RomâniaDA. Toți copiii de aur ai profesorului Gologan: „Spre fericirea noastră, există și familii în care talentul este cultivat. Familii sănătoase intelectual, nu neapărat de intelectuali”

Publicat: 21/07/2012, 18:05
Actualizat: 22/07/2012, 18:43

Două medalii de aur, trei de argint și una de bronz au ajuns miercuri seară în România, prinse la gâtul unor români. Omer Cerrahoglu, Radu Bumbăcea, Octav Drăgoi, Ștefan Ivanovici, Ioana Tamaș și Ștefan Spătaru sunt cei care le poartă, ei fiind medaliații Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată zilele trecute în Mar del Plata, Argentina.

Cu un total de 144 de puncte obținute în cele două zile de concurs, cei șase – coordonați de prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România – au plasat România în top 10 din 100 de națiuni câte s-au înscris la competiție. „Locul nostru e în primele șase țări în elita acestei discipline”, spune matematicianul Radu Gologan, trecând în revistă și adversarii Românei la concursurile internaționale de matematică: Coreea de Sud – care a și câștigat în acest an Olimpiada cu 209 puncte, China – „câștigătoare prin tradiție” (195 de puncte, la Mar del Plata), SUA – „a cărei echipă e formată doar din chinezi” (194 de puncte acum în Argentina) și Rusia. Iar în primii clasați suntem și noi”, afirmă antrenorul genialelor minți.

Stofa de matematician se vede din gimnaziu

Pentru că așa sunt copiii care ajung în lotul național de Matematică. Copii ce pot face performanță în orice domeniu, după cum îi descrie Radu Gologan. Îi cunoaște pe fiecare de cel puțin opt ani. „Pe cei foarte talentați îi știm de prin clasa a cincea – a șasea, atunci când ies în față la competițiile locale”, spune profesorul, care nu folosește niciodată singularul când vorbește.

Împarte meritul între elev, familie, școală și profesori, dascăli buni care au știu să șlefuiască un copil. „Spre fericirea noastră, există și familii în care talentul este cultivat. Familii sănătoase intelectual, nu neapărat de intelectuali”, punctează Radu Gologan. „Da, copiii ăștia au ceva în plus, pe lângă talentul la matematică: au avut și norocul de fi la un liceu bun, ori de-a fi avut un profesor bun la clasă, fie că el predă la Baia Mare, Slobozia, în Alexandria ori București”, mai spune acesta.

Lotul olimpicilor internaționali. De la stânga la dreapta: Ștefan Ivanovici, Ioana Tamaș, Omer Cerrahoglu, Ștefan Spătaru, Radu Bumbăcea și Octav Drăgoi. Alături le sunt profesorii care îi antrenează. FOTO: Mediafax // Bogdan Iordache

În clasa a VI-a câștiga concursuri pentru elevii de-a VII-a

Olimpicilor săi le știe istoria, așa cum le știe și palmaresul. Omer (Omer Cerrahoglu, 17 ani, medaliat cu aur la Mar del Plata) „este starul echipei”, povestește Radu Gologan. Liceeanul, provenit dintr-o familie mixtă româno-trucă, învață la un colegiu din Baia Mare și are calități înnăscute de matematician.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a venit să-i întâmpine la aeroport pe olimpicii internaționali. Aici, alături de Ștefan Spătaru, Radu Bumbăcea și Omer Cerrahoglu. FOTO: Mediafax // Bogdan Iordache

La 3-4 ani jongla cu cifrele, iar în clasa a VI-a câștiga locul întâi pe țară la un concurs de matematică dedicat celor de clasa a VII-a. La 14 ani avea deja prima medalie de aur la această disciplină. Devenea astfel al treilea cel mai tânăr medaliat din istoria Olimpiadei Internaționale de Matematică, după Terence Tao și Raul Chavez Sarmiento. În 2010 și 2011 a luat argintul la competiția internațională, pentru ca anul acesta, în Argentina, să câștige aurul.

Dacă va mai câștiga două medalii, Omer va bate recordul absolut la olimpiadă, deținut în acest moment de un sârb.

Aur la Mar del Plata a luat în 2012 și Radu Bumbăcea, poreclit Bobo. „Exemplu de gândire profundă și intuitivă”, după cum îl descrie profesorul Gologan.

Bumbăcea este absolvent al Colegiului Național Tudor Vianu din București și câștigător al concursurilor precedente de matematică. Acesta a fost ultima participare la olimpiadă pentru că, din toamnă, va studia Matematică la Cambridge. Și-a descoperit târziu vocația, mai spune Radu Gologan, prin clasa a șasea – a șaptea. „Datorită dirigintei, care făcea multe cercuri”, confirmă olimpicul de aur. O „vină” o au și părinții, medici amândoi, care – spune Radu – i-au insuflat pasiunea pentru matematică.

Cum se vede România prin ochii unui olimpic la matematică

Câțiva ani mai târziu, în liceu, a știut că matematica e drumul lui și nu regretă alegerea. „Vreau să urmez o carieră academică”, declară el pentru gândul, povestind că, după ce-și va finaliza studiile, se va întoarce în România. „Vreau să mă întorc la un moment dat. Și n-am să vin pentru salariu. Aici e casa mea. Probabil că nu voi găsi o Românie foarte diferită de acum, dar există semnale pozitive și o societate civilă din ce în ce mai activă”.

