The Globe and Mail: Companiile miniere canadiene au de învățat din greșelile Gabriel Resources

După aproape două decenii de starturi ratate și o bătălie cu unele dintre cele mai competente organizații pentru protecția mediului de pe planetă, a venit momentul adevărului pentru cel mai mare și mai sensibil politic proiect aurifer din Europa, scrie publicația canadiană The Glode and Mail.

La începutul lunii noiembrie, guvernul român va arăta, asemenea unui împărat roman la sfârșitul unei lupte între gladiatori, pumnul cu degetul ridicat sau cu degetul în jos pentru proiectul minier de 1,4 miliarde de dolari al Gabriel Resources de la Roșia Montană, notează The Globe and Mail.

Votul ar putea merge în orice direcție, însă prețul acțiunilor arată că șansele sunt împotriva companiei din Canada, continuă articolul, semnat de jurnalistul Eric Reguly.

Acțiunile Gabriel Resources s-au prăbușit în prima parte a lunii septembrie de la 1,47 dolari canadieni la un minim de 41 de cenți, după ce premierul Victor Ponta a afirmat că Parlamentul va urma să respingă, probabil, proiectul de lege care ar fi facilitat realizarea proiectului. În prezent, cotația bursieră a compainei este de 93 de cenți.

Reacția companinei a fost să amenințe guvernul român cu un proces de 4 miliarde de dolari, amenințare încă valabilă, scrie ziarul canadian.

„Gabriel spune multe despre ce este bine și ce este rău la companiile miniere canadiene, care domină industria”, continuă autorul.

Aproximativ jumătate dintre cele mai mari companii miniere din lume sunt înregistrate în Canada. Printre ele Barrick, Goldcorp, Yamana, Kinross sau Eldorado. Astfel de companii își asumă riscuri mari, se pricep foarte bine la aspectele inginerești și la finanțare și sunt capabile, ocazional, să creeze valoare impresionantă. Au creat zeci de mii de locuri de muncă atât în țările cu economii dezvoltate, cât și în cele aflate în curs de dezvoltare, și au transformat bursa de la Toronto în cea mai importantă din lume în ceea ce privește industria minieră, amintește publicația de peste ocean. Astfel, ele pot fi considerate „corporațiile-ambasador ale Canadei”.

Aceleași companii sunt însă capabile de „gafe spectaculoase”, cum ar fi plata unor sume „absurd” de ridicate pentru depozite aurifere în zone „unde nu ți-ai petrece luna de miere”, pentru ca apoi să „ciomăgească” investitorii cu pierderi masive. Din când în când, se fac vinovate de dezastre ecologice, incomparabile însă cu ceea ce se întâmpla mai demult, iar mult prea des aleg să satisfacă acționarii în detrimentul altor părți care au un interes în proiecte, precum comunitățile locale, notează The Globe and Mail.

„Păcatul lui Gabriel a fost abordarea de tip bigfoot (creatură uriașă în folclorul din nord-vestul Americii de Nord – n.r.), care i-a creat în România o imagine de companie minieră nepăsătoare, imperialistă. Lansată la mijlocul anilor ’90, planul companiei era să facă mulți bani repede prin construirea unei mine-monstru cu patru cariere, pentru care aveau să fie dinamitați doi munți și dislocate aproximativ 2.000 de persoane, iar o întreagă vale urma să fie umplută cu deșeuri îmbibate cu cianură. Cu o suprafață de aproape 300 de hectare, așa-numitul lac de decantare ar urma să se adâncească de la 70 până la 180 de metri – o treime din înălțimea clădirii CN Tower din Toronto – și să depoziteze în final 215 milioane de tone de deșeuri”, scrie publicația canadiană.

Astfel, ideea a fost maximizarea valorii nete curente a proiectului, spre câștigul acționarilor, majoritatea străini – statul român deține 19,3% din subsidiara Gabriel Resources care dezvoltă proiectul, continuă autorul.

Dimensiunea minei și utilizarea cianurilor au acționat ca un paratrăsnet pentru organizațiile de protecția mediului și simpatizanții lor, printre care s-au numărat, de-a lungul anilor, miliardarul american de urigine ungară George Soros și vedete precum Vanessa Redgrave, scrie The Globe..

Greșeala Gabriel a fost că nu a dat înapoi, nu a refăcut proiectul la o scară mai restrânsă, care să pună accentul pe creșterea treptată a numărului de locuri de muncă oferite, în locul abordării de tip big-bang. Nici organizațiile de mediu nu au dat înapoi, notează jurnalistul.

„Nu vedeau decât dolarii. Ar fi trebuit să înceapă cu o operațiune de mici dimensiuni și să o extindă pe măsură ce ar fi câștigat încrederea comunității”, consideră afaceristul Stephen Roman, fiul magnatului industriei uraniului Stephen B. Roman, canadian de origine slovacă. Stephen Roman a jucat un rol cheie în primii ani de activitate ai Gabriel Resources.

Gabriel a trecut prin cinci directori generali (CEO) și 550 milioane de dolari în încercarea de a obține aprobările necesare pentru proiectul Roșia Montană, continuă The Globe and Mail. În 2010, Jonathan Henry a devenit cel de-al șaselea CEO și, la fel ca predecesorii săi, a crezut că va putea înfăptui marea realizare. Are încă șanse, se spune în articol.

Henry a pus accentul pe beneficiile sociale și economice ale minei, care ar scoate zona din sărăcie, strategie menită să „dilueze aroma imperialistă” a proiectului, scrie ziarul canadian.

El ar fi putut decide să reducă dimensiunile proiectului, însă ar fi fost nevoie de o nouă rundă greoaie de studii tehnice și de mediu, pe care investitorii, printre care fondul american de hedging Paulson & Co. și magnatul israelian al diamantelor Benny Steinmetz ar fi putut opta să nu le susțină.

Henry a făcut însă și greșeli, cea mai mare dintre acestea fiind amenințarea guvenrului român cu un proces de 4 miliarde de dolari, consideră jurnalistul canadian.

„Cazul nostru este foarte solid și vom susține public că efortul României de a atrage investiții străine va suferi semnificativ”, a afirmat Henry într-un interviu acordat în septembrie pentru The Globe and Mail.

Guvernul a fost deranjat de această amenințare, iar CEO-ul Gabriel recunoaște, într-o discuție ulterioară cu jurnalistul Eric Reguly, că a devenit „cel mai urât om în România”.

„După ce The Globe and Mail a scris despre amenințarea cu procesul, președintele Gabriel, Keith Hulley, a făcut, cu aprobarea lui Henry, un efort eșuat să dezamorseze consecințele politice. Hulley a emis un comunicat către media din România cu privire la articol, în care susținea că Henry ar fi fost citat greșit, iar citatele ar fi fost corectate ulterior. De fapt comentariile CEO-ului nu au fost contestate, el fiind citat cu acuratețe. Compania a cerut (ziarului canadian – n.r.) doar să modifice titlul versiunii online a articolului, solicitare acceptată de Globe”, explică publicația.

De atunci, străzile Bucureștiului au fost umplute cu protestatari anti-Gabriel, contrabalansate parțial de adunări mai mici pro-Gabriel la Roșia Montană, notează jurnalistul.

„Parlamentul român ar putea aproba mina luna viitoare, deoarece caută cu disperare venituri într-o economie afectată grav de recesiune. Însă există de asemenea o șansă bună ca zona să rămână așa cum este, cu un peisaj demn de cărți poștale, cu văi și munți presărate cu orașe vechi și decolorate și cu turlele bisericilor ortodoxe, unde locurile de muncă sunt la fel de rare ca un Dracula al vremurilor noastre. Dacă se va încheia așa, este în egală măsură vina Gabriel și a capriciilor politicii românești. Companiile miniere canadiene sunt cele mai de succes din lume, însă unele dintre ele mai au încă multe de invățat”, conchide The Globe and Mail.