Prima pagină » Știri externe » Unii răpitori nu erau originari din Africa de Nord, anunță ministrul norvegian de Externe

Unii răpitori nu erau originari din Africa de Nord, anunță ministrul norvegian de Externe

Majoritatea răpitorilor de la complexul algerian de exploarea gazelor de la In Amenas erau originari din Africa de Nord, dar unii erau originari din afara acestei regiuni, a anunțat ministrul norvegian de Externe sâmbătă, relatează AFP.

Douăzeci și trei de ostatici au murit în cele patru zile ale crizei în incinta unui complex algerian de exploatarea gazelor, iar 32 de răpitori au fost uciși de forțele speciale din cadrul armatei care au efectuat un asalt asupra instalației, potrivit unui bilanț oficial provizoriu, relatează AFP.

„Răpitorii provin din diferite țări, în principal, dar nu doar din regiune”, a declarat șeful diplomației norvegiene Espen Barth Eide, într-o conferință de presă.

„S-a anunțat (că este vorba despre) cetățeni din țări din afara (regiunii) Africii de Nord”, a adăugat el, fără să precizeze țările vizate, dar subliniind că a fost tot mai bine informat de către autoritățile algeriene în cursul ultimelor zile cu privire la această luare de ostatici.

Potrivit unui bilanț provizoriu întocmit de către autoritățile algeriene, 23 de ostatici au murit, iar 32 de răpitori au fost uciși începând de miercuri, ziua atacului islamiștilor la In Amenas.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China