Prima pagină » Știri externe » Uniunea Europeană ar putea ridica toate sancțiunile ECONOMICE împotriva Siriei/ „Exprimă dorința regională și internațională de susținere a țării”

Uniunea Europeană ar putea ridica toate sancțiunile ECONOMICE împotriva Siriei/ „Exprimă dorința regională și internațională de susținere a țării”

Uniunea Europeană ar putea ridica toate sancțiunile ECONOMICE împotriva Siriei/ „Exprimă dorința regională și internațională de susținere a țării”

Uniunea Europeană a transmis, marți, că ar putea ridica toate sancțiunile economice împotriva Siriei, urmând exemplul președintelui SUA, Donald Trump, care a luat această măsură săptămâna trecută.

Sancțiunile ar viza cu precădere sistemul bancar sirian, care până în prezent a fost interzis pe piețele internaționale de capital, potrivit diplomaților europeni, care au subliniat că acest acord al ambasadorilor UE trebuie să fie aprobat marți de miniștrii de externe ai celor 27 de țări din blocul comunitar.

Ridicarea sancțiunilor pe care UE le aplicase împotriva regimului fostului președinte Bashar Al-Assad prevede și o dezghețare a activelor băncii centrale siriene.

Șeful diplomației siriene, Assad Al-Chaibani, a declarat că ridicarea sancțiunilor ar însemna „dorința internațională” de susținere a țării.

„Ridicarea sancțiunilor exprimă dorința regională și internațională de susținere a Siriei”, a declarat ministrul sirian de Externe.

SUA a ridicat sancțiunile împotriva Siriei

Donald Trump a anunțat, săptămâna trecută, că va ridica sancțiunile împotriva Siriei, în urma întâlnirii cu liderul sirian Ahmed Al-Sharaa. Decizia reprezintă un ajutor major pentru Sharaa, care se luptă să aducă țara sub controlul Guvernului de la Damasc după răsturnarea fostului președinte Bashar al-Assad în decembrie.

Totuși, Uniunea Europeană nu exclude aplicarea unor noi sancțiuni împotriva responsabililor de violențele asupra comunității minoritare din Siria, conform cotidianului Le Figaro.

Această decizie de ridicare a sancțiunilor împotriva Siriei urmează unei măsuri inițiale adoptate în februarie, care a constat în suspendarea anumitor sancțiuni impuse sectoarelor economice ale Siriei. Potrivit oficialilor europeni, aceste măsuri ar putea fi impuse din nou, în cazul în care conducerea Siriei nu va respecta drepturile minorităților și nu se va îndrepta către democrație.

Foto: Profimedia

Citește și:

Macron se va întâlni cu liderul Siriei la Paris/ „Reflectă angajamentul ISTORIC al Franței față de sirienii care aspiră la pace și democrație”

Ministrul german al Apărării acuză Rusia că nu își dorește PACE în Ucraina/ UE crește presiunea asupra Moscovei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”