ISIS revendică atentatul de la Berlin. Autorul este încă în libertate, primul suspect a fost eliberat: „Avem omul greșit și deci o nouă situație”. UPDATE

ISIS revendică atentatul de la Berlin. Autorul este încă în libertate, primul suspect a fost eliberat: „Avem omul greșit și deci o nouă situație. UPDATE
Publicat: 20/12/2016, 23:09

Un camion a intrat în plin în mulțime la un târg de Crăciun dinBreitscheidplatz, în Berlin-Charlottenburg, luni seară în jurul orei locale 20, ucigând 12 persoane și rănind alte 48. Camionul folosit în atac aparține unei companii poloneze, iar patronul acesteia spune că șoferul era vărul său, însă că a pierdut legătura cu el luni după-amiază și de atunci nu mai știe nimic de el.

Din informațiile inițiale, autorul atacului de la Berlin ar fi fost refugiat din Pakistan, care era deja cunoscut poliței pentru comiterea unor mici infracțiuni, însă nu și pentru legături cu organizații teroriste, relatează presa germană. El nu este însă autorul atacului, poliția eliberându-l marți seară din lipsă de probe. Autoritățile încă îl caută pe cel care a condus camionul prin mulțime.
Die Welt cita un raport al poliției federale germane care arată că suspectul reținut de poliție imediat după atac se numește Naved B., este pakistanez și a venit la Berlin în februarie, primind permis de ședere temporară până în iunie.
El locuia în tabăra de refugiați de la aeroportul Tempelhof, din Berlin, unde marți dimineață au avut loc percheziții. Poliția a anunțat că bărbatul descoperit mort în camion era cetățean polonez și nu se afla la controlul vehiculului în momentul comiterii atentatului. El era șoferul polonez al camionului, care nu a mai putut fi contactat de compania la care lucra. El ar fi fost împușcat, conform surselor Die Welt. Autoritățile studiază informațiile potrivit cărora vehiculul ar fi fost furat de la un șantier din Polonia.

UPDATE 21:40Rețeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă teritorii în Siria și Irak, a revendicat, marți seară, atacul terorist cu camion comis luni seară la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morți și zeci de răniți.

„Atentatul de la Berlin a fost comis de un soldat al Califatului care a răspuns apelurilor de atacare a națiunilor ce participă la coaliția internațională din Siria”, a transmis rețeaua teroristă Stat Islamic într-un comunicat postat pe site-ul propriei agenții de știri, Amaq.

„Este un act de răzbunare pentru atacurile din Siria”, a adăugat organizația teroristă sunnită, conform Institutului american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

„Chiar dacă atentatul a fost revendicat, acest lucru nu înseamnă că atacatorul a fost coordonat direct de organizația teroristă Stat Islamic”, a explicat, prin Twitter, Rita Katz, directorul Institutului american SITE. Cel mai probabil, atacatorul este un simpatizant al rețelei Stat Islamic.
UPDATE 20:00 Poliția din Berlin l-a eliberat pe pakistanezul reținut ca principal suspect în cazul atacului, pentru că nu există probe împotriva sa, au anunțat procurorii germani. Atacatorul este încă în libertate, fiind căutat de autorități.
UPDATE 16:00Procurorii și polițiștii care se ocupă de caz țin o conferință la Berlin. Conform acestora, se lucrează pe ipoteza de anchetă că cel care a condus camionul prin mulțime este încă liber. Nu s-a găsit arma cu care a fost împușcat polonezul din cabina camionului, iar poliția pare să nu aibă alte direcții de anchetă la acest moment.
Șase germani se numără printre persoanele care au murit în piață.
Ei au fost întrebați de ce nu s-au luat măsuri de protecție deși se știa că târgurile de Crăciun se află pe lista de ținte recomandate de Statul Islamic. Șeful Poliției din Berlin a explicat că atacul nu ar fi putut să fie prevenit chiar dacă ar fi fost ridicați stâlpi care să oprească accesul autovehiculelor. El a adăugat că sunt atât de multe ținte posibile încât oricum ar fi fost imposibilă asigurarea tuturor – sunt 2.500 de târguri de Crăciun în Germania, dintre care 60 doar în Berlin.
UPDATE 14:05Surse din poliția berlineză și serviciile de securitate, citate de Die Welt, spun că pakistanezul reținut nu este cel care a condus camionul în mulțime. Se merge pe ipoteza că atacatorul este încă în libertate și este înarmat. „Avem omul greșit și deci o nouă situație”, a spus un înalt oficial din Poliția Berlin, conform Die Welt.
UPDATE 13:50Ministrul de Interne Thomas deMaizière a confirmat informația că suspectul reținut de poliție provine din Pakistan și că nu avea background terorist. El mai spune că procedura sa de azil nu fusese încheiată. A venit în Germania pe 31 decembrie 2015 și a ajuns la Berlin în februarie 2016.
Suspectul pakistanez nu recunoaște nimic din ce s-a întâmplat luni seară, a mai spus ministrul. El vorbește un dialect pentru care nu s-a găsit încă traducător – Balochi, unul dintre dialectele vorbite în Pakistan. Ministrul spune că nu acordă prea mare atenție mesajelor prin care simpatizanții Statului Islamic își asumă atentatul.
Printre cei 12 morți în atac se numără și un cetățean polonez aflat în cabina camionului, care a fost împușcat și care ar putea fi șoferul polonez al camionului. Pistolul folosit nu a fost încă găsit.
UPDATE 12:30Cancelarul Angela Merkel a ținut primul discurs după atac, calificându-l drept terorist și spunând că ar fi greu de suportat ideea că atacul a fost comis de un solicitant de azil în Germania.
„Ținând cont de informațiile pe care le avem, trebuie să presupunem că avem de-a face cu un atac terorist. Știu că ar fi foarte greu de suportat pentru noi toți dacă se va confirma că persoana care a comis această crimă a cerut protecție și azil în Germania. Ar fi mai ales foarte respingător pentru foarte numeroșii germani care și-au dedicat zi după zi pentru a ajuta refugiații, pentru numeroșii oameni care chiar au nevoie de protecția noastră și încearcă să se integreze în țara noastră”, a spus Angela Merkel.

UPDATE 9:00 Oficiali din cadrul Forței de Mobilizare Populare din Irak afirmă că rețeaua Stat Islamic ar fi responsabilă pentru atacul de la Berlin, potrivit unor mesaje neverificate de pe aplicația de mesagerie a rețelei teroriste, dar deocamdată nu există niciun mesaj oficial de revendicare din partea SI. Rețeaua teroristă Stat Islamic nu a revendicat imediat și în mod oficial atacul de la Berlin, așa cum a fost cazul atentatelor similare de la Nisa, din luna iulie, sau Ohio, din luna noiembrie. Deocamdată, agenția oficială afiliată SI, Amaq, nu confirmat implicarea rețelei teroriste în atacul de la Berlin, potrivit cotidianului The Washington Times.

UPDATE 7:00Cel puțin 12 persoane au decedat, iar alte 48 au fost rănite, dintre care unele au suferit răni grave, după ce un camion înmatriculat în Polonia a lovit un grup de oameni, la un târg de Crăciun din Berlin, a anunțat Poliția, scrie The Associated Press.După atac, polițiști înarmați au împânzit zona, iar autoritățile au cerut populației să stea departe de zona unde a avut loc atacul pentru a nu stânjeni activitatea echipajelor de salvare.Bilanțul anterior al atacului era de nouă morți și 50 de răniți.

UPDATE 2:00Șoferul polonez al camionului avea 37 de ani și transporta oțel din Italia la Berlin, a confirmat managerul de transport al companiei care deține camionul, pentru AFP. Firma unde trebuia să ajungă oțelul nu a putut să primească imediat marfa și i-a spus polonezului să aștepte undeva în Berlin. „Am pierdut contactul cu el în jurul orei locale 3. Nu știm ce s-a întâmplat – a fost luat ostatic, omorât”, a mai spus Lukasz Wasik pentru AFP.

