceri și comentatorii.

  • Scandalul coincide cu mai multe anchete anti-corupție despre care foarte mulți dintre turci spun că unele sunt motivate mai puțin de o luptă generală împotriva corupției și mai mult de o agendă politică.
  • Este vorba, în special, de „represiunea legală susținută” asupra celui mai mare partid de opoziție din țară și a candidatului său prezidențial încarcerat, Ekrem İmamoğlu.

„Fotbalul nu are loc în spațiul cosmic — acesta reflectă societatea în sens larg —, iar acest scandal al pariurilor pune sub lupă toate problemele Turciei de astăzi”, a declarat sociologul Dağhan Irak, autorul cărții Football Fandom, Protest & Democracy, o istorie a fotbalului turcesc.

„Acest scandal indică, în special, trei domenii cheie: erodarea statului de drept, impunitatea juridică și lipsa de transparență”, a mai spus Dağhan Irak.

Arbitri și jucători de fotbal din Turcia, implicați în scandal

Scandalul a ieșit la iveală la sfârșitul lunii octombrie a acestui an, mai notează Financial Times, atunci când Federația de Fotbal din Turcia (TFF) a anunțat că a efectuat un audit intern și a constatat că peste 300 de arbitri turci dețineau conturi de pariuri, peste 150 dintre ei plasaseră pariuri pe meciuri, iar unul dintre ei plasase nu mai puțin de 18.227 de pariuri.

  • Pe măsură ce ancheta s-a dezvoltat – condusă de procurorul-șef al Istanbulului -, s-a descoperit că peste 1.000 de jucători și-au deschis conturi de pariuri, ceea ce este ilegal conform regulilor TFF și ale UEFA/FIFA, organismele de conducere ale fotbalului european și mondial.
  • Un președinte de club de fotbal a fost arestat sub acuzația de influențare a rezultatelor meciurilor, iar alte șapte arestări au fost efectuate în timpul anchetei.

Inflația ridicată și criza persistentă a costului vieții din Turcia au fost menționate drept posibile cauze ale scandalului.

Arbitrii de top, în ciuda creșterilor salariale recente, câștigă în prezent mai puțin de 2.000 de dolari pe meci – aproape o treime din suma cu care sunt plătiți arbitrii spanioli, care primesc și salarii de bază generoase.

Erdoğan: „Un stat nu poate să stea deoparte”

Președintele Recep Tayyip Erdoğan – care a jucat fotbal semi-profesionist în tinerețe – a intervenit în acest scandal, în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de cancelarul german Friedrich Merz.

După ce a evitat o întrebare legată de arestarea rivalului său İmamoğlu, care neagă toate acuzațiile ce îi sunt aduse, Erdoğan a declarat că ancheta focusată pe fotbal a demonstrat că nimeni nu este intangibil.

„Un stat nu poate, pur și simplu, să stea deoparte”, a spus Erdoğan.

„Trebuie să facă tot ceea ce este necesar, iar acest lucru a fost deja făcut. Cetățenii sunt foarte fericiți atunci când merg la un meci de fotbal. Au început să spună: «Ce se întâmplă, ce se întâmplă?»”, a mai spus președintele Turciei.

Recep Tayyip Erdoğan | Foto – Profimedia Images

În scenariul tensionat apare și un apropiat al președintelui Turciei, președintele Grupului Demirören

Evenimentele în derulare au arătat că este posibil ca salariile să nu fie adevărata cauză a scandalului care a cuprins fotbalul din Turcia.

Comentatorii sportivi au subliniat că arbitrii fuseseră aproape încurajați să devină membri ai unui site de pariuri numit Misli.com, care sponsorizează unele dintre ligile inferioare din Turcia și face parte din Grupul Demirören, al cărui președinte este un fost șef al TFF și este apropiat de Erdoğan.

Eren Elmalı, fundaș al clubului Galatasaray din Istanbul, suspendat din lotul național din cauza acuzațiilor, a declarat că a plasat ultimul pariu acum cinci ani și că acest pariu nu a implicat echipa sa.

Alți doi fotbaliști de top au negat, de asemenea, că ar fi jucat la pariuri sportice, fapt confirmat ulterior de oficiali, și au declarat că vor cere daune în instanță.

Eren Elmalı (dreapta) | Foto – Profimedia Images

Arbitrul Zorbay Küçük – ecuson FIFA – a depus o plângere penală la Parchet și a declarat tranșant că nu a pariat.

„Mulți dintre arbitrii și jucătorii implicați nu au avut nicio legătură cu scandalul. Este aproape imposibil să ai încredere în această anchetă, pentru că nu poți avea încredere în nicio anchetă din această țară”, a declarat sociologul Dağhan Irak.

„Instituții slăbite de nepotism și neîncredere”

Turcia este departe de a fi un caz singular în ceea ce privește plasarea arbitrilor pe post de saci de box, deși, acum doi ani, un scaun desprins din tribună l-a lovit la propriu pe arbitrul Halil Umut Meler, în văzul tuturor.

Celebrul antrenor José Mourinho, până de curând managerul clubului Fenerbahçe din Istanbul, s-a plâns adeseori și a avertizat că arbitrii ar fi fost împotriva echipei sale în meciul său cu rivala Galatasaray.

José Mourinho | Foto – Profimedia Images

Chiar și așa, ultima criză a „întărit o stare de rău mai profundă”, a scris jurnalista Nazlan Ertan în rubrica sa pentru publicația online săptămânală „Turcia în profunzime”.

„Instituții slăbite de nepotism și neîncredere, procese corodate de suspiciune și un public gata să creadă că orice ar putea face parte dintr-un complot”, a punctat Nazlan Ertan.

Până acum, în afară de publicitatea negativă, au existat puține reacții negative la nivel internațional. UEFA a declarat că este în contact cu TFF în legătură cu acest scandal. De asemenea, se pare că TFF a solicitat FIFA să îi ofere o „fereastră de transferuri de urgență”, astfel încât cluburile să poată face față suspendărilor în masă.

Cluburile de top au salutat ancheta, fanii nu cred în „minuni”

Între timp, cluburile de top au salutat ancheta ca pe o șansă de a curăța fotbalul turc, care se bucură de o renaștere în ultima vreme.

Echipa națională a Turciei a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului European din 2024, iar țara urmează să găzduiască Campionatul European masculin din 2032, alături de Italia.

Cluburile de top din Turcia au făcut, recent, o serie de transferuri costisitoare – inclusiv taxa de 75 de milioane de euro plătită de Galatasaray pentru atacantul nigerian Victor Osimhen.

Totuși, mulți fani turci ai fotbalului rămân sceptici și nu cred că va exista vreo schimbare pe termen lung a unui sistem „putred”, într-o țară clasată pe locul 10 în Indicele Global al Criminalității Organizate .

„Nu cred că ancheta despre fotbal va duce la vreun rezultat. Câțiva oameni vor fi arestați, apoi vor fi eliberați”, spune Oğuz, un electrician în vârstă de 38 de ani.

La rândul său, Hasan, un vânzător în vârstă de 21 de ani, i-a dat dreptate.

„Nu am încredere în această anchetă. Vor mușamaliza afacerea”, a conchis el.


RECOMANDAREA AUTORULUI: