Prima pagină » Știri externe » Gruparea Stat Islamic „stă” pe o avere

Gruparea Stat Islamic „stă” pe o avere

Gruparea Stat Islamic
Grupul terorist Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak și Siria, poate obține 800 de milioane de dolari pe an din exploatarea petrolului, conform estimărilor companiei de consultanță IHS, relatează AFP.

„Gruparea teroristă Stat Islamic este capabilă să obțină venituri semnificative din vânzarea petrolului pe piața neagră”, subliniază IHS.

Potrivit companiei americane de consultanță, organizația teroristă sunnită are capacități de producție de 350.000 de barili pe zi, dar produce doar 50.000 – 60.000 de barili pe zi, petrolul fiind comercializat pe piața neagră cu prețuri comise între 25 și 60 de dolari pe baril, cu mult sub tariful internațional de 85 de dolari pe baril.

„Cisternele cu petrol ajung în mod ilegal, prin mijloace de contrabandă, la frontiera Turciei”, explică IHS.

„Petrolul alimentează apartul de război al grupului terorist Stat Islamic, în principal vehiculele militare vitale pentru deplasări și operațiuni combatante, finanțând direct toate activitățile organizației islamiste”, precizează IHS.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
Epava unui vapor de lux scufundat în Lacul Michigan în urmă cu peste 150 de ani, găsită după șase decenii de căutări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
După mânerele ascunse, China vrea să interzică și volanele de tip „yoke”, popularizate de Tesla
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Aliniere cu 6 planete, vizibilă în 28 februarie. Cum putem vedea spectacolul astronomic?