„Situația de azi nu putea fi prevăzută în urmă cu 5 ani”, explică Radu Bumbăcea, 19 ani. „Nu știu cum va fi România peste zece ani. Problema e cum te raportezi ca persoană la lumea în care trăiești. Dacă cineva se raportează doar la succes probabil atunci nu are sens să se întoarcă în România.”

Radu Bumbăcea – aur la Olimpiada Internațională de Matematică. FOTO: Mediafax // Bogdan Iordache

Un lot de aur

Octav Drăgoi, Ioana Tamaș, Ștefan Ivanovici și Ștefan Spătaru sunt ceilalți copii de aur din lotul național de Matematică, chiar dacă anul ăsta au luat primii trei argint, iar Ștefan cel Mic (Spătaru) bronz. „Psihicul contează, forma, starea de sănătate, experiența. Toți pot lua aurul”, explică Radu Gologan vorbind despre modul în care se desfășoară un concurs internațional. Sunt două zile de întrecere, iar probele durează 4 ore și jumătate. „Degeaba faci în ziua a doua, dacă în prima nu ți-a ieșit un calcul, ori e ceva care te nemulțumește”, povestește acesta.

Poveștile celor patru seamănă, ei fiind colegi și de liceu, la București. Doar Ștefan Spătaru e mai mic și e la prima participare la Olimpiada Internațională. La Mar del Plata a luat bronz, dar gustul aurului îl știe de la Balcaniadele de Matematică, când a luat de două ori medalia strălucitoare.

Aur în anii trecuți, argint anul acesta a luat și Octav Drăgoi, originar din Slobozia. Din CV-ul lui nu lipsesc olimpiadele naționale, concursurile Cangurul, balcaniadele de profil și firește competiția supremă – Olimpiada Internațională de Matematică. Anul acesta a fost ultima ediție la care a participat ca licean.

Ștefan Ivanovici și Octav Drăgoi, medaliați cu argint la Olimpiada de Matematică de la Mar del Plata. FOTO: Mediafax // Bogdan Iordache

Din 30 august va studia la Harvard.

Ca să atingă această performanță povestește că a avut un program strict, extrem de încărcat, mai ales când urma vreo competiție: „Au fost și zile în care opt ore doar rezolvam probleme”. Altfel, joacă tenis și cântă la chitară. A învățat singur, de la alți colegi, în perioada în care a stat la internat.

Ecaterina Andronescu felicitându-i pe Octav Drăgoi și Ștefan Ivanovici. FOTO: Mediafax // Bogdan Iordache

Argint a luat și Ștefan Adrian Ivanovici, originar din Bacău, un medaliat al concursurilor de gen. Probabil s-a transmis genetic, mama lui fiind profesor de matematică. „La 4 ani mă jucam cu numerele. Adunam, înmulțeam, număram”, spune el pentru gândul, trecând în revistă câteva dintre medaliile obținute, inclusiv Aur la Olimpiada Internațională de profil din 2011.

Octav Drăgoi, Ioana Tamaș și Ștefan Ivanovici – cei trei medaliați cu argint la Olimpiada de Matematică de la Mar del Plata

Absolvent al Liceului Internațional de Informatică, din Capitală, Ștefan își va continua studiile în Informatică, la Universitatea Jacobs din Germania. Susține că a aplicat la mai multe universități din Anglia și din SUA și că a fost admis la Oxford, dar a preferat Germania. Motivul? „Acolo au fost acceptați mai mulți colegi de-ai mei de liceu”. Se gândește ca, la un moment dat – „după 15-20 de ani de muncă prin Europa” – să revină în România.

Națiunile pe podium. Festivitatea de premiere a câștigătorilor Olimpiadei Internaționale de Matematică. Sursă foto: arhiva personală a Ioanei Tamaș

Asemeni lui gândește și Ioana-Maria Tamaș, pe care o va avea colegă în continuare la Universitatea Jacobs. Ea va studia Matematică Aplicată. O alegere firească pentru tânăra pasionată de matematică, câștigătoare a concursurilor de gen. „Până acum am trei medalii de aur și tot atâtea de argint”, mărturisește ea pentru gândul, plus un titlu de cea mai bună voce la Olimpiadă.

L-a obținut la Mar del Plata, la proba de cântat, în cadrul unui concurs organizat pentru participanții proveniți din cele o sută de țări. „Îmi place foarte mult să cânt. Pot cânta mai multe genuri de muzică. Nu pot spune că am un artist anume care să mă inspire. Dar, deși am talent, nu m-am gândit niciodată să urmez o carieră în acest domeniu”, povestește Ioana. Drumul ei e stabilit deja. Facultatea și apoi un master. Până când va pleca spre Germania însă o așteaptă câteva săptămâni de relaxare: o tabără, o vacanță la mare cu familia și apoi timp pentru prieteni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
“L-au apucat nebuniile”. Motivul halucinant pentru care o femeie a fost înjunghiată în Centrul Vechi...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Decizia luată de Guvern. Când se plătesc pensiile de Paște
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom