Prima pagină » IT&C » Cele mai mari companii IT sunt acuzate că au evitat racolarea reciprocă de personal. „Există dovezi că Steve Jobs a fost una dintre dacă nu chiar figura centrală”

Cele mai mari companii IT sunt acuzate că au evitat racolarea reciprocă de personal. „Există dovezi că Steve Jobs a fost una dintre dacă nu chiar figura centrală”

Cele mai mari companii IT sunt acuzate că au evitat racolarea reciprocă de personal.
Apple, Google, Intel și Adobe nu au reușit să convingă un judecător din California să aprobe un acord de 324,5 milioane de dolari pentru închiderea unui proces colectiv cu angajați care acuză companiile că s-au asociat pentru a evita racolarea reciprocă de personal, relatează Reuters.

Judecătorul Lucy Koh din San Jose, California, consideră că suma prevăzută în acord este prea mică, având în vedere probele existente împotriva companiilor.

„Există dovezi substanțiale și convingătoare că fondatorul Apple Steve Jobs a fost una dintre dacă nu chiar figura centrală a acestei conspirații”, a spus judecătorul, oferind detalii legate de situațiile în care au fost implicați Jobs și alți directori de companii din Sillicon Valley.

Reprezentanții Apple și Google au refuzat swă comenteze, iar un purtător de cuvânt al Intel s-a declarat dezamăgit. Avocații angajaților care sunt parte în proces, precum și un reprezentant al Adope nu au putut fi contactați.

În plângerea făcută în 2011, angajații susțin că asocierea companiilor le-a limitat mobilitatea de angajare și implicit salariile.

Cazul a atras o atenție specială datorită posibilității aprobării de către judecător a unor despăgubiri mari și pentru posibilitatea de a afla informații din interiorul unora dintre companiile tehnologice de elită ale Statelor Unite.

Cazul se bazează în mare parte pe emailuri în care Steve Jobs, fostul director al Google Eric Schmidt și șefi ai unor companii concurente au plănuit să evite furtul de ingineri.

Koh a dat ca exemplu un schimb de emailuri, după ce un reprezentant al departamentului de resurse umane de la Google a solicitat un angajat al Apple. Schmidt i-a spus lui Jobs că reprezentantul respectiv va fi concediat. Jobs a trimis apoi mesajul lui Schmidt unui director de resurse umane de la Apple, însoțit de un semn „smiley face”.

Koh a mai dezvăluit un schimb de mesaje din 2006, legat de planul Google de a deschide un centru de inginerie la Paris, unde dorea să angajeze trei foști ingineri ai Apple, dar Jobs s-a opus. Jobs a scris că Apple ar prefera ca Google să nu angajeze acele persoane.

Google l-a informat atunci pe Jobs că în urma „preferinței sale” va renunța la planurile referitoare la centrul din Paris.

Cele patru companii au convenit să încheie un acord cu angajații în aprilie, cu puțin timp înainte de proces. Reclamanții intenționau inițial să solicite despăgubiri de 3 miliarde de dolari, sumă care ar fi putut să fie triplată la 9 miliarde de dolari, potrivit legislației antitrust.

Avocații reclamanților au cerut judecătorului să aprobe acordul, întrucât angajații se vor confrunta cu riscuri serioase la apel. Unii dintre reclamanți au contestat însă acordul, afirmând că ambele părți ar trebui să revină la masa negocierilor, în speranța obținerii unei sume mai mari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România