Prima pagină » Știri externe » Premierul interimar i-a numit pe reprezentanţii societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES)

Premierul interimar i-a numit pe reprezentanţii societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES)

Premierul interimar i-a numit pe reprezentanţii societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES)
Premierul interimar, Nicolae Ciucă, i-a numit pe reprezentanţii societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES), printr-o decizie publicată, vineri, în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.
Astfel, au fost numiţi în calitatea de membru al Plenului CES: Ştefan Teişanu (Asociaţia FAPTE), Cristian Hordilă (Asociaţia Festivalul de Film Transilvania), Martin Balogh (Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj), Sevastiţa Grigorescu (Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM), Diana Chiriacescu (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS), Daniela Tontsch (Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România).
De asemenea, alţi membri numiţi sunt Daniela-Doina Bololoi (Asociaţia Help Autism), Horia-Şerban Oniţa (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România – ANOSR), Mihai Dragoş (Federaţia Consiliului Tineretului din România), Mădălina Sava (Asociaţia Psihologilor din România), Corina Murata (Fundaţia Ashoka), Horia Nicoleşu Mihai (Asociaţia ASI), Bogdan Simion (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii – FONPC), Andrei-Robert Botez (Asociaţia Frends pentru Dezvoltare), Gelu Duminică (Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
De ce vor locuitorii unui oraș din sudul Rusiei să învețe chineza?