Prima pagină » Știri externe » Ucraina susține că restricțiile celor cinci țări europene, între care și România, asupra cerealelor lucrează în favoarea lui Vladimir Putin

Ucraina susține că restricțiile celor cinci țări europene, între care și România, asupra cerealelor lucrează în favoarea lui Vladimir Putin

Ucraina susține că restricțiile celor cinci țări europene, între care și România, asupra cerealelor lucrează în favoarea lui Vladimir Putin
Ucraina a declarat miercuri că regretă restricțiile impuse de cinci țări UE, între care si România, asupra exporturilor sale de cereale restricții despre care spune că joacă în favoarea efortului de război al Rusiei si pe care Comisia Europeană are în vedere să le extindă.

Aceste restricții au fost impuse de cinci state est-europene  (Polonia, Ungaria, România, Slovacia, Bulgaria), inclusiv unul dintre principalii susținători ai Kievului, Polonia, pentru a proteja fermierii locali de afluxul de cereale din Ucraina, care a diminuat costurile, scrie Le Soir.

„Păstrarea restricțiilor echivalează cu a-i oferi lui lui Putin arme suplimentare împotriva unității Europei”, a declarat Ministerul Agriculturii din Ucraina pe Twitter. „Actualele restricții trebuie ridicate”, a pledat el.

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a considerat marți că este necesară prelungirea „cel puțin” până la sfârșitul lunii octombrie a restricțiilor la cerealele din Ucraina.

În timp ce ridicarea taxelor vamale în mai 2022 a stimulat afluxul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, cele cinci țări au interzis unilateral importul acestora la mijlocul lunii aprilie.

Comisia Europeană a încheiat un acord cu aceste state la sfârșitul lunii aprilie, care prevedea că acestea nu vor împiedica tranzitul acestor produse către alte țări.

Restricțiile sunt contestate de 12 state UE, printre care Franța și Germania, care și-au exprimat „îngrijorările serioase” cu privire la acest „tratament diferențial în cadrul pieței interne” la mijlocul lunii mai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