Prima pagină » IT&C » Cât mai costă un iPhone 6 gravat cu chipul lui Putin. Reacția neașteptată a președintelui rus

Cât mai costă un iPhone 6 gravat cu chipul lui Putin. Reacția neașteptată a președintelui rus

Adrian Popa
Telefoanele sunt disponibile doar în Rusia, țară în care popularitatea lui Putin a atins cote foarte înalte.

Produsul poartă numele de „Supremo Putin II” și costă echivalentul a 3.550 euro. Există și versiunea mai ieftină, placată cu titan, „Ti Supremo Putin„, care costă 2.345 euro.

Inițial, firma a vrut să realizeze 299 de unități de Supremo Putin II, dar în urma criticilor venite de la cabinetul lui Putin s-a limitat la doar aproximativ 100 de unități, care vor fi livrate către cei care au apucat să le comande.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, a declarat că președintele rus nu este de acord cu folosirea imaginii sale în scopuri comerciale, dar nu va face nimic pentru a opri producția. Această reacție a fost, însă, suficientă pentru ca producția să fie oprită rapid.  

Ti Supremo Putin și Supremo Putin II

Chipul lui Putin a apărut și pe iPhone 5, iar stocul de 144 de unități s-a epuizat imediat după lansare.

Telefoanele sunt disponibile doar în Rusia, țară în care popularitatea lui Putin a atins cote foarte înalte. 

Recomandarea video

Mediafax
Euractiv: Nicușor Dan „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA”
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare
Ce se întâmplă doctore
Camelia Pătrășcanu nominalizează zodia care se va îmbogăți până pe data de 1 iunie 2026
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce nu mai apar trupe precum Metallica sau Nirvana. Cum au schimbat internetul și algoritmii cultura muzicală