ATLASUL FRUMUSEȚII

Redactor:
Adriana Stanca
În urmă cu un an, Mihaela Noroc, o fotografă în vârstă de 29 ani, a plecat într-o călătorie în jurul lumii menită să "documenteze" frumusețea feminină. Proiectul ei a căpătat amploare pe măsură ce tânăra româncă a traversat aproape toate continentele de pe glob. Fotografiile sale nu vorbesc însă doar despre frumusețe, ci și despre cultură și societate.

Se spune că „frumusețea se află în ochii celui care privește”. În cazul Mihaelei Noroc, românca plecată în jurul lumii în urmă cu aproape un an, frumusețea „stă” în aparatul ei de fotografiat. El este „privirea” cu care tânăra în vârstă de 29 de descoperă farmecul femeilor chiar și din cele mai îndepărtate țări, și pe care o „împrumută” mai apoi tuturor celor care urmăresc proiectul său: BAW (Beauty Around the World).

„BAW este un proiect prin care încerc să surprind frumusețea feminină, relevând astfel tradiții și obiceiuri din locul în care mă aflu”, a povestit Mihaela pentru gândul. „Practic, îmi doresc ca fiecare femeie pe care o fotografiez să spună o poveste despre cultura din care vine. BAW este un atlas al frumuseții, dar și un studiu despre diversitatea societăților lumii. Femeia e mamă, e o păstrătoare a tradițiilor mai bună decât bărbatul, și de aceea am ales să descriu lumea în care trăim prin intermediul femeilor”, a adăugat ea.

Din București, în Tokio, fără avion

Ideea proiectului BAW s-a născut în urmă cu doi ani, când Mihaela se afla într-o călătiorie în Etiopia. 12 luni mai târziu, tânăra fotografă își pregătea bagajul pentru ceea ce avea să devină „proiectul vieții” sale. A tras primele cadre pentru BAW în România, apoi a plecat alături de soțul ei într-o aventură dedicată frumuseții feminine.

FOTO: Mihaela Noroc (București, România)

FOTO: Mihaela Noroc (Chișinău, Republica Moldova)

A pornit la drum străbătând mai întâi bătrânul continent, însă fără a avea neapărat un plan strict: „Am călătorit în Europa de Est și de Nord, apoi în Rusia, după care am traversat toată Asia până în Japonia. Din București până la Tokio nu am luat niciun avion. Am mers doar cu autobuze, trenuri sau vapoare, observând cum se modifică treptat fizionomiile femeilor pe care le fotografiez. După Asia a urmat Australia și Noua Zeelandă, apoi America de Sud”, a spus Mihaela Noroc.

„Am plecat de acasă cu gândul de a înconjura planeta. De a porni spre est și de a mă întoarce dinspre vest, vizitând locuri și cunoscând culturi cât mai diverse, în care să pot documenta frumusețea feminină. N-am plecat la drum cu un plan strict, ci doar cu o schiță de traseu. Pe parcurs am adăugat noi destinații și am exclus altele, în funcție de experiențele prin care am trecut și de buget”, a adăugat ea.

FOTO: Mihaela Noroc (Kuala Lumpur, Malaysia)

FOTO: Mihaela Noroc (Singapore)

De altfel, nu a avut reguli stabilite nici pentru durata șederii în fiecare țară. Totul depinde de situație: „Dacă e o țară foarte mică, petrec mai puține zile în ea. De asemenea, dacă mă aflu într-un loc foarte scump, încerc să mă grăbesc și să-mi fac treaba cât mai repede. În mai multe țări am stat în jur de o lună, iar în altele doar câteva zile”.

Odată ajunsă într-o țară însă, Mihaela Noroc începe „căutarea”: pe stradă, în piețe, în baruri, în universități. Vorbește cu oamenii, le povestește despre BAW, le cere recomandări. Alteori, apelează la sprijinul agențiilor de modeling locale, însă de fiecare dată ține cont de un lucru anume: autenticitatea și sinceritatea de pe chipul femeilor.

„Nu există o rețetă anume. În general caut chipuri sincere, naturale, care să fie relevante pentru zona respectivă. S-a întâmplat să am norocul ca fete splendide să-mi iasă în cale. Dar astea au fost cazuri rare”, a povestit ea.

FOTO: Mihaela Noroc (stânga: Rio de Janeiro, Brazilia; dreapta Jakarta, Indonezia)

„În general petrec zile întregi căutând fizionomia pe care mi-o doresc. Uneori merg în locuri aglomerate, în piețe, în baruri, în universități. Dacă nu găsesc ceea ce caut, las cărți de vizită și îi rog pe oameni să-mi recomande o cunoștință. Alteori cercetez precum un detectiv rețele de socializare, luând la rând profilurile. Apelez uneori și la agenții de modeling, dar în acel caz caut modele începătoare pentru că sunt mai apropiate de ideea mea de a fotografia figuri autentice”, a continuat fotografa.

De cele mai multe ori, femeile abordate de Mihaela sunt deschise, chiar flatate de propunere. Au fost însă și situații mai dificile sau altele surprinzătoare, a mărturisit ea.

„În Japonia mi-a fost destul de greu, pentru că oamenii de acolo, deși protocolari și extrem de politicoși, sunt foarte reticenți vizavi de ceva necunoscut”, a explicat fotografa.

Persanca cu ochi albaștri – „În momentul în care o fotografiam, inima mi-era cât un purice”

„În Iran m-am gândit că o să-mi fie imposibil să fac ședințe foto. Eram într-o țară cu legi islamice stricte, unde femeile sunt obligate să își acopere capul și nu voie să cânte sau să danseze. Dar spre deosebire de legile țării, mulți iranieni sunt extrem de liberali, deschiși și prietenoși, iar cu ajutorul lor am reuști să organizez două ședințe foto”, a adăugat ea.

În aceasta din urmă țară, Mihaela povestește că a trăit și cea mai frumoasă experiență a călătoriei sale: „Am găsit o persancă cu ochi incredibili și, deși venea dintr-o familie conservatoare, care nu i-ar fi permis probabil să participe la proiectul meu, ea a acceptat provocarea. Am găsit împreună un costum persan extrem de rar și am realizat ședința foto chiar într-o moschee. În momentul în care o fotografiam, inima mi-era cât un purice, dar prin bunăvoința unor oameni special totul s-a terminat bine”.

FOTO: Mihaela Noroc (Shiraz, Iran)

FOTO: Mihaela Noroc (Shiraz, Iran)

Și totuși, Brazilia a cucerit-o cel mai mult pe Mihaela Noroc. Rio de Janeiro este exotic, iar femeile de aici, „lipsite de inhibiții și pline de viață”.

„Mi-a plăcut enorm de mult Rio de Janeiro, atât din punct de vedere fotografic, cât și uman. Nu cred că există oraș pe lumea asta care să-ți ofere spații de fotografiere atât de variate”, a povestit ea.

„În Rio găsești munți înalți, junglă și plaje imense. De asemenea, ai favelele pitorești care trăiescu după propriile legi sau zonele coloniale autentice, neatinse de renovări. În tot acest spațiu fabulos găsești niște chipuri feminine pe măsură. Braziliencele sunt rodul a trei rase (cea albă, cea neagră și cea indigenă), sunt mândre, lipsite de inhibiții și pline de viață. Deși destul de periculos, Rio a fost un loc perfect pentru proiectul meu și-am reușit să scap fără pagube”, a mai spus Mihaela.

„Ceea ce place în nordul Europei, poate părea fad și neatractiv în Orient”

Din tot ce a învățat însă prin prisma acestor experiențe însă, un lucru este cert: „Frumusețea e percepută foarte diferit în funcție de cultura în care te afli”, spune tânăra fotografă.

„Ceea ce place în nordul Europei, poate părea fad și neatractiv în Orient. Iar ceea ce e apreciat în sudul Asiei, e poate perceput ca un kitsch în Europa de Vest. Spre exemplu, multe femei din Europa își doresc un ten cât mai închis și cheltuiesc bani și timp ca să meargă la plajă sau la solar. În acest timp, femeile din sudul Asiei, care au deja un ten măsliniu, se străduiesc să devină cât mai albe, folosind tot felul de creme sau de tratamente”, a explicat ea.

FOTO: Mihaela Noroc (Shiraz, Iran)

FOTO: Mihaela Noroc (stânga: Riga, Letonia; dreapta: Rio de Janeiro, Brazilia)

În prezent, Mihaela Noroc se află în Peru. Va mai rămâne câteva săptămâni în America de Sud, vizitând Ecuadorul și Columbia, apoi va pleca spre America Centrală, unde dorește să surprindă frumusețea feminină din Cuba, Belize și Guatemala.

