27 noiembrie. Scandalul „TikTok” continuă. După ce a spus că nu a primit informări de la serviciile secrete despre promovarea lui Georgescu în online, președintele Iohannis mută surprinzător și convoacă CSAT. AEP publică sumele cheltuite de prezidențiabili în campanie, iar doi candidați contestă la CCR rezultatul primului tur al alegerilor
Călin Georgescu și Elena Lasconi s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024. România s-a împărțit în două tabere, iar semnele de întrebare referitoare la campania electorală desfășurată, pe TikTok, de Georgescu nu au primit răspunsuri. În presa internațională, lupta pentru fotoliul de la Cotroceni se duce între un candidat pro-UE – Lasconi – și unul „apărut de nicăieri”, considerat „pro-rus”, Călin Georgescu.
- A început un „joc pe contre” al declarațiilor între prezidențiabilii finaliști, iar Lasconi l-a etichetat pe Georgescu drept „admiratorul lui Putin”.
- Nici Călin Georgescu – plasat, surprinzător, pe prima poziție după turul întâi al alegerilor prezidențiale, desfășurat în data de 24 noiembrie 2024 – nu s-a lăsat mai prejos și a acuzat-o pe Lasconi că vrea ca România să intre în războiul din Ucraina și că face tot ceea ce i se transmite de la Bruxelles.
Gândul prezintă, cronologic, evenimentele care s-au desfășurat după ce au fost publicate rezultatele oficiale ale turului întâi al alegerilor prezidențiale din anul 2024 și până în ziua de 6 decembrie 2024, atunci când Curtea Constituțională a României a decis anularea alegerilor.
27 noiembrie 2024. Klaus Iohannis anunță convocarea CSAT: „Analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale”
În spațiul public s-a propagat, după turul întâi al alegerilor prezidențiale din 2024, ideea alarmantă că România a fost „ținta” unor „atacuri cibernetice” lansate de un „actor cibernetic statal” identificat cu Rusia.
Inițial, în data de 25 noiembrie 2024, președintele Klaus Iohannis declarase că nu a primit informări de la serviciile secrete despre promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale.
„Președintele României nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu privire la ingerințe externe în procesul electoral și nici referitor la un mod de promovare a candidatului menționat în solicitarea dumneavoastră pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni”, transmisese Administrația Prezidențială.
Numai că, în data de 27 noiembrie 2024, președintele Iohannis anunță că va fi convocată – în data de 28 noiembrie – o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), motivul fiind unul extrem de important – riscuri la adresa securității naționale.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, a transmis Administrația Prezidențială.
27 noiembrie 2024. Contestații la CCR: „Rezultatul alegerilora fost stabilit în urma unei fraude comisă de candidatul independent Călin Georgescu”
Sebastian Constantin Popescu – candidat al Partidului Noua Românie – și Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, au depus contestații la CCR și au susținut că alegerile prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024 nu s-au desfășurat conform normelor legale.
Cristian Terheș a precizat, în contestație, că Elena Lasconi ar fi beneficiat de o campanie electorală online nelegală în data de 23 și 24 noiembrie 2024, după ce mai multe personalități publice ar fi influențat, în mediul online opiniile alegătorilor.
„Rezultatul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 a fost stabilit în urma unei fraude comisă de candidatul independent Călin Georgescu, care a încălcat legea 334/2006 cu privire la finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, a ascuns sursele de finanțare, a înșelat electoratul printr-o campanie masivă în mediul online în care se promova drept omul mesianic care se luptă cu mâinile goale și cu ZERO lei bani de campanie, cu întreg sistemul politic din România. S-a promovat drept candidatul corect și cinstit, numai bun de votat de români, în timp ce el a fraudat legea electorală prin finanțare ilegală a întregii campanii electorale, având susținere din afara granițelor țării, din partea unor entități statale cu scopul de a destabiliza România”, scria Sebastian Popescu în contestația depusă la CCR. (mai multe detalii AICI)
- Contestația depusă de Sebastian Popescu la CCR poate fi accesată AICI.
- Contestația depusă de candidatul la președinție Cristian Terheș poate fi accesată AICI.
Curtea Constituțională a României urma să judece aceste contestații o zi mai târziu, în data de 28 noiembrie 2024.
27 noiembrie 2024. Comisia Europeană, după sesizarea CNA referitoare scandalul „Georgescu – TikTok”: „Monitorizăm îndeaproape”
Comisia Europeană a transmis un răspuns rapid după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) i-a cerut să investigheze platforma TikTok cu privire la campania lui Călin Georgescu.
