Prima pagină » Știri » REZULTATE BAC 2012. Harta liceelor cu cele mai multe note de 10

REZULTATE BAC 2012. Harta liceelor cu cele mai multe note de 10

REZULTATE BAC 2012. Harta liceelor cu cele mai multe note de 10
REZULTATE BAC 2012

Primele REZULTATE la examenul de BAC 2012 sunt așteptate cu nerăbdare atât de elevi și de părinți, cât și de opinia publică, pentru că vin după un an 2011 în care s-a înregistrat cea mai mică rată de promovare din istoria acestui examen, de sub 50%.

Rezultatele vor fi afișate la liceele unde cei aproximativ 180.000 de absolvenți ai claselor a XII-a au susținut examenul, cât și pe edu.ro, site-ul ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse începând de luni, 9 iulie, în intervalul 8.00-12.00, rezultatele finale urmând să fie publicate vineri, 13 iulie.

Anul trecut, pentru că rata de promovare la BAC a fost de 45%, elevii care au obținut media 10 au fost premiați de ministrul de atunci al Educației, Daniel Funeriu, în cadrul unei ceremonii la care au participat și scriitori, jurnaliști și sportivi.

În 2011, 65 de liceeni au reușit să ia examenul cu „zece curat”. Dintre aceștia, 30 absolviseră o clasă cu profil filologic, iar alți 12 elevi, științe sociale. De la profilul real matematică-informatică, 10 absolvenți au luat bacul cu zece curat.

Cei mai mulți, 12, erau din Iași, patru de la Colegiul Național „Emil Racoviță” și alți patru la Colegiul „Costache Negruzzi”.
Pe locul al doilea în topul județelor unde s-au obținut cele mai multe medii de 10 s-a aflat Doljul, unde zece licee au obținut note maxime la toate probele. Cele mai multe dintre ele au fost obținute de elevii din Craiova unde, la trei colegii, s-au dat câte două note maxime (Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Colegiul Național „Elena Cuza” și Colegiul Național „Carol I”), iar la un al patrulea s-a acordat o altă medie de zece curat (Colegiul Național „Frații Buzești”).

La Cluj, opt liceeni au avut medii de 10 în 2011. Rezultate la bac 2012 se pblică duminică pe edu.ro

Harta județelor și lista liceelor unde au studiat cei 65 de elevi de nota 10

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?