Povestea de viața fabuloasă a lui Nick Woodman, fondatorul GoPro și cel mai bine plătit director executiv din SUA

Lui Woodman i s-au acordat anul trecut 4,5 milioane de acțiuni speciale în companie, a căror valoare era de 284,5 milioane de dolari. Această tranzacție îl plasează pe fondatorul GoPro în fruntea Bloomberg Pay Index.

Antreprenorul a fondat GoPro în 2004, după ce a trecut printr-o experiență neplăcută cu un startup fondat în 2001. Acesta a eșuat în era dot-com.

În urmă cu mai bine de 10 ani, Woodman a conceput o cameră care putea fi atașată la mână, precum un ceas, pentru a înregistra aventurile sale pe placa de surf. Rezultatul acelei idei este acum un fenomen mondial numit GoPro, compania americană din domeniul foto care a înregistrat cea mai rapidă creștere în ultimii 10 ani. Odată cu succesul companiei, a crescut și averea lui Woodman, estimată de revista Forbes la 2,5 miliarde de dolari.

FLASH NEWS În ziua în care i-a eșuat Guvernul propus, Bolojan dă semnale că ar negocia pentru formarea unui nou Guvern: „Românii nu au nevoie de orgolii și de fraze sforăitoare”. „A fost un test al limitelor, asta este capacitatea noastră”

00:45

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan explică refuzul de a declanșa alegeri anticipate și dă vina pe investitorii care i-ar fi spus „Nu alegeri anticipate!”

00:21

Foto: AFP/Mediafax Foto

În orice destinație preferată a pasionaților de aventuri în aer liber, fie că este vorba de Parcul Yellowstone sau Honolulu, vezi cel puțin o cameră GoPro. Chiar și producătorul  de la Hollywood Michael Bay, cunoscut pentrun „Transformers”, are întotdeauna câteva astfel de camere pe platoul de filmare. Mai mult, formația Rolling Stones a folosit dispozitivele în nenumărate rânduri pentru a înregistra activitatea de pe scenă, iar serviciile militare și de poliție le folosesc pe teren.

Woodman crede ca GoPro este o cameră a „vieții”. A purtat una pe piept la nașterea fiilor săi.

Antreprenorul este cel mai tânăr dintre cei patru copiii ai unei familii prospere (tatăl lui a intermediat achiziția TacoBell de către Pepsi) și a crescut în Atherton. Colegii de clasă din liceu își amintesc că Nick Woodman era un tip foarte pasionat, care se trezea la 5 dimineața pentru a merge să facă surfing. Nick a fost dintotdeauna „extrem de încrezător” în el însuși, nefiindu-i teamă să-i provoace pe cei aflați la conducere. „Avea întotdeauna un zâmbet pe față”, își amintește Craig Schoof, fostul profesor de istorie al lui Woodman. Era ceva de genul „da, sunt fericit” sau „da, sunt fericit și pun la cale ceva”.

Fondatorul GoPro s-a concentrat mai mult pe sporturi decât pe cărți. La un moment dat a devenit „obsedat de valuri” și s-a înscris la University of California, San Diego, datorită apropierii acesteia de mare, deși tatăl lui nu a fost de acord cu alegerea. „Dacă nu mi-aș fi urmat pasiunea pentru surfing, nu aș fi venit niciodată cu conceptul unei camere”, explica Woodman, într-un interviu acordat Forbes.

Funbug, primul eșec

Prima tentativă în antreprenoriat a lui Woodman, un serviciu de pariuri online numit Funbug, a eșuat repede odată cu prăbușirea erei dot-com, în 2001. „Nu am eșuat în nimic până atunci, poate doar la cursurile de inginerie informatică. Pe naiba, mi-am zis, poate nu sunt capabil să fac asta”, își amintește Woodman.

Pentru a-și pune ordine în gânduri, Woodman a plecat să facă surfing în Indonezia și Australia. Voia să facă o astfel de călătorie înainte de a fi înghițit de „monotonia clasei mijlocii”. Pentru a înregistra cel mai bun moment din timpul unei sesiunii de surfing, Woodman și-a legat de mână o cameră Kodak de unică folosință. În Indonezia, el l-a cunoscut pe Brad Schmidt, actualul director creativ de la GoPro și prieten bun al lui Woodman. Acestuia i s-a părut interesantă găselnița cu camera Kodak.

După cinci luni de surfing, Woodman s-a întors în California cu sămânța unei idei în cap. Pe atunci în vârstă de 27 de ani, Woodman s-a izolat în dormitorul din casa sa din Moss Beach, aflată peste dealuri de Silicon Valley, pentru a lucra la primele prototipuri. Înarmat cu o bormașină și mașina de cusut a mamei sale și știind că va trebui să pună la punct camera, sistemul de prindere și carcasa, a început sesiuni de lucru care durau 18 ore. „Aveam o ușă glisantă care dădea afară și puteam să ies pentru a face treaba mică direct în tufe”, povestește Woodman. „Eram atât de îngrozit de faptul că este posibil să eșuez din nou, încât m-am dedicat total pentru a reuși”. Tot atunci, el și-a stabilit un orizond de timp de patru ani în care să-și permită să lucreze la această idee înainte de a intra în câmpul muncii. „Îmi ziceam că, dacă reușesc să fac câteva sute de mii de dolari pe an sunt în rai”, spune Woodman.

Între sesiunile de cusut materiale impermeabile și găurit plastic, Woodman căuta online și pe la târguri o cameră pe care să o licențieze. S-a oprit la un model de 3,05 dolari fabricat în China. Apoi, a trimis carcasele și 5.000 de dolari către o entitate din statul asiatic numită Hotax. Woodman a primit primele modele 3D peste cinci luni și a vândut prima cameră la un târg din San Diego, dedicat pasionaților de sporturi de acțiune.

A fost prima validare a muncii lui Woodman, despre care prietenii credeau că „și-a ținut respirația sub apă puțin cam mult”. Neil Dana, colegul său de apartament și primul angajat al GoPro, își amintește de un tip obsedat de muncă și fixat pe succes: „Eram la o petrecere, iar el cobora scările și zicea: fii atent cum vom ajunge milionari!”

În primul an de activitate, GoPro a înregistrat vânzări de 350.000 de dolari. Woodman era pe atunci inginer de produs, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare, om de vânzări și ambalator. El și cu Dana au mers la magazinele cu articole pentru surfing din California pentru a plasa produsele, depozitate în casa tatălui lui Woodman din Sausalito.

Încă marcat de experiența Funbug, Woodman vroia să atragă capital în afacere fără ca „tipii în costum” să fie intermediari. Voia ca GoPro să rămână cât mai mult timp o afacere privată, pentru a nu fi nevoit să răspundă în fața unui consiliu director. Primii bani investiți în companie au fost 30.000 de dolari din fonduri proprii, 35.000 de dolari de la mama sa și două runde de 100.000 de dolari de la tatăl lui. Abia în 2011 compania a primit două runde de investiții în valoare de 88 milioane de dolari de la cinci companii de venture capital, printre care Riverwood Capital și Steamboat Ventures, brațul de investiții al Disney. Aceste injecții de capital i-au permis lui Woodman și parinților să își recupereze banii investiți, plus un profit substanțial.

Primul moment dificil pentru GoPro a venit în 2007, când veniturile au fost sub așteptări. La momentul respectiv, Woodman a intrat într-o criză de încredere. Se temea că nu poate duce compania mai departe și a fost de acord ca pachetul de acțiuni majoritar să meargă la un grup de investitori externi. Tranzacția s-ar fi finalizat dacă nu izbucnea criza financiară în 2008. Investitorii vroiau să plătească mai puțin pentru participația în companie, iar Woodman, cu mândria rănită, a refuzat. „Vom merge înainte și vom face ceea ce trebuie, iar economia nici măcar nu va afecta GoPro”, s-a încurajat el.

Adevăratul succes al GoPro a venit în 2010, când Best Buy a introdus în ofertă camerele. Abia atunci dispozitivele lui Woodman au devenit cu adevărat populare.

Woodman și GoPro sunt admirați și de către competitori. Giovanni Tomaselli, fondatorul companiei rivale iON Worldwide, a declarat că „Woodman merită so fie miliardar” pentru inovațiile aduse.

Sunt și voci care susțin că GoPro nu este o afacere durabilă. Așa cum smartphone-urile au „ucis” camerele de sine stătătoare, precum Flip, la fel vor face și cu cele precum GoPro. Venture capitalistul Greg Gretsch numeste GoPro o „oportunitate efemeră”. „Problema este că ei sunt un producător de camere într-o lume care se mișcă repede spre platforma-supremă: smartphone-ul”, potrivit lui.