Fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc: ”Roșu, împăratul și statul de drept” (OPINIE)

Nu , nu este vorba de țara imaginată de Petre Ispirescu în care împăratul Roșu, mâhnit că zmeul ascunsese soarele și luna, îi cere voinicului Greuceanu să le repună la locul lor pentru a face lumină, ci de o alta țară, neimaginată de autorul basmelor românești ,în care conducătorul ei, mâhnit de asemenea, îi cere unui voinic, să îi spunem ministru, să facă și el lumină, dar în lumea plină de mistere a justiției, în care fuseseră aruncate fumigene pentru ca poporul să nu mai distingă binele de rău.

În țara neimaginată, un alt voinic, să îi spunem avocatul Roșu, se luptă să ducă la îndeplinire voința unei prințese care, chiar in numele conducătorului, dăduse o poruncă, să îi spunem sentință, prin care făcuse dreptate.

Voinicul ministru se înfoie de îndată ce vede pe Facebook, un fel de piață publică unde fiecare este liber să spună ce îi trece prin minte, vrerea conducătorului, și își strânge armata…într-o conferință de presă. Dar nu, nu este singur, căci curtenii conducătorului ies și ei la lupta de dreapta: să o aducă pe capricioasa prințesă a justiției pe calea cea dreaptă, și încep să spună tot felul măscări, ca să o facă de rușine în fața poporului.

Văzând ei că norodul este imun la ocările adresate frumoasei lor, si chiar îndrăznește să vorbească pe la colțuri că era mai bine înainte,  s-au adunat la ceas de taină și au hotărât că este mai înțelept să îi perturbe energiile care îi alimentează aura.

Zis și făcut: vistiernicul dă poruncă să i se taie…bugetul, să nu uite nesăbuita prințesă cine este jupânul, să nu mai  cuteze să creadă că se poate înălța de una singură, să nu mai viseze la un palat mai mare și mai frumos ca al conducătorului.

Mâhnită  și abandonată, prințesa se ferecă în palatul ei de cristal să cugete la ce este de făcut: să se transforme ca în trecut, temporar, într-un balaur cu șapte capete care a dus o luptă așa de mare cu toți dregătorii puși pe căpătuială pe seama poporului, de se auzi pe tot continentul, ba chiar și peste mări și țări sau să își strige durerea atât de tare, peste munți și văi, încât poporul să se adune din nou câtă frunză și iarbă să o apere.

Vuietul încleștării paloșelor și săbiilor s-a răspândit peste tot, dar soarele și luna tot nu apăruseră, ziua si noaptea tot nu erau încălzite, luminate, iar oamenii nu îndrăzneau să iasă din case, să își lucreze ogoarele, să meargă să se roage împreună sau sa își ducă copiii la școală, întunericul părea sa fie în continuare stăpân peste un popor blajin și răbdător.

Nu, nu l-am uitat pe voinicul avocat Roșu, cel care, pentru că a crezut în porunca prințesei dată în numele conducătorului, se află acum în spatele gratiilor sperând că și lupta lui va face ca lumina să răzbească.