Ion Cristoiu: Desemnarea lui Adrian Veștea – la plesneală sau lovitură ticluită mai demult?!

Publicat: 14 06. 2026, 11:06
Actualizat: 14 06. 2026, 11:29

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier al României.

„Departe de țară fiind, mă întrebam aseară, din câte se vede, am pus departe de țară fiind, ca să nu fie departe de țară și aseară, pentru că era o rimă involuntară. Deci, departe de țară fiind, mă întrebam aseară de ce în România, în presa din România nu apare nicio informație în legătură cu soarta Guvernului Tomac în Parlament.

Astăzi, duminică, era ultima zi în care se putea depune lista Guvernului și programul de guvernare și nu era nicio tresărire în presa română. Ba mai mult, chiar până dimineața aceasta, presa a publicat declarația lui Eugen Tomac, astăzi se întâlnește cu președinții Camerelor și Parlamentului ca să stabilească, în cursul zilei de azi, când depune lista și programul”, a spus Ion Cristoiu.

„Nicușor Dan a ieșit și a zbierat la partide”

„Aseară s-a dat publicității programul de guvernare, deci era greu de imaginat că se poate depune mandatul, pentru că normal era ca după votul de la USR, Eugen Tomac să își depună mandatul. Ați văzut, nu numai că nu și l-a depus, dar Nicușor Dan a ieșit și a zbierat la partide, să își văre mințile în cap și să-l voteze pe Eugen Tomac.

A doua întrebare era totuși, duminică, adică astăzi este ultima zi în care se putea depune mandatul sau se putea depune lista la Parlament și noi nu aveam nicio reuniune, nici măcar anunțată a conducerii UDMR și conducerii PSD. Normal era se avem, avea program de guvernare, avea listă. Și nu în ultimul rând Eugen Tomac sa se comporta ca și cum merge, chiar dacă pică guvernul, merge la rupere, la sinucidere în Parlament”, a continuat publicistul.

„N-am pomenit din 90 și până acum”

„La aceste întrebări am primit un răspuns în dimineața aceasta, când domnul Nicușor Dan a apărut la Cotroceni într-o declarație către națiune, într-o parte cu Eugen Tomac și în cealaltă cu un nou domn pe scena Cotroceniului, și anume Adrian Veștea, prim-vicepreședinte la PNL. Domnia sa ne-a anunțat că omul de lângă el și-a depus mandatul și că l-a pus pe Veștea.

N-am pomenit din 90 până acum. Domnul Tomac trebuia să-și depună mandatul cred că de marți, miercuri. Nu și l-a depus. În dimineața aceasta, presa scria că azi depune lista Guvernului și programul de guvernare pentru a fi discutat în Parlament”, a mai spus Ion Cristoiu.

„Este clar că a fost pus la cale totul dinainte”

„În al doilea rând, presupunând că în dimineața aceasta Tomac a zis «Vin și vă depun mandatul», era greu de găsit Veștea. Este clar că a fost pus la cale totul dinainte și că tot acest mers până ultimul moment nu e o plesneală. Nu e vorba de un eșec constatat în dimineața aceasta de către Eugen Tomac. O să vedem în jurnalul video diseară, o să povestesc ce a câștigat el în perioada aceasta. Și reacția furibundă a lui Ilie Bolojan, a lui Ciprian Ciucu, a celor din gruparea Bolojan spun că partidul nu a fost consultat”, a adăugat publicistul.

„Deci pe de o parte trebuia neapărat consultări cu toate partidele. A găsit o variantă. A căzut  o variantă, ne întrebăm ce facem acum. Această variantă, această soluție, era pregătită de mai demult, nu a fost concepută în această dimineață. Singura întrebare este dacă a fost pregătită înainte ca Eugen Tomac să fie desemnat și atunci Eugen Tomac este un mare sforar sau s-a hotărât pe parcurs și au avut loc consultări secrete”, a conchis Ion Cristoiu.