A venit, a văzut, A PLECAT! Iohannis a prezidat ședința de guvern, dar PSD amână TAXA PE LĂCOMIE pe vineri

A venit, a văzut, A PLECAT! Iohannis a prezidat ședința de guvern, dar PSD amână TAXA PE LĂCOMIE pe vineri
Publicat: 21/12/2018, 00:04
Actualizat: 26/03/2019, 00:43

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că „Taxa pe lăcomie” va fi adoptată în ședința de guvern de vineri, 21 decembrie.

„Se pare că mâine vor adopta,” a explicat Dragnea. „A mai fost nevoie – din câte am înțeles – de câteva reglaje în ceea ce privește formulările, iar în rest prevederile rămân aceleași. Nu se va întâmpla nimic rău cu Pilonul II de pensii. Au rămas să discute în Guvern diseară și de dimineață metodele prin care fondurile de pensii să funcționeze în continuare și să aibă posibilitatea oamenii să investească acei bani, iar în același timp să nu se pună problema funcționării acestui pilon de pensii”, a declarat Dragnea.

Consiliul Economic și Social a avizat negativ ordonanța de urgență care conținea măsurile fiscale anunțate de Eugen Teodorovici, inclusiv „Taxa pe lăcomie”, a confirmat joi pentru Mediafax, Dumitru Coarnă, membru al CES. Atât patronatele și sindicatele, cât și societatea civilă au dat aviz negativ pe ordonanța de urgență ce viza măsurile fiscale.

Avizul CES este consultativ, dar premierul Viorica Dăncilă a declarat că va pune proiectul pe ordinea de zi a ședinței de joi doar dacă va avea avizul Consiliului Economic și Social.

Fără să facă declarații, președintele Klaus Iohannis a plecat de la Palatul Victoria după o oră.

Ora 15:00Așa cum anunțase, președintele Klaus Iohannis a participat joi la ședința de Guvern. Șeful statului a ajuns la Palatul Victoria, însoțit de consilierii săi Leonard Orban (consilier pe Afaceri Europene) și Mihaela Ciochină (Departamentul legislativ).

La începutul ședinței, șeful statului a explicat că președinția și guvernul nu își permit să nu colaboreze.

„Participarea mea la ședința de Guvern are locîn virtutea atribuțiilorconferite președintelui României de către Constituția României. Mai exact este vorba de atribuțiile din articolele 80, 86 și 87 toate coroborate. Aceste chestiuni s-au mai discutat în România pentru că nu s-a știut foarte clarcândpoate să participe președintele la ședintele de guvern. Există o clarificare a CCR încă din 2007 care se referă la articolele pe care le-am citat care spune clar că președintele României poate să participeoricând la orice ședințăde guvern”, a precizat Iohannis.

„Această participare poate fi citităîn trei feluri. În virtutea art 80, președintelevegheazăla buna guvernare și președintele vinesă verificemodul în care funcționează guvernul. În art 87 scrie că președintele poatesă consulteguvernul, fără să spună unde îl consultă, iar participarea la ședință este o formă legitimă. Foarte mulți specialiști s-au referit numai la art 87.”

„Vreau să se știe că, atunci când particip la ședința de Guvern, prezidez ședința de Guvern. Decizia asupra punctelor în ședința de Guvern aparțin Guvernului, în speță doamnei premier. Având în vedere toată acestea cred că putem să avem o întâlnire instituțional corectă„, a ținut să precizeze Iohannis.

„Este în atributul dumneavostră să participați. Legat de cooperarea pe perioada președinției Consiliului UE, e necesară, e nevoie de consens,” i-a răspuns premierul Viorica Dăncilă.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a ironizat dorința lui Klaus Iohannis de a participa la ședința de guvern.

„Eu cred că președintele are ceva de învățat. Dacă este sper să aibă și carnețel și un pix. Să ia notițe. Ultima decizie pe conflictul de ieri al CCR ne-a dat dreptate. S-a demonstrat că președintele, în loc să fie al tututor și care dă un semnal de unitate, a fost un președintele conflictual. Eu sper ca din 2019, cât mai are mandatul, să fie un președinte cu mai mare drag de români”, a declarat Florin Iordache.

„Fără îndoială să îi numească pe cei doi miniștri. Așteptăm motivarea. Probabil că astăzi (joi – n.r.) sau nu știu când va apărea motivarea. Din ce am înțeles eu, președintele trebuie să semneze de îndată revocarea”, a adăugat Iordache.

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, a anunțat miercuri seara, că Ordonanța de Urgență care introduce mai multe modificări fiscale va fi pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi.