UPDATE 1:40Donald Trump a transmis condoleanțe pentru atacul din Germania și dă vina pe Statul Islamic. „Statul Islamic și alți teroriști islamiști măcelăresc continuu creștini în comunitățile și locurile lor de rugăciune, ca parte a jihadului lor global. Acești teroriști și rețelele lor regionale și internaționale trebuie să fie rase de pe fața pământului, o misiune pe care o vom duce la bun sfârșit împreună cu toți partenerii noștri care iubesc libertatea”, a scris Trump pe Twitter.

UPDATE 1:35Cel care a condus camionul în mulțime ar fi un imigrant pakistanez care a venit în Germania ca refugiat, pe 16 februarie 2016, conform unor surse citate de Die Welt. El se afla în atenția poliției pentru delincvențe minore, fără background terorist, susțin alte surse. Pasagerul mort din cabina camionului ar fi polonez.

Hartă: New York Times.

UPDATE 0:55Camionul era încărcat cu bare de oțel, conform Poliției berlineze. Patronul companiei poloneze care deține camionul folosit în atac susține că a pierdut legătura cu șoferul său. „Nu am mai dat de el de după-amiază. Nu știm ce s-a întâmplat cu el. Este vărul meu, îl cunosc de când eram copil. Pot garanta pentru el”, a declarat Ariel Zurawski, patronul polonez, pentru AFP.

Zurawski se teme că camionul Scania i-a fost furat și spune că a vorbit ultima oară cu vărul său în jurul prânzului, luni.

Poliția din Berlin a confirmat că există această suspiciune că mașina a fost furată chiar pe teritoriul Poloniei.

UPDATE 0:30SUA condamnă „ceea ce pare a fi un atac terorist” asupra pieței de Crăciun din Berlin.

UPDATE 00:15Poliția a blocat o stradă adiacentă piețeiBreitscheidplatz pentru a verifica un pachet suspect. UPDATE 1:05Pachetul suspect s-a dovedit a fi un sac de dormit, conform Poliției.

UPDATE 23:39Motivele din spatele acestui atac nu sunt încă cunoscute și nu este clar dacă a fost un accident sau un atac, declară ministrul de Interne al Berlinului. Poliția berlineză a anunțat de asemenea că nu se cunosc detalii despre contextul acestui incident.

UPDATE 23:20Poliția din Berlin transmite că nu mai există pericol în zonaBreitscheidplatz, însă face apel la populație să nu blocheze rutele de acces către piață, pentru a nu încurca intervenția la fața locului.

UPDATE 23:05Camionul folosit în atac avea numere de înmatriculare poloneze și aparținea unei companii din Polonia, din Gdansk, conform poliției. Compania poloneză spune că mașina a plecat în această după-amiază din Polonia către Berlin și că s-a pierdut legătura cu șoferul la ora locală 16.00, conform The Guardian.

Patronul firmei a dat un interviu la un post de radio polonez în care a spus că vărul său mergea la Berlin cu camionul și că voia să rămână peste noapte în oraș. El a mai spus că nu își poate imagina că acesta a provocat un asemenea accident, pentru că are 15 ani de experiență în șofat TIR-uri.

UPDATE 22:55MAE transmite că ține legătura cu autoritățile de la Berlin, pentru a verifica dacă în atac au fost afectați și cetățeni români, deocamdată operațiunea de la fața locului fiind încă în desfășurare.

UPDATE 22:45Poliția l-a prins pe șoferul camionului, lângă zona în care a avut loc atacul. O altă persoană care se afla în cabina camionului a murit, a confirmat un oficial al poliției.

De asemenea, poliția germană spune că este vorba cel mai probabil de un atac, nu de un accident.

Autorul atacului a fugit, poliția fiind în urmărirea sa.

În iunie 2016, la Nisa, un atac terorist în care un tunisian care locuia în Franța a condus un camion prin mulțime s-a soldat cu 86 de victime.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică