Le Monde: Ce urmează după DEMITEREA premierului francez François Bayrou

După căderea premierului François Bayrou, în urma votului de încredere, continuitatea statului se bazează pe puterile exclusive ale lui Emmanuel Macron, notează jurnaliștii de la Le Monde, analizând scenariile posibile după demiterea premierului François Bayrou.

Deși François Bayrou are obligația constituțională de a-i prezenta demisia Guvernului său președintelui Emmanuel Macron, acesta din urmă le poate cere miniștrilor să rămână temporar în funcție pentru a „asigura continuitatea statului și asigurarea funcționării normale a serviciilor publice”, explică Julien Boudon, profesor de drept public la Universitatea din Paris-Saclay și specialist în Constituție.

Franța a experimentat deja acest scenariu între iulie și septembrie 2024, după demisia Guvernului lui Gabriel Attal și în decembrie 2024, după căderea Guvernului lui Michel Barnier, notează Le Monde.

RĂZBOI Netanyahu anunță staționarea permanentă a trupelor israeliene în sudul Libanului până când Hezbollah nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel

23:54

SPORT Doliu la UTA Arad. Radu Mărginean a murit. Fostul fotbalist avea 43 de ani

23:53

Prerogativele limitate ale unui Guvern demisionar

Acest Guvern demisionar s-ar limita la rezolvarea de „probleme curente”, acte administrative neutre din punct de vedere politic. Prin urmare, nu ar fi împuternicit să creeze noi drepturi și obligații pentru populație.

De exemplu, proiectele de decrete ale Guvernului Bayrou privind o reformă a asistenței medicale de stat pentru străinii aflați într-o situație neregulamentară vor trebui abandonate.

În ciuda prerogativelor sale limitate, un guvern demisionar își păstrează posibilitatea de a lua decizii în caz de urgență, de exemplu pentru a răspunde unui atentat sau unei crize sanitare.

Cu toate acestea, nu există niciun text legal care să ofere un cadru precis pentru ceea ce poate sau nu poate face un guvern demisionar.

Acesta din urmă se întemeiază, așadar, pe practică, pe jurisprudența justiției administrative și pe liniile directoare stabilite în iulie 2024 de Secretariatul General al Guvernului.

Trebuie remarcat faptul că un astfel de Guvern nu poate fi răsturnat de Adunarea Națională, deoarece demisia sa a fost deja înregistrată.

Opțiunile de care dispune Macron

Macron va avea puterea discreționară de a numi pe cine dorește și când dorește, ca succesor al lui Bayrou.

„Nu este absolut deloc obligat să respecte un calendar pentru numirea unui prim-ministru”, insistă Julien Boudon.

De exemplu, în 2024, Guvernul demisionar Attal a durat cincizeci și una de zile (de la 16 iulie până la 5 septembrie) înainte de numirea lui Michel Barnier.

La rândul său, Barnier a stat opt zile la Matignon (de la 5 la 13 decembrie), între momentul demisiei și sosirea lui Bayrou.

Având în vedere urgența votului asupra unui buget, alegerea noului prim-ministru ar trebui „să meargă rapid”, ca în decembrie 2024, prezice Julien Boudon.

„Singura modalitate de a-l forța pe Emmanuel Macron să-și aleagă un prim-ministru este să ceri demiterea sa pentru neglijarea gravă a îndatoririlor. Dar acest lucru nu se va întâmpla”, spune Paul Cassia, profesor de drept public la Universitatea Paris-I Panthéon-Sorbonne.

Pe fond, Macron are două opțiuni după demisia Guvernului: numirea unui nou prim-ministru care să aibă încrederea deputaților sau dizolvarea Adunării Naționale, în speranța că rezultatele alegerilor legislative vor scoate la iveală o majoritate.

Dacă vrea să prevină ca succesorul lui Bayrou să sufere rapid aceeași soartă, președintele trebuie să numească pe cineva care poate obține suficient sprijin sau, cel puțin, cât mai puțină ostilitate. Într-o Adunare foarte divizată, sarcina nu este ușoară.

Dacă noul șef de Guvern reușește să obțină sprijinul deputaților blocului central (161 de deputați), dar și al Republicanilor (49 de deputați), Partidului Socialiștilor (66 de deputați) și Verzilor (38 de deputați), poate obține o majoritate absolută (289 de voturi în vremuri normale, 288 în prezent din cauza locurilor vacante).

Acest lucru va asigura un Guvern stabil până la alegerile prezidențiale din 2027.

„Este o cale sinuoasă, dar nu imposibilă dacă obține un acord cu Republicanii și stânga din afara LFI”, a spus Boudon.

În absența unei majorități absolute, este posibil ca Macron să numească și un prim-ministru care să dispună de o majoritate relativă. Acesta ar trebui să negocieze în mod periodic pacte cu unii dintre oponenții săi pentru a rămâne în funcție, așa cum au făcut ultimii patru prim-miniștri (Elisabeth Borne, Gabriel Attal, Michel Barnier și François Bayrou).

Permanent la mila unei moțiuni de cenzură, un astfel de Guvern „minoritar” riscă să aibă „o viață scurtă”, avertizează Paul Cassia.

Scenariul dizolvării Adunării Naționale

Dacă se află în fața unui impas complet, Macron îi poate chema pe francezi la urne. Conform Constituției, el are dreptul de a dizolva Adunarea Națională începând cu 8 iulie, la un an de la ultimele alegeri legislative.

Odată ce dizolvarea este efectivă, alegerile trebuie să aibă loc în termen de douăzeci până la patruzeci de zile. Cele din 2024 au fost organizate la douăzeci și una de zile după decizia lui Macron.

Alegerile ar fi „un risc pentru blocul central” – care a fost slăbit la ultimele alegeri legislative – dar și pentru stânga, care s-a fracturat în mare parte în ultimele luni, avertizează Julien Boudon.

Mobilizarea Națională este singurul partid important care face presiuni clare pentru noi alegeri legislative anticipate, cu speranța de a obține o majoritate.

Odată ce rezultatele alegerilor ar fi cunoscute, alegerea noului șef de guvern va fi din nou la latitudinea lui Macron.

„Logica instituțională ar dicta ca el să numească un prim-ministru dintr-un partid care a ieșit în frunte la alegerile legislative”, chiar și în cazul unei majorități relative, explică Paul Cassia.

Dar aceasta este doar o regulă nescrisă.

Dacă un partid câștigă majoritatea absolută a deputaților, șeful statului ar fi forțat – „nu în lege, ci în practică” – să-i numească liderul la Matignon, a spus Cassia.

Așa s-a întâmplat în 1993 cu președintele socialist François Mitterrand, care a fost forțat să-l numească pe Edouard Balladur în funcția de premier după o victorie zdrobitoare a dreptei în alegerile legislative.

Dacă Macron decide să ignore rezultatul alegerilor prin numirea unui prim-ministru din tabăra sa, acesta ar face probabil obiectul unei moțiuni de cenzură imediate.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI: