Prima pagină » Știri » Președintele bulgar Rosen Plevneliev dă vina pe România pentru eșecul aderării la Schengen

Președintele bulgar Rosen Plevneliev dă vina pe România pentru eșecul aderării la Schengen

Președintele bulgar Rosen Plevneliev dă vina pe România pentru eșecul aderării la Schengen
Este făcută de președintele BULGAR...

Președintele bulgar Rosen Plevneliev a dat vina pe România pentru eșecul aderării la Spațiul Schengen, citând viitorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), iar ministrul de Interne pe „dezbateri politice interne” în anumite state membre UE, relatează site-ul Novinite.com.

Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne de marți a amânat, așa cum se aștepta, o decizie cu privire la aderarea celor două țări la spațiul de circulație liberă în cadrul Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens nu a fost adoptată până în prezent deoarece nu s-a ajuns la o susținere unanimă.

„Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgariei”, a declarat Plevneliev, citat de presa locală. „Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât și pentru România, dar se pare că trebuie să așteptăm până când România își face treaba”, a adăugat șeful statului bulgar.

În opinia președintelui bulgar, „marea diferență” a fost făcută de Comisia Europeană (CE) prin programarea unui raport MCV asupra situației din România la sfârșitul lui 2012 și unuia pentru situația Bulgariei la sfârșitul lui 2013.

Pe de altă parte, ministrul bulgar de Interne Țvetan Țvetanov a declarat că Bulgaria „a devenit, din nefericire, victima unor dezbateri politice interne în unele state europene”. El dat vina pentru amânarea aderării la Spațiul Schengen pe „populism”. El a adăugat că țara sa susține acordarea unui regim fără vize de călătorie țărilor din Balcanii de vest.

În septembrie, când miniștrii de Interne din statele membre UE urmau să discute extinderea Spațiului Schengen, reuniunea a fost amânată din cauză că prea puține probleme de pe agendă au atins un stadiu care să permită adoptarea unei decizii. De asemenea, în ultimele luni, s-a intensificat scepticismul Germaniei și Belgiei față de aderarea celor două state.

Propunerea curentă pentru cei doi cei mai noi membri UE sugerează o abordare în doi pași, și anume anularea controalelor la frontierele interne maritime și aeriene, alături de aderarea deplină la Sistemul de Informații Schengen (SIS) într-un prim pas, urmând ca în al doilea pas să fie anulate și verificările la frontierele terestre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...