Prima pagină » Magazin » Elefanți salvați cu elicoptere și excavatoare dintr-un rezervor de apă din China. VIDEO

Elefanți salvați cu elicoptere și excavatoare dintr-un rezervor de apă din China. VIDEO

Elefanți salvați cu elicoptere și excavatoare dintr-un rezervor de apă din China. VIDEO
Trei elefanți care au rămas prinși într-un rezervor de apă în China timp de două zile au fost salvați, după ce autoritățile au organizat o amplă acțiune în care au folosit excavatoare și elicoptere. Animalele, doi adulți și un pui au fost găsiți după ce cineva a alertat prefectura Xishuangbanna Dai, din provincia Yunnan.

Puiul ar fi ajuns mai întâi în rezervorul de apă adânc de cinci metri, iar femela și masculul au încercat să-l salveze și au căzut și ei înăuntru, relatează și GB Times. Între timp, mai mulți elefanți, peste zece, arată autoritățile, înconjuraseră deja zona și încercau să-i scoată afară pe cei trei. Aceștia s-au speriat la apariția elicopterelor, iar salvatorii au reușit să golească rezervorul, în așa fel încât cei trei elefanți să nu se înece, informează AFP. 

Șeful Centrului de reproducere și salvare a elefanților din Yunnan, Xiong Chaoyong, a declarat că, pentru ca animalele să-și păstreze calmul, le-au aruncat banane, dar au fost foarte îngrijorați că puiul nu va supraviețui din cauza epuizării. În final, echipele de salvare au reușit să sape un șanț prin care animalele au putut să iasă, cu toate că operațiunea de salvare a fost îngreunată de condițiile meteorologice. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...