Într-o emisiunea la Antena 3, acesta povestea că tocmai a citit un interviu în care – deși nu putea să explice cauzele –Petre Stroe, CEO-ul MET Energy România anunța că, de anul viitor, prețurile la energia electrică vor crește „cu 40%, față de sfârșitul lui 2018, ceea ce se va reflecta și în prețul produselor”.

„Acest domn, care tocmai ne anunța ieri – și ca el sunt mulți domni, îi cheamă băieți deștepți – că prețurile la energie vor crește de anul viitor cu 40%, va avea mâine (astăzi, joi – n.red.) o surpriză foarte plăcută, pentru că prețurile la energie și la gaze, pe următorii trei ani, vor fi înghețate. Ceea ce vom reuși noi va fi pentru consumatorii casnici. Mai mult decât atât, pentru consumatorii industriali, pentru că trebuie să susținem și dezvoltarea economiei, am reușit ca, prin ordonanță, și aici, prețul să fie plafonat, dar plafonul va fi diferit de 68 de lei, pentru că, pentru dumnealor se aduc gaze și din import. Atunci va fi o medie între 68 de lei, prețul din producția internă, și cât se aduce din import, plus ceea ce stă ca și rezervă în zăcământ”, a explicat Vâlcov.

Singura măsură prin care s-a anunțat plafonarea prețului la gazele naturale la 68 lei/MWh, de anul viitor, este un proiect de Ordonanță de Urgență, prin care dorește să introducă mai multe modificări fiscal-bugetare. Alte modificări propuse prin acest proiect de act normativ sunt „Taxa de lăcomie” pentru bănci, o cotă de 3% din cifra de afaceri pentru firmele din telecom și energie, precum și regulile de a ieși de la Pilonul II de pensii, după cinci ani de contribuții.

Textul acestei ordonanțe de urgență a fost publicată, marți seara, spre consultare publică, pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice, iar, pentru a intra în vigoare de la începutul anului viitor, trebuie adoptată de Guvern în următoarele zile.

Deși de obicei, Guvernul face publică pe site ordinea de zi a actelor normative cu o oră înaintea începerii ședinței, de această dată au postat-o încă de miercuri. Totuși, Executivul precizează că „proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României”.

Miercuri, președintele Klaus Iohannis arăta cu degetul spre Palatul Victoria, pentru că la el nu a ajuns nicio ordine de zi a ședinței de joi a Executivului.

„Aveți dumneavoastră cumva agenda ședinței de Guvern? Că la noi nu a ajuns. Deci, întrebarea poate să fie considerată generic. Guvernul nu știe ce face. Această ordonanță este doar o nouă dovadă, nu există niciun anunț despre o ședință de Guvern sau ora la care va avea loc sau agenda care va exista acolo. De asta spun, așteptăm să vedem. Mie îmi place să am un plan, să am o agendă, ca să știe toată lumea ce se întâmplă. Se pare că Guvernului nu-i place așa, deci așteptăm anunțul Guvernului pe ședința de Guvern”, afirma Iohannis, într-o conferință de presă.

Ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului conține două ordonanțe de urgență, mai multe proiecte de hotărâre și memorandumuri, după cum urmează:

„PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății.

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acțiuni de informare și promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în plan intern și internațional

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Amendamentului nr. 2 convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bruxelles la 5 octombrie 2018 și la București la 18 octombrie 2018, la Acordul de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 17 iunie 2014

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale unui imobil aparținând domeniului public al statului și transmiterea unei părți din acesta din administrarea Autorității Naționale Fitosanitare în administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „prof.dr.G.K.Constantinescu

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții și amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Olt, Constanța, Tulcea, Ialomița, Alba, Ilfov, Buzău, Brăila și Bistrița Năsăud în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora și pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea numărului de autoturisme necesare desfășurării activităților specifice Autorității Electorale Permanente

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2018 al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu-Constanța” aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Beclean, județul Brașov

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea descrierii tehnice a unui drum forestier și a terenului aferent precum și trecerea acestuia din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al comunei Voitinel, județul Suceava

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Anexei nr.2 a Hotărârii Guvernului nr.563/2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamități naturale

10. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1486/2005 privind asigurarea pazei și protecției obiectivelor, bunurilor și valorilor cu efective de jandarmi

11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți

III. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare îndeplinirii condiției favorizante ”Cadru de politică strategic național pentru incluziune socială și reducerea sărăciei”, prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR)

2. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare îndeplinirii condiției favorizante ”Cadru de politică strategic pentru politicile active din domeniul pieței muncii”, prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR)

3. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare îndeplinirii condiției favorizante ”Cadru strategic național pentru egalitatea de gen”, prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR)

4. MEMORANDUM cu tema: măsuri necesare îndeplinirii condiției favorizante ”Cadru de politică strategic pentru sănătate”, prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR)

5. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea măsurilor necesare realizării obiectivelor de investiții Spitale Regionale de Urgență Iași, Cluj și Craiova

6. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii și semnării Programului de colaborare în domeniile educației, științei, culturii, tineretului și sportului între Guvernul României și Guvernul Statului Israel

7. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea inițierii negocierilor pentru încheierea unor Acorduri bilaterale cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și/sau de serviciu între Guvernul României și Guvernul Belize, Guvernul Republicii Cooperative Guyana, Guvernul Republicii Haiti, Guvernul Jamaicăi, Guvernul Republicii Dominicane și Guvernul Republicii Surinam

8. MEMORANDUM cu tema: Propuneri privind preluarea în administrare a unor imobile, intrate în domeniul public al statului ca urmare a operațiunii de dare în plată, conform prevederilor Codului de procedură fiscal

9. MEMORANDUM cu tema: Desemnarea președintelui părții române și organizarea la Cairo, în perioada 26-28 februarie 2019, a lucrărilor celei de-a III-a sesiuni a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică, științifică și tehnică

10. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării ”Memorandumului de înțelegere privind înființarea unui Grup de lucru la nivel de experți pentru promovarea comerțului nerestricționat între România și Republica Populară Chineză”

11. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și finanțate din statul de funcții al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

IV. PUNCTE DE VEDERE
1. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice (Bp.522/2018) – nr. DPSG 2327/18.12.2018

2. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (Bp. 481/2018) – nr. DPSG 2328/18.12.2018;

3. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999 (Bp.535/2018) – nr. DPSG 2329/18.12.2018.

4. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind încurajarea efectuării studiilor superioare în limba română (Plx. 653/2018) – nr. DPSG 2330/18.12.2018;

5. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (Bp. 558/2018) – nr. DPSG 2331/18.12.2018;

6. PROIECT DE PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (Bp. 549/2018) – nr. DPSG 2332/18.12.2018″, prevede ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului.

Joi, 20 decembrie 2018 / 17:15:09

Dragnea anunță că mâine va fi adoptată OUG cu măsuri fiscale-2

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – „Taxa pe lăcomie” și celelalte măsuri fiscale vor fi adoptate vineri, în ședința de Guvern, a anunțat președintele PSD, Liviu Dragnea.

„Se pare că mâine vor adopta. A mai fost nevoie, din câte am înțeles de câteva reglaje în ceea ce privește formulările, iar în rest prevederile rămân aceleași. Nu se va întâmpla nimic rău cu Pilonul II de pensii. Au rămas să discute în Guvern diseară și de dimineață prin care fondurile de pensii să funcționeze în continuare și să aibă posibilitatea oamenii să investească acei bani, iar în același timp să nu se pună problema funcționării acestui pilon de pensii”, a declarat Liviu Dragnea.

ŞOC! Telefonul Dianei, devenită peste noapte vedetă în ţară, a fost "spart". Imagini intime au...
BREAKING NEWS! „Rusia va ataca Ucraina!” Când începe războiul?
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
„Bărbații se tem de mine pentru că sunt prea frumoasă”. Cum arată una dintre cele...
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
ADEVĂRATA MIZĂ DIN SPATELE CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA. Generalul (r) american Ben Hodges: „O nouă ofensivă din...
Lada pregătește viitorul rival de temut pentru Dacia Duster - GALERIE FOTO cu modelul rusesc
De ce se teme, de fapt, Vladimir Putin: „Nu de NATO. Știe că nu noi...
BREAKING NEWS! „Rusia va ataca Ucraina!” Când începe războiul?
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Restaurantul Papa Ricardo, amendat pentru că a aruncat gunoiul pe domeniul public!
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e,...
Cine i-a ucis, de fapt pe studenții de la Iași? Descoperirea ȘOC a polițiștilor
Dezastrul pe care nu l-a prevăzut nimeni la nivel mondial. Anunțul a fost făcut acum:...
Anunț pentru utilizatorii WhatsApp! Ce se întâmplă dacă folosești această combinație
Este oficial: Un nou mare retailer cu preţuri foarte mici vine în România
Unde se află regiunea denumită "OAZA TINEREŢII", unde oamenii nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată...