Prima pagină » Știri externe » Doi morți și numeroși răniți în urma unui ATAC produs în Marea Britanie /Un individ de 17 ani a fost arestat

Doi morți și numeroși răniți în urma unui ATAC produs în Marea Britanie /Un individ de 17 ani a fost arestat

Două persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite, în urma unui atac cu armă albă produs luni în orășelul britanic Southport, situat în apropiere de Liverpool, anunță autoritățile britanice.

Un individ înarmat cu un cuțit a atacat numeroase persoane în zona Hart din Southport, în apropierea unui centru comercial, conform postului de televiziune BBC.

”Am intervenit la un incident major de pe Strada Hart, în Southport, unde au fost înjunghiate mai multe persoane”, a comunicat Serviciul regional de ambulanță.

Presupusul autor al atacului a fost imobilizat în scurt timp și a fost arestat.

”A fost efectuată o arestare și nu mai există niciun risc asupra publicului”, a declarat comisarul de poliție Emily Spurrell.

Anchetatorii încearcă să afle motivul comiterii atacului.

În zonă a fost instituit un perimetru de securitate și sunt prezenți numeroși agenți ai forțelor de ordine.

Poliție: Doi copii au fost uciși, alte nouă persoane au fost rănite

Cel puțin 11 persoane, inclusiv copii, au fost înjunghiate, fiind transportate la spitale din Southport și Liverpool.

”Din păcate, doi copii au fost uciși, iar alte nouă persoane au fost rănite în atac, șase fiind în stare critică”, a declarat luni seară inspectorul de poliție Serena Kennedy.

”Este oribil și profund șocant ce s-a întâmplat în Southport. Gândurile mele sunt la persoanele afectate. Mulțumesc poliției și serviciilor de urgență medicală pentru reacția rapidă. Sunt ținut la curent cu evoluțiile”, a reacționat premierul Keir Starmer, citat de postul de televiziune Sky News.

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, s-a declarat ”profund preocupată” de atacul din Southport.

”Toate gândurile mele sunt la familiile celor afectați. Am discutat cu Poliția din districtul Merseyside, am transmis că oferim toată susținerea și suntem recunoscători pentru intervenție”, a subliniat Yvette Cooper.

Un adolescent a fost arestat /Incidentul nu este de tip terorist

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat, a anunțat Poliția din districtul Merseyside, subliniind că incidentul nu este considerat de tip terorist.

”În acest moment, ancheta continuă pentru a stabili motivul acestui incident tragic, îndemnăm la evitarea speculațiilor”, a transmis Poliția din Southport.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania, SUA și Marea Britanie îndeamnă ISRAELUL și grupul HEZBOLLAH să evite escaladarea confruntărilor

Ce să spui în Franța pentru a nu avea probleme cu localnicii. Cuvântul-cheie care îi scoate pe turiști din situații grele

Recep Tayyip Erdogan a PĂLMUIT un copil care a refuzat să îi sărute mâna

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cât a câștigat FIFA din Cupa Mondială 2026?
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă