Prima pagină » Știri externe » NASA dezvăluie că am fost la un pas de dezastru: o furtună solară din 2012 ne-ar fi putut trimite înapoi în secolul al XVIII-lea

NASA dezvăluie că am fost la un pas de dezastru: o furtună solară din 2012 ne-ar fi putut trimite înapoi în secolul al XVIII-lea

NASA dezvăluie că am fost la un pas de dezastru: o furtună solară din 2012 ne-ar fi putut trimite înapoi în secolul al XVIII-lea
O puternică furtună solară, care a trecut, în 2012, la mică distanță de Terra și avea potențialul de a perturba toate circuitele electrice terestre, ar fi putut trimite civilizația contemporană în secolul al XVIII-lea, a dezvăluit NASA, citată de AFP.

Furtuna solară, care s-a produs pe 23 iulie 2012, cea mai puternică din ultimii 150 de ani, a „ratat” cu puțin planeta noastră, potrivit unui comunicat al Agenției spațiale americane, publicat pe site-ul acesteia, miercuri.

„Dacă erupția solară ar fi avut loc cu o săptămână mai devreme, Terra s-ar fi aflat în primul rând în fața furtunii”, a precizat Daniel Baker, profesor la Universitatea Colorado.

Satelitul STEREO-A, care supraveghează furtunile solare, a observat într-o manieră foarte exactă desfășurarea fenomenului, permițând cercetătorilor să afirme că furtuna din 2012 nu a avut egal în ultimii 150, iar ultima furtună solară de o intensitate similară a avut loc în 1859.

Academia Națională de Științe a estimat că impactul unei furtuni de amploarea celei din 1859, dacă ar lovi Terra, ar costa economia mondială 2.000 de miliarde de dolari și ar cauza pagube de o amploare deosebită.

Furtunile solare pot foarte ușor să perturbe rețelele electrice terestre și să întrerupă telecomunicațiile, internetul, transporturile aeriene și orice alt sistem care se bazează pe electricitate.

Furtunile solare se nasc la suprafața Soarelui. Aceste explozii sau ejecții de masă coronală (EMC) proiectează plasmă ionizată în spațiu cu viteze foarte mari.

Vânturile solare încărcate cu puternicele radiații ce rezultă din aceste ejecții de masă coronală provoacă furtuni geomagnetice care interacționează cu câmpul magnetic terestru.

Există un risc de 12% ca o furtună solară puternică să lovească Terra în următorii 10 ani, potrivit fizicianului Pete Riley, care a publicat un articol pe această temă în revista Space Weather la începutul anului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Cum l-a răsfățat Simona Halep pe Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce delicatese au mâncat în saloanele elegante din Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel