Punct și de la capăt. Despre decizia Președintelui Biden de a revoca ordinul pentru prevenirea cenzurii online

Anul trecut, pe 28 mai, Președintele de atunci al SUA, Donald Trump, semna un ordin executiv „pentru prevenirea cenzurii online” („Preventing Online Censorship”).

La aproape un an de la acel moment considerat un tip de bifurcație nu atât în ceea ce privește relația tumultuoasă a Președintelui Trump cu big tech, cât mai ales relația complicată dintre puterea politică și puterea tehnologică, noul Președinte american, Joseph Biden, a revocat respectivul ordin, decizie care merită, cu siguranță, marcată.

Un scurt exercițiu de reamintire

În mai anul trecut, Președintele Trump a avut două postări pe Twitter referitoare la votul prin corespondență, postări care susțineau că un astfel de vot va fi viciat. În premieră absolută, cele două tweet-uri prezidențiale au fost însoțite de mesaje de avertizare, utilizatorii fiind îndemnați să consulte „faptele cu privire la buletinele de vot prin corespondență” și direcționați către pagina de informații asumate de Twitter ca fiind verificate. Reacția Președintelui Trump – exprimată tot pe Twitter – a fost tăioasă, cu referiri la „CNN fake news și Washington Post”, cu acuzații că „Twitter înăbușă libertatea de exprimare”, cu promisiuni că „vom reglementa sever platformele social media sau le vom închide”.

ULTIMA ORĂ Claudiu Târziu și Marius Lulea lămuresc, în exclusivitate pentru Gândul, apropierea de partidul lui Dan Voiculescu: „Am considerat că merită să purtăm un dialog/E prima dată când ne vedem”. Ce intenții au foștii parteneri politici ai lui George Simion, cum se raportează la ideea ruperii AUR și ce planuri au alături de fondatorul trustului INTACT și Antena 3

14:26

FLASH NEWS Un bărbat din București, împușcat cu muniție neletală după ce a atacat un polițist cu un cuțit

14:21

Pe 28 mai 2020, Donald Trump a semnat, într-adevăr, ordinul executiv pentru „Prevenirea cenzurii online”. După cum știm, clash-ul dintre Președintele Trump și Twitter, în fapt, mai cu toate platformele digitale, a continuat, culminând, în urma asaltului asupra clădirii Capitoliului din 6 ianuarie 2021, cu decizia ca prezența digitală a fostului Președinte american să fie suspendată sau restricționată pe 10 platforme: Twitter, Facebook și Instagram, YouTube, Amazon Web Services, Snapchat, Reddit, Twitch, LiquidWeb și Shopify. Tot după cum știm, aceste decizii au fost întâmpinate cu reticență din partea unor personalități diverse precum Angela Merkel sau chiar Alexandru Navalnîi, iar Consiliul de supraveghere al Facebook a opinat recent că, pe fond, decizia de suspendare a contului fostului Președinte a fost corectă, dar că suspendarea nu se poate menține pe perioadă nedeterminată, iar procedura pe baza căreia s-a luat decizia este neclară.

O ambiguitate pe care mai nimeni nu știe cum să o clarifice

Ordinul de anul trecut al Președintelui Trump era structurat în jurul celebrei secțiuni 230 din Communications Decency Act, prevedere care acordă un tip de imunitate platformelor digitale pentru conținutul găzduit. În mod precis, ordinul solicita clarificarea unei ambiguități, a unei probleme de identitate care caracterizează platformele digitale. Acestea se prezintă drept infrastructuri tehnologice, arhitecturi neutre, ceea ce le scutește, în principiu, de responsabilitatea privind conținutul (responsabilitate pentru decizia editorială fie de a restricționa un conținut, fie de a-l lăsa să circule, chiar ofensator, incitator sau virulent fiind); în același timp, ele exercită o imensă putere asupra spațiului public, puterea de a seta agenda și termenii conversației publice, de a filtra, ordona și interpreta evenimentele, printr-o combinație nemaiîntâlnită până la apariția lor între factorul uman și factorul algoritmic. Cu alte cuvinte, platformele digitale oscilează, morfologic, între o infrastructură de telecomunicații și o întreprindere mass media.

„Ordinul lui Trump” solicita o clarificare din partea organismelor de reglementare: platformele digitale ori sunt neutre și nu interferează deloc cu conținutul, ori interferează cu conținutul, dar se transformă în cu totul alte entități, care nu se mai bucură de super-imunitate și cărora le sunt aplicate cu totul alte reglementări, cele referitoare, de exemplu, la mass media/ editorii de presă.

Excepționalism al Internetului sau monopol asupra spațiului public?

În analizele care s-au succedat momentului de semnare a ordinului executiv, subliniam că acesta excelează la partea de analiză a acestei ambiguități ce caracterizează platformele digitale sau a caracterului caduc al reglementărilor, dar că o profunzime similară nu poate fi întâlnită și în cazul măsurilor concrete propuse. De asemenea, opinam că politizarea și personalizarea subiectului, faptul că ordinul, repet, valid, din punctul de vedere al analizei, a fost semnat mai degrabă în cheia unei răfuieli personale cu platformele digitale, îi vor pune sub semnul întrebării validitatea și continuitatea. Lucru care s-a și confirmat.

Ce va rămâne, totuși, din această discuție?

Interesant este că, încă din timpul campaniei electorale, Președintele Biden a afirmat că este de acord cu revocarea Secțiunii 230 din Communications Decency Act, fără a detalia, însă, în acel moment. Gina Raimondo, Secretar pentru Comerț în noua administrație, a declarat, la rândul său, că susține „reforma” acestui set de prevederi, iar Lia Khan, una dintre figurile publice cu cele mai severe poziții la adresa big tech, a primit nominalizarea de a activa în cadrul Comisiei Federale pentru Comerț (Federal Trade Commission), nominalizare etichetată de reprezentanții big tech drept „radicală”.

Întrebarea care se pune este dacă puterea giganților digitali, beneficiari ai ideii de „excepționalism al Internetului” mai este compatibilă cu organizarea democratică; dacă dinamica relației dintre puterea politică și puterea monopolistă a tehno-statelor nu corodează premisele de bază ale democrației liberale, mai ales cele care vizează dreptul și capacitatea cetățenilor de a fi informați, exercitarea liberului arbitru, simetria măcar relativă dintre emițător și receptor într-un proces de comunicare mediată, simetrie fără de care cu greu se poate vorbi despre libertate de exprimare.