Candidatul independent a reuşit să ajungă în turul doi cu o campanie cu „buget zero”, în care a fost promovat de numeroşi influenceri, care nu şi-au marcat corespunzător postările, fiind susţinut indirect de zeci de mii de conturi apărute peste noapte.
„Comisia poate confirma primirea unei cereri din partea Consiliului Național al Audiovizualului din România de a deschide o investigație oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România.
- Comisia este în strânsă legătură cu coordonatorul serviciilor digitale din România, ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații).
- În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, TikTok este o platformă online foarte mare. Prin urmare, are obligația de a evalua și de a atenua riscurile sistemice legate de procesele electorale, inclusiv de alegerile naționale. (…)
- În cazul în care Comisia suspectează o încălcare pe baza probelor de care dispunem, Comisia poate iniția proceduri pentru a analiza respectarea de către TikTok a obligațiilor prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale.
- Monitorizăm îndeaproape evoluțiile în această privință.
Comisia a trimis deja o cerere de informații către TikTok, în data de 2 octombrie, solicitând acestei platforme informații cu privire la măsurile pe care le-a adoptat pentru a evita manipularea serviciului de către actori răuvoitori și pentru a atenua riscurile legate de alegeri, de pluralismul mass-mediei și de discursul civic, care pot fi amplificate de anumite sisteme de recomandare.
Comisia nu intervine în alegerile naționale și urmărește să asigure, în limitele competențelor sale, condiții de concurență echitabile pentru toți candidații”, a transmis Comisia Europeană.
27 noiembrie 2024. AEP publică sumele cheltuite de prezidențiabili în campanie
Cătălin Georgescu a realizat „imposibilul”, potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP). Candidatul independent, clasat pe locul întâi după primul tural alegerilor prezidențiale, a avut zero contribuții și zero cheltuieli.
Cea mai mare sumă cheltuită la alegeri a fost raportată de Marcel Ciolacu (PSD), cu 56.5 milioane de lei, urmat de Nicolae Ciucă cu 17.6 milioane de lei și Elena Lasconi cu 16.4 milioane de lei. George Simion a raportat 4,3 milioane de lei.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut publice cheltuielile candidaților la alegerile prezidențiale din 2024 – primul tur
„Raportat la numărul mare al sesizărilor depuse, referitoare la mijloacele folosite de competitorii electorali participanți la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă informează că va întreprinde toate demersurile necesare în vederea constatării și sancționării oricăror abateri de la prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, în limitele competențelor sale”, transmiteau reprezentanții AEP. (alte informații AICI)
27 noiembrie 2024. Liberalul Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, cere suspendarea temporară a platformei TikTok pe teritoriul României
Pavel Popescu a precizat că TikTok reprezintă o amenințare serioasă la adresa siguranței naționale și a propus ca aplicația să fie interzisă pe dispozitivele angajaților din sectorul public, urmând modelul altor țări care au implementat deja astfel de restricții.
„Le recomand tuturor românilor să nu își instaleze TikTok. Există dovezi clare că acea aplicație folosește datele într-un mod negativ, a spus vicepreședintele ANCOM, încă de la 17 ianuarie 2024.
- La nivel internațional, mai multe state, inclusiv SUA, Canada și țări din Uniunea Europeană, au implementat restricții asupra TikTok, invocând motive de securitate națională.
- În acest context, avertismentele emise la momentul respectiv de Pavel Popescu trebuiau sa atraga atenția asupra necesității unor măsuri similare și în România.
Cer, începând de mâine, 28.11.2024, SUSPENDAREA platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral din data de 24.11.2024 (turul I, prezidenţiale). Voi da curs procedurilor oficiale în acest sens”, scris Pavel Popescu pe Facebook.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Percheziții în dosarul falimentului Euroins. Procurorii Parchetului ICCJ ridică probe pentru delapidare, gestiune frauduloasă și spălare de bani
- Strategia de Apărare 2025–2030, aprobată de CSAT ajunge în Parlament. Nicușor Dan va prezenta noile priorități pentru securitatea României
- România la 6 luni cu Nicușor Dan Președinte! 6 minciuni și un MARE adevăr: „Nu va fi ușor.” Și nu a fost…
- Scandal în SUA.Negociatorul lui Trump a fost interceptat când vorbea cu rușii pe Ucraina:„Donețk și poate un schimb de teritorii undeva”/ „Sună bine”
- Imaginează-ți viața reală: Un expert digital explică, pentru Gândul, ce s-ar întâmpla dacă ar cădea internetul global pentru o săptămână: „Impactul ar fi uriaș”