Un adolescent român de etnie romă A FOST LINȘAT în Franța. Președintele francez: ESTE INCALIFICABIL! Cum reacționează România

Publicat: 18/06/2014, 08:09
Actualizat: 26/03/2019, 02:48

Președintele Francois Hollande a denunțat, marți, actele „incalificabile și nejustificate”, care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană, relatează AFP, potrivit Mediafax. Palatul Elysee a anunțat că Hollande „cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni”. La rândul lui, premierul francez Manuel Valls a condamnat marți „cu mare fermitate agresarea acestui tânăr”, Darius, scrie Le Monde, care l-a cotactat pe Valls pentru a veni cu o reacție la această agresiune. Valls a cerut ca „cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiți cât mai rapid, pentru a răspunde de acțiunile lor în fața justiției”, adaugă publicația.

Tânărul rom în vârstă de 16 ani se afla marți în comă după ce a fost lovit de circa 12 persoane care îl suspectau de furt, potrivit poliției.

Adolescentul locuia împreună cu familia și alți romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, din nordul Parisului. El a fost găsit vineri seara de niște trecători, în stare de inconștiență, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes, a declarat o sursă din poliție.

Potrivit primelor informații din cadrul anchetei, tânărul a fost bătut de persoanele respective care îl bănuiau că a jefuit cu câteva ore mai devreme apartamentul unei femei din cartier.

Totuși, după patru zile de la linșarea minorului și după dezvăluirea cazului de către presă, puțini oficiali politici au reacționat, scrie Le Monde.

UPDATE 21:00 Premierul Victor Ponta: „Categoric, asemenea fapte trebuie pedepsite cu cea mai mare duritate”. Șeful executivului a lăudat reacția rapidă și fermă a autorităților franceze în acest caz.

UPDATE 20:40 Agresarea adolescentului român de etnie romă la Paris este „un act de barbarie” legat de o „răzbunare”, incidentul „neputând fi redus la antagonismului între două comunități”, a declarat procurorul responsabil de dosar, Sylvie Moisson. „Este vorba de un act de barbarie, de un linșare, atribuibile unui grup de indivizi. Mobilul este răzbunarea privată”, a declarat, potrivit AFP, procurorul Sylvie Moisson într-o conferință de presă.

UPDATE 19:43 gândul a solicitat o reacție din partea Administrației Prezidențiale la acest caz dramatic. Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni, Bogdan Oprea, a declarat: „Când o să avem o poziție, o să o comunicăm către toată presa”.

UPDATE 19:15 „Violențele comise asupra unui tânăr adolescent român, vineri în localitatea Pierrefitte-sur-Seine din Franța, sunt condamnate cu cea mai mare fermitate de către autoritățile franceze de la cel mai înalt nivel”, transmite și Ambasada Franței la București.

UPDATE 16:35 Reacția transmisă de Ministerul Afacerilor Externe din România ziarului gândul: „Ministerul Afacerilor Externe consideră cu totul incalificabil actul căruia i-a căzut victimă minorul agresat în localitatea franceză Pierrefitte-sur-Seine. Un asemenea act nu își găsește absolut nicio justificare. Autoritățile române apreciază luările publice de poziție la cel mai înalt nivel ale autorităților franceze (Președinte, prim-ministru, ministru de interne), cu privire la acest caz. Totodată, MAE constată cu maximă preocupare faptul că asemenea acte incalificabile, de o violență extremă, cărora le cad victime cetățeni europeni, inclusiv români, sunt, într-o anume măsură, și rezultatul manifestării publice de atitudini xenofobe și, adesea, rasiste, din ce în ce mai prezente în abordările unora dintre politicienii din spațiul european”.


Seine-Saint-Denis: un jeune Rom lynché à… de BFMTV

L-au abandonat într-un cărucior de supermarket

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a condamnat marți dimineața, citat într-un comunicat, „cu cea mai mare fermitate violențele la care a fost supus adolescentul”. El a subliniat că le „revine exclusiv forțelor de securitate să impună respectarea ordinii publice”. „Poliția Judiciară este total mobilizată pentru a face rapid lumină în acest caz, să aresteze autorii faptelor și să-i aducă în fața justiției”, se mai arată în comunicat.

În această fază a investigației, încredințate Poliției Judiciare din departamentul Seine-Saint-Denis, Parchetul de la Bobigny rămâne prudent în legătură cu faptele și mobilul autrilor. Se știe, pentru moment, că un grup de persoane s-a dus în tabăra în care locuia Darius împreună cu familia sa, vineri după-amiaza. Potrivit declarațiilor unor martori, membrii grupului erau înarmați cu „arme lungi” și ar fi deschis focul fără să rănească pe cineva, după care l-au urcat pe minor la bordul unui automobil Renault Clio, către ora locală 17.30 (18.30, ora României).

Captură BFMTV din tabăra în care locuiește minorul

Darius se afla marți între viață și moarte, după ce a fost linșat vineri, la Pierrefitte-sur-Seine, în departamentul Seine-Saint-Denis. Minorul, originar din România, a fost găsit inconștient către ora locală 23.30 (sâmbătă, 1.30, ora României), de către trecători, într-un cărucior de la un supermarket, abandonat la marginea drumului național numărul 1, la nivelul cartierului Cité des Poètes.

După ce l-au întins pe asfalt și au încercat să-l resusciteze, martorii au chemat salvarea. Minorul, care prezenta fracturi multiple la nivelul capului, a fost condus la Spitalul Delafontaine, la Saint-Denis, de unde a fost transferat la Spitalul Lariboisière de la Paris. I-a fost indusă o stare de comă artificială, iar prognosticul său vital este angajat. Niciun suspect nu a fost arestat până marți, însă au fost audiați numeroși martori începând din weekend și sunt analizate înregistrări ale camerelor de supraveghere din zonă.


Lynchage d’un ado rom: le maire de Pierrefitte… de BFMTV

Au venit cu cagule

Potrivit unor surse judiciare citate de Le Monde, este vorba despre patru răpitori. Vardu, proprietarul român al unui garaj situat lângă tabără, a declarat pentru publicație că soția sa l-a chemat atunci când s-au produs faptele, avertizându-l că un grup de aproximativ zece tineri care purtau cagule creau probleme în apropierea taberei.

După câteva ore de la venirea tinerilor, mama lui Darius a primit un apel de pe telefonul fiului ei. Ea a chemat poliția către ora locală 22.30 (23.30, ora României), afirmând că interlocutorul i-a cerut o răscumpărare în valoare de 15.000 de euro în schimbul eliberării minorului. O oră mai târziu, Darius era găsit între viață și moarte la marginea drumului. Urme de funingine prezente pe corpul victimei îi determină pe anchetatori să credă că tânărul a fost dus într-o pivniță, unde a fost bătut.

Una dintre „ipotezele serioase” explorate de către Poliția Judiciară vizează represalii după o tentativă de furt prin efracție în cartierul Cité des Poètes. Autorul acestei spargeri, a cărui descriere ar putea corespunde celei a lui Darius, a fost pus pe fugă de către proprietarul apartamentului, tot un minor. A fost depusă o plângere în acest sens, potrivit Le Monde.

Minorul rom nu a fost condamnat niciodată, potrivit unor surse judiciare citate de publicație. Însă el este cunoscut de către serviciile de poliție, între altele pentru furturi și o spargere. Potrivit primarului din Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade, minorul ar fi fost arestat în mai multe rânduri. Potrivit lui Vardu, care se află în Franța de trei ani, Darius ar fi comis mai multe furturi – „ceasuri, bijuterii și argint” – în cartier.

Captură BFMTV din tabăra în care locuiește minorul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Cum se simte acum fiul lui Kamara? Leon face progrese notabile: ”Este un mic...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA