Prima pagină » Știri externe » De două ori mai mulți refugiați înregistrați în Germania, în acest an. Câte sute de mii de oamenii au întrat în țară în primele trei luni din 2016

De două ori mai mulți refugiați înregistrați în Germania, în acest an. Câte sute de mii de oamenii au întrat în țară în primele trei luni din 2016

De două ori mai mulți refugiați înregistrați în Germania, în acest an. Câte sute de mii de oamenii au întrat în țară în primele trei luni din 2016
Autoritățile germane au înregistrat 181.405 solicitări de azil în primul trimestru din 2016, ceea ce înseamnă o creștere cu 112% față de aceeași perioadă din anul trecut, a anunțat Ministerul german de Interne, potrivit Reuters.

Creșterea mare a numărului de solicitări de azil se justifică prin faptul că majoritatea celor peste un milion de imigranți din Germania de anul trecut au fost întâi înregistrați, așteptând apoi săptămâni sau luni pentru a-și putea depune cererile.

Pe fondul închiderii rutei balcanice de la jumătatea lunii martie, numărul de sosiri a mai scăzut, într-o mică proporție, luna trecută, în condițiile în care circa 10.000 de persoane intrau zilnic în țară în timpul verii anului trecut, apogeul crizei imigrației.

Din cauza numărului mare de imigranți care au așteptat în adăposturi, în martie s-au depus 60.000 de solicitări de azil, ceea ce înseamnă o creștere cu 87% mai mare față de luna martie a anului trecut și o scădere cu 11,5% față de cele înregistrate în februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă