Prima pagină » Magazin » Maraton pe treptele turnului Eiffel, în 2015

Maraton pe treptele turnului Eiffel, în 2015

Maraton pe treptele turnului Eiffel, în 2015
Turnul Eiffel din Paris va găzdui la 20 martie 2015, pentru prima dată, un maraton pe toate cele 1665 de trepte ale sale, la startul căruia vor fi acceptați 60 de concurenți atent selecționați, informează AFP.

Se așteaptă ca primul clasat să escaladeze cei 279 de metri în mai puțin de 10 minute.

„Între etajele II și III, concurenții vor avea cu adevărat impresia că sunt păsări pe cer”, a afirmat Jean-Charles Perrin, organizatorul acestei prime Verticale a Turnului Eiffel. Acolo, alergătorii se vor afla în aer liber, în exterior, spre deosebire de cursele realizate în cadrul Circuitului mondial vertical, pe scările de la Empire State Building din New-York.

Totodată, competiția de la Turnul Eiffel presupune 89 de trepte în plus față de alergarea de la celebrul zgârie-nori din Manhattan.

Cele două concursuri diferă și prin numărul de concurenți — 60 la Paris și 450 la New York, precum și prin maniera de desfășurare. În capitala Franței, startul se dă eșalonat, la interval de câte un un minut, pe când în marea metropolă din SUA, participanții pleacă în grup.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!