Ulterior, va merge în Mexic, apoi va pune punct călătoriei sale în Statele Unite ale Americii. Până atunci însă, cei care vor să sprijine demersul româncei pot contribui cu donații, oricât de mici ar fi ele: „Zi de zi mă gândesc la buget, pentru că e unul ridicol de mic pentru un asemenea demers. Dar încerc să strâng cureaua și sper să duc această călătorie la bun sfârșit”, a mărturisit Mihaela.

„Am primit multe contribuții de la oameni obișnuiți, care au înțeles că BAW e un proiect românesc unic în lume, iar banii nu sunt ca să merg în vacanță, ci ca să realizeze o muncă titanică, mergând pe o cale nebătută. Pe cât m-a bucurat reacția acestor oameni deosebiți, fără multe posibilități financiare, pe atât m-au demoralizat reacția altora, care aveau mai multă putere de a mă sprijini, care mi-au trântit ușa în nas”, a adăugat ea.

FOTO: Mihaela Noroc (stânga: Santiago, Chile; dreapta: Kuala Lumpur, Malaezia)

FOTO: Mihaela Noroc (Khanom, Thailanda)

Oricum ar fi însă, proiectul BAW nu se se va încheia odată cu călătoria aceasta, promite Mihaela Noroc: „BAW e un proiect de lungă durată, pe care vreau să-l fac mulți ani de acum înainte. Când mă voi întoarce din această călătorie voi finaliza abia primul episod al demersului meu”, a explicat ea.

„Îmi propun să fac și alte expediții în căutarea feminității pentru a completa atlasul frumuseții pe care mi-am propus să-l concep. Când mă voi întoarce acasă, voi căuta și alte chipuri interesante din așezări românești cât mai diverse, pe care să le includ în atlasul frumuseții pe care vreau să-l creez. Peste câțiva ani chiar îmi propun să fac o călătorie BAW prin țară, căutând frumusețea feminină autentică în locuri și în medii sociale cât mai diverse. Deocamdată însă nu mă gândesc la albume sau expoziții, pentru că prefer să-mi dedic timpul lucrând efectiv la proiect. Când voi simți că am strâns suficient material de calitate care merită împărtășit și altfel decât online, voi face acest pas”, a precizat Mihaela.

„Dacă o zi ar avea 60 de ore, tot n-ar fi suficiente ca să fac tot ce mi-am propus”

Mihaela Noroc și-a descoperit dragostea pentru fotografie încă de la o vârstă destul de fragedă: „Tatăl meu e pictor, iar în copilărie petreceam foarte multe ore în atelierul lui. Cred că asta mi-a deschis apetitul pentru culoare, iar în adolescență am descoperit pasiunea”, a povestit ea. Totuși, o bună perioadă de timp, nu a fost decât o pasiune. În urmă cu zece ani însă, a renunțat la locul de muncă pe care îl avea, la confortul acestei stabilități, și ales, în schimb, bucuria de a face ceea ce îi plăcea mai mult.

„Mult timp a fost doar o pasiune, pentru că nu găseam soluții să trăiesc din asta. Am muncit câțiva ani în producția de televiziune, dar am decis să renunț ca să-mi urmez pasiunea”, a povestit ea pentru gândul.

FOTO: Facebook//Mihaela Noroc

„După o lungă perioadă de joburi care nu mi se potriveau, mi-am dat seama că ar fi un chin să fac toată viața ceva ce nu-mi place. Așa că am decis să risc, am lăsat căldura unui loc sigur de muncă și mi-am investit toți banii și timpul pe care le aveam în ceea ce iubeam: adică în fotografie”, a explicat ea.

„Deocamdată BAW e proiectul vieții mele. Dacă o zi ar avea 60 de ore, tot n-ar fi suficiente ca să fac tot ce mi-am propus. Fiecare nouă țară și fiecare nouă cultură mă aduc într-o altă poveste, în fața unor noi provocări, așa că n-am motive să mă plictisesc de acest proiect prea curând. În momentul de față, toată energia și ideile mele sunt investite în acest demers pe care vreau să-l fac cunoscut și apreciat în întreaga lume”, adăugat Mihaela Noroc în cele din urmă.

MAI MULTE IMAGINI AICI

 
Inchide