Școala. Quod erat demonstrandum… Altfel!

Înainte de 1989, zic unii, școala era bazată doar pe frică și pe inducerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, comunismul era “în toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare”, ca partidul lui Lesnea. Comunist Român. Chiar așa să fi fost, de vomă totul? Nu. Au fost parte din viața noastră de copii și versurile astea, dar au fost vremuri când elevul era elev și profesorul, profesor. Și pentru asta nu voi avea regrete.

Copilăria și, apoi, tinerețea au partea lor vivantă, dulce ca parfait-ul de ciocolată cu alune și oriunde ai mai găsi așa ceva, acuma nu mai are gustul și sațietatea din verile amintirilor noastre. Timpul școlii în care exista respect și rușine față de profesori s-a dus.

De fapt, cine spune că elevul era terorizat și trăia cu frică în școlile comuniste, exagerează foarte mult. Nu era vorba de frică. Eu n-am perceput asta. Am avut, în schimb, noi, elevii generației mele, care am terminat Generala în 1978 și liceul în 1982, rușine de cel care preda la clasă. Era proful, era profa, dar pentru toți aveam respect. Și de aici rușinea.

AUTO Italia sare în ajutorul șoferilor: Dacă stai cu 10 minute mai mult în trafic, pe drumurile cu taxă, vei primi banii înapoi

18:36

SPORT Florin Arteni și Florin Lehaci, premiu special la Gala Mari Sportivi, organizată de ProSport: „Sperăm să ținem steagul sus”

18:13

Exista competiție și existau și 4 la purtare, și corigențe, și repetenție, și exmatriculare. Școala nu era maidan, uniforma nu ne diferenția, haina nu discrimina, eram toți școlari sau liceeni cu matricola-n piept. Printr-a XII-a, dacă chiuleai și trăgeai dintr-o țigară prin parc, riscai să te vadă cineva și, dacă erai identificat după numărul la matricolă, chestiunea devenea gravisimă. În primul rând, trebuia să faci față părinților care aflau și nu dădeau pe dinafară cu permisivitatea. Credeți-mă. E-adevărat, mai te scoteau și-n careu dacă săreai calul, și ce simțeai era tot rușine. Nu frică, rușine.

E-adevărat că în cartea de Istorie erau mistificări de adevăr, dar din cartea aia de Istorie ne-au rămas în cap și informații nemistificate, ani de domnie, bătălii, povești și chiar legende cu care proful de istorie știa să ne țină curiozitatea aprinsă și mintea ocupată. Și mai era și profa de română din Generală, o femeie excepțională, care împletea blândețea cu exigența într-un stil magistral, pe care mi-l voi aminti toată viața, așa cum îmi amintesc spusele ei: “În cărți veți găsi o lume minunată. Dacă nu veți citi, nu veți avea vocabular, dacă nu compuneți, nu veți avea sclipiri de creație! Și dacă nu știți gramatică, o să vă fie rușine toată viața!” Avea dreptate. Dar ce să vezi, mulți sunt azi niște agramați bogați și cu funcții babane, și te întrebi cum dracului nu le e rușine!??

Lumea s-a schimbat. Au trecut 34 de ani de când Epoca de Aur a lui Ceaușescu s-a sfârșit în cazarma de la Târgoviște, în fața unui pluton de execuție creat în urma unui simulacru de proces care a stat la baza reformării Justiției. Rușinos. Perioada de tranziție la capitalism ne-a năucit pe toți. Se voia schimbare, se spera mult, se heirupea. S-au schimbat oamenii. Mult. Și școala s-a democratizat. Etape și etape. Au dispărut școlile profesionale.

Au dispărut uniformele, ghiozdanele, programa s-a tot metamorfozat, modul de a gândi și de a te comporta ca un elev.  E Școala Altfel. A dispărut încet-încet profesionalismul profesorilor și pasiunea lor pentru a fi un veritabil învățător, metodele s-au sofisticat, că – deh!- sofisticăreală ne trebuia musai. Acum e Școala Altfel și mai mult vacanțe decât ore. Avem de toate. Fete la 12-13-14 ani care pleacă spre școală de parcă ar merge în club, cu sprâncene tatuate, cu manichiură permanentă, cât mai kardashiene și mai rebele. Și mai cu tupeu. Băieții sunt și ei în pas cu timpurile. Și generația asta are timizii ei, tocilarii ei, dar are pe de altă parte, s-au înmulțit descreierații. Nu contează genul. Masculin sau feminin, se sare calul la greu.

Degradarea a ajuns o Altfel de Școală. De ce așa?? Pe cine să întrebi dacă nu pe cei care au guvernat țara asta în acești 34 de ani, pe miniștrii care au condus Educația și pe parlamentarii care au adoptat legi? Ce dracu ați făcut din școală, din educația aia pe care, în „Politica”, Aristotel o considera „un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”?

Abundența de nesimțire, dezmăt, violență, nerușinare și tupeu în școli și licee, aroganțe nepermise față de profesori, nu pot să nu mă facă să mă gândesc că și profesorii au o vină. Că și părinții sunt complici cu comportamentul copiilor lor. Sau chiar autori. Am cunoscut de-a lungul vieții copii care, fără a se naște cu potențial de geniu, au reușit mai mult în viață decât un genial. Cunosc copii care învață bine, sunt binecrescuți, cu bun-simț, cu iubire de aproape, copii care vor să se autodepășească, copii care sunt generoși. Dar aceștia provin din familii în care, de mici, li s-au insuflat valori pe care alții nici la maturitate nu le-au identificat, darămite să trăiască cu ele. Așadar, ce ne facem cu acei bădărani cărora părinții le permit orice? Cu acei copii care-și molestează colegii sau care, mai grav, sar premeditat cu cuțitul la profesor?

Există un timp al tuturor lucrurilor temeinice pe care le facem în viață. Dacă acel timp e pierdut, atunci nu va mai trebui să plângem un viitor în care vor exista, desigur, minți strălucite generatoare de cât mai multă inteligență artificială, dar de la care ne vom putea aștepta la orice. Lumea e din ce în ce mai plină de bulling, de drogați, de farisei, de machoman-i, de mimoze viitoare onlyfans-iste, dar e și din ce în ce mai plină de geniali dedați răului, fără caracter și mai ales needucați. Oamenii educați au devenit deja o minoritate.

Revin la ideea de început. Școala aia numită comunistă s-a dovedit a fi foarte bună. Sunt ceea ce sunt azi și datorită profesorilor pe care i-am avut, de care nu mi-a fost frică, ci doar rușine, sunt ceea ce sunt pentru că părinții mei nu m-au răsfățat, dar mi-au dăruit valori pe care le iubesc atât de mult încât nimeni, oricât de mult m-ar răni, nu le va putea șterge din atitudinea mea față de oameni și față de viață. Mă bucur și acum de cărți, de natură și de experiențele care mi se dau, pentru că în fiecare dintre ele există o lecție de învățat. “La orice vârstă ai de învățat!” (asta mi-a rămas în cap de la diriga din clasele primare).

Dacă părinții copiilor de azi nu vor învăța să facă echipă cu profesorii, dacă vor fi lăsați copiii să controleze totul la vârste la care confuzia dintre bine și rău face mai mult rău decât bine, dacă vor fi crescuți copiii fără respect față de semenii lor și fără să aibă ambiția autodepășirii, dacă școala nu mai e școală, ci doar o vacanță, iar cartea nu mai e carte, ci doar device, va veni, poate, o zi în care o să-l salut pe Ion al premierului și o să aștept de la el să dea o definiție la ce o să mai însemne „OM”. Anticipez răspunsul: “Altfel!”

P.S. “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara!” (Spiru Haret)